Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Vineri, 20 ianuarie 2012 

Vineri din saptamâna a 2-a de peste an
Ss. Fabian, pp. m. *; Sebastian, m. *

LECTURA I
Nu voi ridica mâna împotriva lui, căci a fost consacrat Domnului prin ungere.

Citire din cartea întâi a lui Samuel 24,3-21
În zilele acelea, 3 Saul a luat trei mii de oameni, aleși din tot Israelul, și a plecat să-l caute pe David și pe oamenii lui printre stâncile abrupte, pe care numai caprele sălbatice se cățărau. 4 A ajuns la niște stâne de oi care erau lângă drum, în calea lor. Acolo, în apropiere, se afla o peșteră în care a intrat să se odihnească. David însă și oamenii săi se aflau în peșteră. 5 Atunci oamenii lui David i-au zis: "Acum este clipa despre care ți-a spus Domnul: Îl voi da pe dușmanul tău în mâinile tale și vei face cu el ce vei voi". Atunci David s-a ridicat și, pe nesimțite, a tăiat un colț din mantaua lui Saul. 6 Însă după aceea a avut mustrări de conștiință că a tăiat o bucată din mantaua lui Saul 7 și a spus oamenilor săi: "Să mă ferească Dumnezeu să fac vreun rău domnului meu, rege consacrat; să mă ferească Dumnezeu să ridic mâna asupra aceluia care a fost consacrat Domnului prin ungere". 8 David a dojenit cu asprime pe oamenii săi și i-a oprit cu strășnicie să se arunce asupra lui Saul. Iar Saul a părăsit peștera, continuându-și drumul. 9 Atunci David s-a ridicat, a ieșit din peșteră și i-a strigat: "Stăpâne, regele meu!" Saul s-a uitat înapoi; 10 David s-a înclinat adânc, s-a aruncat la pământ și a strigat: "Pentru ce asculți de oamenii care îți spun: "David îți vrea răul?" 11 Chiar astăzi au văzut ochii tăi cum te-a dat Domnul în mâinile mele în peșteră. Totuși n-am vrut să te ucid, te-am cruțat și am zis: "Nu-mi voi ridica mâna împotriva stăpânului meu, regele, care a fost consacrat Domnului prin ungere. 12 Uită-te aici, tată, am în mână o bucată din mantaua ta: deoarece am putut s-o tai și cu toate acestea nu te-am ucis, recunoaște că n-am nici un gând rău și n-am păcătuit cu nimic împotriva ta. Tu însă îmi întinzi curse, ca să-mi iei viața. 13 Domnul să fie judecător între mine și tine și să-mi facă dreptate; eu însă nu-mi voi ridica mâna împotriva ta. 14 Spune o veche zicală: "Răufăcătorul săvârșește răul"; eu însă nu mi-am ridicat mâna împotriva ta. Pe cine îl persecută regele lui Israel? 15 Pe cine îl urmărește? Un câine mort, un purice?... 16 Domnul să fie judecătorul nostru; el să judece între mine și tine, să cerceteze și să-mi apere cauza să-mi facă dreptate și să mă elibereze din mâna ta". 17 Când David a terminat de vorbit, Saul a strigat: "Oare te aud pe tine fiul meu David?" Saul a început să strige și să plângă: 18 "Tu ești cel bun, nu eu; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ți-am făcut rău. 19 Astăzi ți-ai arătat toată bunătatea față de mine: Domnul mă dăduse în mâinile tale, dar tu nu m-ai ucis. 20 Când cineva îl surprinde pe dușmanul său, îl lasă oare să plece în pace? Domnul să te răsplătească pentru binele pe care mi la-i făcut astăzi. 21 Acum știu cu siguranță că tu vei fi rege și că regatul lui Israel va fi trainic sub domnia ta".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 56,2. 3-4bc.6 și 11 (R.: 2a)
R.: Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine.
2 Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine,
refugiul meu se află la tine;
la umbra aripilor tale îmi caut un loc de scăpare
până va trece primejdia. R.

3 Strig către Dumnezeu cel Preaînalt,
către Dumnezeu care mă susține;
4bc el să-mi trimită din ceruri ajutorul său,
ca să-i dea de rușine pe cei care mă prigonesc. R.

6 Înalță-te peste ceruri, Dumnezeule,
slava ta să se întindă peste tot pământul,
7 căci bunătatea ta este mai mare decât cerurile
și fidelitatea ta întrece norii. R.

ALELUIA cf. 2Cor 5,19
(Aleluia) Dumnezeu a împăcat lumea cu sine prin Cristos, iar nouă ne-a încredințat misiunea de a vesti lumii împăcarea. (Aleluia)

EVANGHELIA
I-a chemat la sine pe cei pe care i-a ales, ca să fie cu el.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 3,13-19
În acel timp, 13 Isus s-a urcat pe un munte și i-a chemat la sine pe cei pe care i-a voit și ei au venit la el; 14 dintre ei a orânduit doisprezece, care să fie cu el și pe care - mai târziu - a voit să-i trimită să predice 15 și le-a dat puterea de a-i scoate pe diavoli. 16 Cei doisprezece pe care i-a orânduit erau: Petru, numele pe care i l-a dat lui Simon, 17 Iacob, fiul lui Zebedeu, și Ioan, fratele lui Iacob, cărora le-a dat numele de "Boanerges" - adică "fiii tunetului", 18 Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacob al lui Alfeu și Tadeu, Simon Zelotul 19 și Iuda Iscarioteanul, cel care apoi l-a trădat.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat