Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Miercuri, 1 februarie 2012 

Miercuri din saptamâna a 4-a de peste an
Sf. Veridiana, fc.

LECTURA I
Eu am păcătuit numărând poporul; însă această turmă ce a făcut?

Citire din cartea a doua a lui Samuel 24,2.9-17
În zilele acelea, 2 regele David i-a spus lui Ioab, comandantul armatei, care era cu el: "Parcurgeți toate triburile lui Israel de la Dan până la Berșeba și faceți recensământul poporului, pentru ca să cunosc numărul locuitorilor". 9 Ioab a dat regelui rezultatul recensământului. Israel număra opt sute de mii de bărbați buni de luptă, capabili să mânuiască sabia, iar Iuda număra cinci sute de mii. 10 Însă, după ce a făcut recensământul, pe David a început să-l mustre conștiința și i-a spus Domnului: "Ceea ce am făcut este un mare păcat; Doamne, iartă slujitorului tău această vină căci m-am purtat ca un om lipsit de minte". 11 A doua zi dimineață, când David s-a sculat, i-a fost adresat cuvântul lui Dumnezeu lui Gad, vizionarul, profet în serviciul lui David: 12 "Mergi și spune-i lui David. Așa vorbește Domnul: Îți propun trei pedepse, alege una dintre ele și eu o voi aplica. 13 Gad s-a dus la David și i-a transmis acest mesaj: "Ce vrei? Să fie foamete în țară timp de trei ani? Sau să fii urmărit de dușmanii tăi și să fugi din fața lor timp de trei luni, sau să bântuie ciuma în țară timp de trei zile? Gândește-te bine, ce răspuns să-i duc celui ce m-a trimis?" 14 David i-a spus profetului: "Sunt în mare cumpănă! Ei bine, prefer mai degrabă să cad în mâinile Domnului, căci mila lui este nemărginită, decât să cad în mâinile oamenilor". David a ales deci ciuma, 15 iar Domnul a trimis ciuma în Israel de a doua zi până la sfârșitul celor trei zile. De la Dan până la Berșeba au murit șaptezeci de mii de oameni. 16 Îngerul nimicitor și-a întins mâna spre Ierusalim, însă Domnul a renunțat la pedeapsă și a spus îngerului: "Destul; acum retrage-ți mâna". 17 Căci David, văzându-l pe înger lovind poporul, îi spusese Domnului: "Eu am păcătuit, eu sunt vinovatul; însă această turmă ce a făcut? Întoarce-ți mâna împotriva mea și împotriva familiei mele".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 31,1-2.5.6.7 (R.: 1a)
R.: Fericit este omul căruia Domnul i-a iertat păcatul.
1 Fericit este omul căruia i s-a iertat păcatul,
căruia i s-a acoperit fărădelegea!
2 Fericit este omul, căruia Domnul nu-i ia în seamă nelegiuirea
și în sufletul căruia nu este prefăcătorie. R.

5 Eu ți-am mărturisit păcatul meu,
nu ți-am ascuns fărădelegea.
Am zis: "Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele!"
Și tu mi-ai luat povara vinovăției mele. R.

6 Astfel, orice om cucernic să ți se roage în vreme de restriște;
și atunci nici apele care se dezlănțuie nu-l vor putea atinge. R.

7 Tu ești pentru mine un loc de scăpare, tu mă scoți din necaz,
tu faci să izbucnească în jurul meu
cântări de bucurie ale mântuirii. R.

ALELUIA In 10,27
(Aleluia) Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc pe ele și ele mă urmează. (Aleluia)

EVANGHELIA
Un profet nu-i disprețuit decât în locul natal.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,1-6
În acel timp, 1 Isus a venit în patria sa și ucenicii săi l-au însoțit. 2 În sâmbăta următoare, a început să învețe în sinagogă. Mulțimea de oameni care îl asculta, cuprinsă de uimire, spunea: "De unde îi vin lui toate acestea? Ce-i cu înțelepciunea care i-a fost dată și cu aceste mari minuni care se fac prin mâinile lui? 3 Nu este el tâmplarul, fiul Mariei, vărul lui Iacob, al lui Iosif, al lui Iuda și al lui Simon? Și verișoarele lui nu sunt aici printre noi?" Și erau profund scandalizați din cauza lui. 4 Isus le-a spus: "Un profet nu-i disprețuit decât în locul natal, în familia lui și în propria lui casă". 5 Și nu a putut face acolo nici o minune; a vindecat numai câțiva bolnavi, punându-și mâinile peste ei. 6 Era uimit de necredința lor. De acolo a cutreierat satele dimprejur, învățând.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat