Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Duminică, 11 martie 2012 

† DUMINICA a 3-a din Post
Sf. Rozina

LECTURA I
Legea a fost dată prin Moise.

Citire din cartea Exodului 20,1-17
În zilele acelea, 1 Dumnezeu s-a adresat lui Moise pe muntele Sinai și a rostit aceste cuvinte: 2 "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. 3 Să nu ai alți dumnezei afară de mine. 4 Să nu-ți faci chip cioplit și nimic ce să înfățișeze lucrurile care sunt sus în cer sau jos pe pământ, sau în apele care sunt sub pământ. 5 Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești; căci eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea și al patrulea neam al celor care mă urăsc, 6 și mă îndur până la al miilea neam de cei care mă iubesc și păzesc poruncile mele. 7 Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel care va lua în zadar numele lui. 8 Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca să o sfințești. 9 Să lucrezi șase zile și să-ți faci toate muncile tale, 10 dar ziua a șaptea este zi de odihnă, închinată Domnului Dumnezeul tău; să nu lucrezi în acea zi nimic, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău, nici servitoarea ta, nici vitele tale, nici străinul care este în casa ta. 11 Căci în șase zile a făcut Dumnezeu cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o. 12 Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să trăiești mult în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău. 13 Să nu ucizi. 13 Să nu săvârșești adulter. 15 Să nu furi. 16 Să nu mărturisești fals împotriva aproapelui tău. 17 Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești femeia aproapelui tău, nici robul, nici servitoarea, nici boul, nici măgarul și nici un lucru ce este al lui".

Cuvântul Domnului

sau forma scurtă:

LECTURA I
Legea a fost dată prin Moise.

Citire din cartea Exodului 20,1-3.7-8.12-17
În zilele acelea, 1 Dumnezeu s-a adresat lui Moise pe muntele Sinai și a rostit aceste cuvinte: 2 "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. 3 Să nu ai alți dumnezei afară de mine. 7 Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel care va lua în zadar numele lui. 8 Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca să o sfințești. 12 Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să trăiești mult în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău. 13 Să nu ucizi. 14 Să nu săvârșești adulter. 15 Să nu furi. 16 Să nu mărturisești fals împotriva aproapelui tău. 17 Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești femeia aproapelui tău, nici robul, nici servitoarea, nici boul, nici măgarul și nici un lucru ce este al lui".
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 18,8.9.10.11 (R.: In 6,68b)
R.: Tu Doamne, ai cuvintele vieții veșnice.
8 Legea Domnului este desăvârșită,
înviorează sufletul;
mărturia Domnului este adevărată,
îl face înțelept pe cel neștiutor. R.

9 Orânduirile Domnului sunt drepte,
înveselesc inima,
poruncile Domnului sunt strălucitoare,
luminează ochii. R.

10 Frica de Domnul este curată;
rămâne în veacul veacului;
judecățile Domnului sunt adevărate,
toate sunt drepte. R.

11 Ele sunt mai prețioase decât aurul
și decât toate pietrele scumpe,
mai dulci decât fagurele
și decât mierea. R.

LECTURA A II-A
Noi îl propovăduim pe Cristos cel răstignit, care pentru oameni este o pricină de scandal, dar pentru cei chemați este înțelepciunea lui Dumnezeu.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 1,22-25
Fraților, 22 în timp ce iudeii cer minuni, iar grecii caută înțelepciune, 23 noi îl propovăduim pe Cristos cel răstignit, ceea ce pentru iudei înseamnă scandal, iar pentru păgâni o nebunie, 24 dar pentru noi, cei chemați, fie iudei, fie greci, Cristos este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu. 25 Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii, iar slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii.

Cuvântul Domnului

VERS LA EVANGHELIE In 3,16
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
încât l-a dat pe Fiul său unul-născut;
oricine crede în el are viața veșnică.

EVANGHELIA
Distrugeți templul acesta și în trei zile îl voi ridica din nou.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 2,13-25
13 Apropiindu-se Paștele iudeilor, Isus s-a urcat la Ierusalim. 14 În templu i-a găsit pe negustorii de boi, de oi și de porumbei și pe schimbătorii de bani șezând. A făcut un bici din funii și i-a izgonit pe toți afară din templu, împreună cu oile și boii, a aruncat pe jos banii schimbătorilor și le-a răsturnat tarabele, 16 iar celor ce vindeau porumbei le-a zis: "Luați astea de aici și nu faceți din casa Tatălui meu o casă de negustorie!" 17 Ucenicii lui și-au amintit atunci acest cuvânt al Scripturii: "Râvna casei tale mă consumă". 18 Iudeii au luat cuvântul și i-au zis: "Prin ce semn ne arăți că ai dreptul să faci astfel de lucruri?" 19 Drept răspuns Isus le-a spus: "Distrugeți templul acesta și în trei zile îl voi ridica din nou". 20 Iudeii i-au zis: "În patruzeci și șase de ani s-a zidit templul acesta, și tu îl vei ridica în trei zile?" 21 Dar el vorbea despre templul trupului său. 22 Prin urmare, când a înviat din morți, ucenicii lui și-au adus aminte că le spusese cuvintele acestea și au crezut în Scriptură și în cuvintele pe care le spusese Isus. 23 Pe când Isus era în Ierusalim, la sărbătoarea Paștelui, mulți au crezut în el, văzând minunile pe care le făcea. 24 Dar Isus nu avea încredere în ei pentru că îi cunoștea pe toți și nu avea nevoie să-i dea cineva mărturie despre oameni, fiindcă el însuși știa ce este în om.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat