Luni, 24 decembrie 2012
24 decembrie
Sf. Adela, calug.
LECTURA I
În veci va dăinui împărăția lui David în fața Domnului.
Citire din cartea a doua a profetului Samuel 7,1-5.8b-12.14a.16
1 Pe când regele David locuia liniștit în casa lui și Domnul îl eliberase de toți dușmanii care îl înconjurau, 2 a zis regele către profetul Natan: "Iată, eu locuiesc în casă de cedru, iar chivotul Domnului stă în cort". 3 Natan i-a zis regelui: "Tot ce ai în gând, mergi și du la îndeplinire, căci Domnul este cu tine". 4 Dar chiar în noaptea aceea Domnul a vorbit către Natan, zicând: 5 "Mergi și spune-i robului meu David: Așa vorbește Domnul: 8 Oare îmi vei zidi casă în care să locuiesc eu? Eu te-am luat de la stână, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul meu Israel. 9 Am fost cu tine pretutindeni; oriunde ai umblat am nimicit pe toți vrăjmașii tăi dinaintea feței tale și am făcut numele tău mare, ca numele celor mari de pe pământ. 10 Îl voi stabili în acest loc pe poporul meu Israel, îl voi înrădăcina și va trăi în pace la locul său și mai mult nu va mai fi tulburat; cei răi nu-l vor mai strâmtora, ca mai înainte, 11 pe vremea când puneam judecători peste poporul meu Israel. Te voi liniști și pe tine, apărându-te de vrăjmașii tăi. Iată, Domnul îți vestește că-ți va zidi el însuși o casă. 12 Iar când se vor sfârși zilele tale și vei fi așezat alături de părinții tăi, atunci voi ridica după tine un urmaș, care va ieși din trupul tău, și voi întări stăpânirea lui. 14 Eu îi voi fi lui tată și el îmi va fi mie fiu. 16 Casa ta și împărăția ta vor dăinui veșnic înaintea mea, iar tronul tău va rămâne în veci neclintit".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 88,2-3.4-5.27 și 29 (R.: cf. 2a)
R.: În veci voi cânta, Doamne, milostivirea ta.
2 Milostivirea Domnului în veci o voi cânta,
cu gura mea voi spune din neam în neam adevărul tău.
3 Tu ai spus: "Iubirea mea e așezată pe veci".
O dată cu cerurile ai statornicit fidelitatea ta. R.
4 Am făcut legământ cu alesul meu;
iată ce i-am promis cu jurământ slujitorului meu David:
5 îți voi întări seminția pe veci
și din neam în neam îți voi așeza scaunul de domnie. R.
27 El îmi va spune: "Tu ești Tatăl meu,
Dumnezeul meu și stânca mântuirii mele".
29 Lui îi dau pe veci dragostea mea
și legământul meu va rămâne neștirbit pentru el. R.
VERS LA EVANGHELIE
(Aleluia) O, Emanuel, așteptatul popoarelor și eliberatorul lor;
vino și ne mântuiește cu prezența ta. (Aleluia)
EVANGHELIA
Ne-a vizitat cel care vine din înălțimi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,67-79
În acel timp, 67 Zaharia, tatăl lui Ioan, s-a umplut de Duh Sfânt și a profețit zicând: 68 "Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru că a vizitat și a răscumpărat pe poporul său. 69 Și a înălțat o putere de mântuire în casa lui David slujitorul său, 70 precum a promis prin gura sfinților săi profeți care au fost în vechime; 71 ca să ne mântuiască de vrăjmașii noștri și din mâna tuturor acelora care ne urăsc. 72 Astfel își arată îndurarea față de părinții noștri și își aduce aminte de legământul său sfânt; 73 de jurământul pe care l-a făcut lui Abraham, părintele nostru, că ne va ajuta, 74 ca, eliberați din mâna dușmanilor noștri, să-i slujim fără teamă, 75 în sfințenie și dreptate sub privirea lui, în toate zilele vieții noastre. 76 Iar tu, copilule, vei fi profet al Celui Preaînalt; vei merge înaintea Domnului ca să pregătești căile lui 77 și să faci cunoscută poporului său știința mântuirii întru iertarea păcatelor, 78 prin iubirea îndurătoare a Dumnezeului nostru, care ne-a cercetat ca un soare ce răsare din înălțime, 79 ca să lumineze pe cei care zac în întuneric și în umbra morții și să îndrepte pașii noștri pe calea păcii".
Cuvântul Domnului