Duminică, 19 februarie 2012
† DUMINICA a 7-a de peste an
Sf. Mansuet, ep.
LECTURA I
Eu îți voi ierta fărădelegile tale de dragul meu.
Citire din cartea profetului Isaia 43,18-19.21-22.24b-25
Așa vorbește Domnul: 18 "Nu vă mai gândiți la ceea ce a fost mai înainte și nu vă mai amintiți de cele trecute. 19 Iată, eu fac o lume nouă; ea apare deja; voi nu o vedeți? Voi face să treacă un drum prin locuri neumblate și râuri prin pustiu. 21 Eu mi-am format acest popor, ca să vestească lauda mea. 22 Tu însă, Iacobe, nu m-ai invocat; tu nu te-ai ostenit pentru mine, Israele! 24b Prin păcatele tale m-ai tratat ca pe un sclav, m-ai chinuit cu nelegiuirile tale. 25 Iată, eu îți voi ierta fărădelegile tale prin bunăvoința mea și nu-mi voi mai aminti de păcatele tale".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 40,2-3.4-5.13-14 (R.: 5b)
R.: Vindecă-mă, Doamne, căci am păcătuit împotriva ta!
2 Fericit este acela care se îngrijește de cel sărac,
căci Domnul îl salvează în ziua nenorocirii.
3 Domnul îl păzește și îl ține în viață,
îl face fericit pe pământ
și nu-l lasă la bunul plac al vrăjmașilor săi. R.
4 Domnul îl întărește pe patul de suferință,
îi alină toate durerile atunci când e bolnav.
5 Eu strig: "Doamne, ai milă de mine,
vindecă-mi sufletul, căci am păcătuit împotriva ta". R.
13 Tu m-ai păstrat nevătămat
și m-ai așezat pe veci înaintea ta.
14 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel,
din veci în veci. Amin! Amin! R.
LECTURA A II-A
Isus n-a fost "da" și "nu" în același timp. El a fost totdeauna "da".
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 1,18-22
Fraților, 18 Dumnezeu îmi este martor, că limbajul pe care l-am folosit față de voi nu este "da" și "nu" în același timp. 19 Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, cel care este în voi, pe care noi: Silvan, Timotei și cu mine, îl vestim printre voi, nu a fost "da" și "nu" în același timp. El a fost întotdeauna "da". 20 Și toate promisiunile lui Dumnezeu au aflat pe "da" în persoana lui. Astfel prin Cristos noi spunem "amin" lui Dumnezeu, spre slava lui. 21 Cel care ne întărește pentru cauza lui Cristos, în relațiile noastre cu voi, cel care ne-a consacrat pe noi toți este Dumnezeu: 22 el a pus pecetea sa pe noi și ne-a dat ca o arvună a darurilor sale pe Duhul Sfânt, care locuiește în inimile noastre.
Cuvântul Domnului
ALELUIA Lc 4,18ab
(Aleluia) Duhul Domnului m-a trimis să vestesc săracilor evanghelia; să propovăduiesc celor închiși eliberarea. (Aleluia)
EVANGHELIA
Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 2,1-12
1 Isus era din nou în Cafarnaum. Răspândindu-se vestea că se afla într-o casă, 2 s-a adunat acolo atâta lume, încât nu mai era loc nici în fața ușii; Isus le vestea cuvântul lui Dumnezeu. 3 Atunci au sosit patru oameni care i-au adus un paralitic. 4 Cum nu-l puteau aduce până la Isus din cauza mulțimii, au desfăcut acoperișul deasupra locului unde se afla Isus, și, prin deschizătură, au lăsat în jos targa pe care zăcea paraliticul. 5 Văzându-le credința, Isus a spus paraliticului: "Fiul meu, ți se iartă păcatele". 6 Unii cărturari, care erau de față, se gândeau în sine: 7 "Cum poate să vorbească astfel? Este o blasfemie! Cine altul poate ierta păcatele, afară de Dumnezeu?" 8 Isus, în duhul său, a cunoscut imediat ce gândeau și le-a spus: "De ce vă gândiți astfel în inimile voastre? 9 Ce este mai ușor: a spune celui paralizat "Ți se iartă păcatele!", sau a spune "Ridică-te, ia-ți targa și umblă!"? 10 Însă ca să știți că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ - i-a spus celui paralizat - 11 Îți zic: Ridică-te, ia-ți targa și du-te la casa ta!" 12 Omul s-a sculat imediat, a luat targa și a plecat în văzul tuturor. Toți au rămas uimiți; îl preamăreau pe Dumnezeu și spuneau: "Așa ceva n-am mai văzut niciodată!"
Cuvântul Domnului