Miercuri, 5 decembrie 2012
Miercuri din saptamâna 1 din Advent
Sf. Sava, abate
LECTURA I
Domnul cheamă la ospățul său și șterge lacrimile de pe fețele tuturor.
Citire din cartea profetului Isaia 25,6-10a
În ziua aceea, 6 Domnul oștirilor va pregăti pe muntele acesta pentru toate popoarele un ospăț cu cărnuri grase, un ospăț cu vinuri alese, cu cărnuri pline de măduvă, cu vinuri vechi și limpezite. 7 Pe muntele acesta el va da la o parte vălul de pe fața tuturor popoarelor și învelitoarea care acoperă toate neamurile. 8 El va nimici moartea pe vecie. Domnul Dumnezeu va șterge lacrimile de pe fețele tuturor și va îndepărta de pe pământ ocara poporului său, căci Domnul a vorbit. 9 Se va spune în ziua aceea: "Iată, acesta este Dumnezeul nostru de la care am așteptat mântuirea, acesta este Domnul în care am nădăjduit; să ne bucurăm și să ne veselim de mântuirea lui, 10 căci mâna Domnului se va odihni pe muntele acesta".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 22,1-3a.3b-4.5.6 (R.: 6cd)
R.: Voi locui în casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.
1 Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic;
2 el mă paște în pășuni verzi
și mă duce la ape liniștite;
3 îmi înviorează sufletul. R.
Mă călăuzește pe cărări drepte pentru cinstirea numelui său.
4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morții,
nu mă voi teme de nici un rău, căci tu ești cu mine.
Toiagul tău și nuiaua ta mă apără. R.
5 Tu îmi întinzi masă
în fața potrivnicilor mei,
îmi ungi capul cu untdelemn
și paharul meu este plin de se revarsă. R.
6 Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți
în toate zilele vieții mele
și voi locui în casa Domnului
până la sfârșitul zilelor mele. R.
VERS LA EVANGHELIE
(Aleluia) Iată, Domnul vine ca să mântuiască poporul său;
fericiți cei pregătiți să iasă în întâmpinarea lui. (Aleluia)
EVANGHELIA
Isus vindecă mulți bolnavi și înmulțește pâinile.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 15,29-37
În acel timp, 29 Isus a venit lângă Marea Galileii și, suindu-se pe munte, s-a așezat acolo. 30 Atunci a venit la el o mulțime mare, având cu ea șchiopi, orbi, muți, ciungi și alți mulți bolnavi; i-au așezat la picioarele lui, iar el i-a vindecat, 31 astfel încât mulțimea se minuna văzându-i pe muți vorbind, pe ciungi vindecați, pe șchiopi umblând, pe orbi văzând, și-l slăveau pe Dumnezeul lui Israel. 32 Isus, chemându-i la sine pe ucenicii săi, le-a zis: "Îmi este milă de mulțime, căci, iată, sunt trei zile de când stă lângă mine și nu are ce să mănânce; nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca nu cumva să leșine de foame pe drum". 33 Ucenicii i-au zis: "De unde să luăm noi aici în pustiu atâtea pâini, pentru a sătura atâta mulțime?" 34 Isus i-a întrebat: "Câte pâini aveți?" Ei au răspuns: "Șapte și puțini peștișori". 36 Poruncind mulțimii să se așeze jos pe pământ, a luat cele șapte pâini și peștii și, după ce a mulțumit, a frânt și a dat ucenicilor, iar ucenicii au împărțit mulțimii. 37 Au mâncat toți și s-au săturat, iar cu firimiturile rămase au umplut șapte coșuri.
Cuvântul Domnului