Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Sâmbăta, 20 august 2011 

Sâmbata din saptamâna a 20-a de peste an
Ss. Bernard, abate, înv. **; Laura, m.

LECTURA I
Îl va umple Duhul înțelepciunii și al înțelegerii.

Citire din cartea lui Ben Sirah 15,1-6
1 Omul care se teme de Domnul face binele iar cel care ține legea își însușește înțelepciunea. 2 Ea îl întâmpină ca o mamă și îl primește ca o tânără mireasă. 3 Îl hrănește cu pâinea înțelegerii și-i dă să bea din apa înțelepciunii. 4 Se sprijină pe ea și nu se va clătina, se încrede în ea și nu va rămâne de rușine; îl înalță mai presus decât tovarășii săi. 5 Îl face să vorbească în mijlocul adunării; în ea va afla mulțumirea, cununa bucuriei, și va dobândi un renume veșnic; 6 fericirea și preamărirea vor fi comoara lui, și va moșteni un nume veșnic.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 15,1-2a și 5.7-8.11 (R.: cf. 5a)
R.: Tu, Doamne, ești partea mea de moștenire.

1 Păzește-mă, Dumnezeule, pentru că mă încred în tine.
2a Am spus lui Dumnezeu: "Tu ești Dumnezeul meu!"
5 Domnul este partea mea de moștenire și cupa mea cu sorți,
tu ești acela care ai în mână soarta mea. R.

7 Îl binecuvântez pe Domnul care mi-a dat înțelepciune,
căci până și noaptea mă îndeamnă inima.
8 Îl am mereu în fața ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.

11 Tu îmi vei arăta cărarea vieții;
în fața ta sunt bucurii nespuse
și desfătări veșnice la dreapta ta. R.

ALELUIA Cf. 1In 4,8b.12b
(Aleluia) Dumnezeu este iubire;
dacă ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne în noi
și dragostea lui în noi este desăvârșită. (Aleluia)

EVANGHELIA
Vreau ca și ei să fie împreună cu mine acolo unde sunt eu.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 17,20-26
În acel timp, Isus și-a ridicat ochii spre cer și s-a rugat astfel: 20 "Părinte sfânt, nu mă rog numai pentru aceștia, ci și pentru cei care vor asculta cuvintele lor și vor crede în mine, 21 ca toți să fie una; după cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, așa și ei să fie în noi una, ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. 22 Slava pe care mi-ai dat-o tu eu le-am dat-o lor, 23 ca să fie una precum noi una suntem: eu în ei și tu în mine. Ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că tu m-ai trimis și că i-ai iubit pe ei precum m-ai iubit pe mine. 24 Părinte, vreau ca și cei pe care mi i-ai dat să fie împreună cu mine acolo unde sunt eu, ca ei să vadă slava pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit pe mine mai înainte de întemeierea lumii. 25 Părinte drept, lumea pe tine nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că tu m-ai trimis. 26 Eu le-am făcut cunoscut numele tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care m-ai iubit tu să fie în ei și eu în ei".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat