Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Sâmbăta, 24 noiembrie 2012 

Sâmbata din saptamâna a 33-a de peste an
Ss. Martiri din Vietnam **

LECTURA I
Ca pe o jertfă de ardere de tot i-a primit.

Citire din cartea Înțelepciunii 3,1-9
1 Sufletele celor drepți sunt în mâna lui Dumnezeu iar chinul nu se va atinge de ei. 2 În ochii celor fără de minte, drepții sunt morți cu desăvârșire, plecarea lor din lume li se pare o mare nenorocire; 3 moartea pentru ei înseamnă pieirea dar cei drepți sunt în pace. 4 Chiar dacă în fața oamenilor au trecut drept pedepsiți, nădejdea lor i-a dus la nemurire. 5 Pentru o pedeapsă ușoară vor primi o răsplată mare, căci Dumnezeu i-a pus la încercare și i-a găsit vrednici de el. 6 I-a încercat cum se încearcă aurul în cuptor, i-a primit ca pe o jertfă de ardere de tot, iar în ziua judecății vor străluci, 7 vor scânteia ca paiele care ard într-o miriște; 8 vor judeca popoarele și le vor stăpâni. Domnul va fi împăratul lor pe veci. 9 Cei care își pun încrederea în Domnul vor înțelege adevărul iar cei care îi sunt credincioși vor rămâne în iubirea lui, căci harul și îndurarea sunt răsplata aleșilor săi.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 125,1-2ab.2cd-3.4-5.6 (R.: 5)
R
.: Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu bucurie.

1 Când Domnul a întors pe locuitorii Sionului din robie
ni se părea că visăm.
2ab Atunci gura ni s-a umplut de strigăte de bucurie
și buzele de cântări de veselie. R.

2cd Atunci se spunea între neamuri:
"Lucruri mari a făcut Domnul pentru ei".
3 Într-adevăr, mari lucruri a făcut Domnul pentru noi;
ne e plină inima de bucurie. R.

4 Întoarce, Doamne, robia noastră
după cum întorci apele în ținutul de miazăzi.
5 Cei ce seamănă cu lacrimi
vor secera cu veselie. R.

6 Cel care merge plângând
când aruncă sămânța,
se întoarce cu veselie
când își strânge snopii. R.

ALELUIA 1Pt 4,14
(Aleluia) Dacă sunteți insultați pentru numele lui Cristos, fericiți sunteți,
deoarece Duhul lui Dumnezeu se odihnește peste voi. (Aleluia)

EVANGHELIA
Veți fi târâți înaintea dregătorilor și a regilor pentru mine.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,17-22
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 17 "Nu vă încredeți în oameni, căci vă vor da pe mâna Sinedriului și vă vor biciui în sinagogile lor. 18 Veți fi târâți înaintea dregătorilor și a regilor pentru mine, acest lucru va fi o mărturie înaintea lor și înaintea păgânilor. 19 Dar când vă vor da pe mâna lor, să nu vă îngrijorați cum sau ce veți vorbi, căci vi se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiți. 20 Nu voi sunteți cei care veți vorbi, ci Duhul Tatălui este acela care va vorbi în voi. 21 Va da frate pe frate la moarte și tată pe fiu și copiii se vor ridica împotriva părinților și-i vor ucide. 22 Veți fi urâți de toți pentru numele meu, dar cine va rămâne statornic până la sfârșit acela se va mântui".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat