Duminică, 23 decembrie 2012
† DUMINICA a 4-a din Advent
Ss. Ioan de Kety, pr.; Victoria, fc. m.
LECTURA I
Din tine va ieși un conducător în Israel.
Citire din cartea profetului Mihea 5,2-5a
Așa vorbește Domnul: 2 "Tu, Betleem Efrata, deși ești cel mai mic între orașele lui Iuda, din tine va ieși cel care va stăpâni peste Israel; originea lui urcă până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei. 3 Pentru aceasta, după ce Domnul va fi lăsat în părăsire pe poporul său un anumit timp, va veni ziua în care aceea care trebuie să nască va naște, și atunci cei care vor fi rămas credincioși se vor întoarce la fiii lui Israel. 4 El se va ridica și va cârmui cu puterea Domnului și cu măreția numelui Domnului Dumnezeului său; toți vor trăi în liniște, căci stăpânirea sa se va întinde până la marginile pământului. 5 El va fi pacea noastră.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 79,2ac și 3b.15-16.18-19 (R.: 4)
R.: Întoarce-ne la tine, Doamne, și vom fi mântuiți.
2 Păstor al lui Israel care ne călăuzești, ia aminte;
tu care șezi peste heruvimi, arată-te în strălucirea ta.
3 Arată-ți puterea și vino să ne mântuiești. R.
15 Dumnezeul oștirilor, întoarce-te spre noi;
privește din cer și vezi.
16 Cercetează via aceasta.
Ocrotește ceea ce a sădit mâna ta. R.
18 Mâna ta să fie peste omul ocrotit de tine,
peste fiul omului pe care ți l-ai ales.
19 Atunci nu ne vom mai îndepărta de tine,
tu ne vei da viață și numele tău îl vom chema. R.
LECTURA A II-A
Iată, vin ca să fac voia ta, Doamne.
Citire din Scrisoarea către Evrei 10,5-10
Fraților, 5 Cristos, intrând în lume, spune: "Jertfă și prinos n-ai voit, dar mi-ai întocmit un trup. 6 Arderi de tot și jertfe pentru păcat nu ți-au plăcut; 7 atunci am zis: Iată, vin ca să fac voia ta, Dumnezeule, după cum este scris despre mine în Scriptură". 8 Cristos începe deci prin a spune: "Tu n-ai voit și n-ai primit nici jertfele, nici prinosurile, nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat pe care le prescrie Legea"; 9 Apoi adaugă: "Iată, vin ca să fac voia ta, Dumnezeule". În felul acesta el desființează jertfele vechi pentru a statornici jertfa cea nouă. 10 Prin această voință a lui Dumnezeu suntem sfințiți prin jertfa trupului lui Isus Cristos, jertfă adusă o dată pentru totdeauna.
Cuvântul Domnului
VERS LA EVANGHELIE Lc 1,38
(Aleluia) Iată slujitoarea Domnului;
fie mie după cuvântul tău. (Aleluia)
EVANGHELIA
De unde mie fericirea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,39-45
>39 În acele zile, Maria a pornit în grabă către o cetate din ținutul muntos al Iudeii. 40 Ajunsă acolo, a intrat în casa lui Zaharia și a salutat-o pe Elisabeta. 41 Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresărit pruncul în sânul ei. Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt 42 și a strigat cu glas tare: "Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău. 43 Și de unde mie fericirea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? 44 Căci, iată, cum au ajuns la urechile mele cuvintele salutului tău, a tresărit de bucurie pruncul în sânul meu. 45 Fericită ești tu, care ai crezut că se vor împlini cele spuse ție de Domnul".
Cuvântul Domnului