Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Vineri, 5 octombrie 2012 

Vineri din saptamâna a 26-a de peste an
Ss. Placid si îns., m.; Alois Scrosoppi, pr.; Faustina Kowalska, calug.

LECTURA I
Ai dat vreodată porunci zorilor? Te-ai plimbat vreodată pe fundul oceanului?

Citire din cartea lui Iob 38,1.12-21; 39,33-35
1 Din mijlocul furtunii Domnul i-a spus lui Iob: 12 "De când ești, ai dat vreodată porunci dimineții? Ai arătat zorilor locul lor, 13 ca să apuce capetele pământului și să-i scuture pe cei răi de pe el? 14 Zorile dau pământului culoarea rumenie și fac ca toate lucrurile să apară ca îmbrăcate în veșminte colorate. 15 Ele îi lipsesc pe cei răi de lumină și zdrobesc brațul care se ridică pentru a lovi. 16 Ai pătruns tu vreodată până la izvoarele mării sau te-ai plimbat vreodată pe fundul oceanului? 17 Ți s-au deschis ție vreodată porțile morții sau ai văzut intrarea care duce în țara umbrelor? 18 Ai cuprins tu cu privirea întinderea pământului? Vorbește dacă știi toate acestea! 19 Unde este drumul care duce la lăcașul luminii? Și întunericul unde-și are locuința? 20 Poți tu să le urmărești până la hotarul lor sau măcar să cunoști potecile care duc la locuințele lor? 21 Desigur, ar trebui să știi, pentru că pe atunci erai deja născut și numărul zilelor tale este așa de mare!" 39,33 Atunci Iob i-a răspuns Domnului: 34 "Iată-mă, am fost ușuratic, ce ți-aș mai putea răspunde? Îmi pun mâna la gură. 35 Am vorbit o dată și încă o dată nu voi mai vorbi; am vorbit a doua oară, dar nu voi mai adăuga nimic!"

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 138,1-3.7-8.9-10.13-14ab (R.: 24b)
R.: Călăuzește-mă, Doamne, pe calea veșniciei!
1 Doamne, tu mă observi de aproape și mă cunoști;
2 știi când mă așez și când mă scol;
pătrunzi de departe gândurile mele;
3 fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ți scapă;
toate cărările mele îți sunt cunoscute. R.
7 Unde aș putea merge departe de duhul tău
și unde aș putea fugi dinaintea feței tale?
8 Dacă m-aș urca la cer, tu ești acolo;
dacă m-aș coborî în împărăția morților, tu ești de față. R.

9 Dacă aș lua aripile aurorei
și m-aș opri dincolo de mare,
10 și acolo mâna ta m-ar conduce
și dreapta ta m-ar cuprinde. R.

13 Pentru că tu ai format rărunchii mei,
m-ai țesut în sânul mamei mele.
14ab Te laud pentru că sunt o făptură atât de minunată!
Lucrările tale sunt admirabile! R.

ALELUIA Ps 94,8ab
(Aleluia) Astăzi nu vă împietriți inimile,
ci ascultați glasul Domnului. (Aleluia
)

EVANGHELIA
Cine mă disprețuiește pe mine îl disprețuiește pe cel care m-a trimis pe mine.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,13-16
În acel timp, 13 Isus a spus: "Vai ție, Corazine, vai ție, Betsaida, căci dacă s-ar fi făcut în Tir și în Sidon minunile care s-au făcut în voi, locuitorii lor de mult s-ar fi îmbrăcat în haine de doliu și s-ar fi așezat în cenușă în semn de pocăință. 14 De aceea Tirului și Sidonului le va fi mai ușor la judecată decât vouă. 15 Și, tu, Cafarnaum, îți închipui că vei fi înălțat până la cer? Nu. Vei fi aruncat în jos până la iad! 16 Cine vă ascultă pe voi pe mine mă ascultă; și cine vă disprețuiește pe voi pe mine mă disprețuiește; iar cine mă disprețuiește pe mine îl disprețuiește pe cel care m-a trimis pe mine".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat