Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Sâmbăta, 9 iulie 2011 

Sâmbata din saptamâna a 14-a de peste an
Ss. Augustin Zhao Rong, pr. si îns., m. *; Veronica Giuliani, fc.

LECTURA I
Dumnezeu va avea grijă de voi și vă va scoate din țara aceasta.

Citire din cartea Genezei 49,29-33; 50,15-25
În zilele acelea, 29 Iacob a dat fiilor săi această poruncă: "În curând voi trece la părinții mei. Înmormântați-mă lângă părinții mei în peștera din pământul lui Efron hetitul, 30 în peștera din câmpia Macpela, față în față cu Mambre, în țara Canaanului, pe care Abraham l-a cumpărat de la Efron hetitul ca loc de înmormântare. 31 Acolo au fost înmormântați Abraham și Sara, soția lui; acolo au fost înmormântați Isaac și soția lui Rebeca, și tot acolo am înmormântat-o pe Lea. 32 Pământul și peștera, care se găsește în el, au fost cumpărate de la hitiți". 33 Când Iacob a terminat de dat fiilor săi această poruncă, s-a întins în pat, și-a dat duhul și a trecut la strămoșii săi. 50,15 Văzând că tatăl lor a murit, frații lui Iosif și-au zis: "Cine știe dacă Iosif nu ne va trata ca pe niște dușmani și nu ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut!" 16 De aceea i-au trimis vorbă lui Iosif: "Înainte de a muri, tatăl tău ne-a lăsat cu limbă de moarte: 17 «Așa să-i spuneți lui Iosif: Iartă fraților tăi crima și păcatul lor, răul pe care ți l-au făcut». Acum deci iartă păcatul pe care l-au săvârșit slujitorii Dumnezeului tatălui tău!" Când i s-au spus aceste cuvinte, Iosif a plâns. 18 Apoi frații săi au venit ei înșiși, s-au aruncat la picioarele lui și i-au spus: "Iată-ne, suntem sclavii tăi!" 19 Dar Iosif le-a răspuns: "Nu vă temeți! I-am luat eu oare locul lui Dumnezeu? 20 Voi ați vrut să-mi faceți un rău, dar Dumnezeu a voit să scoată din aceasta un bine, după cum se vede astăzi; să mențină în viață un popor mare. 21 Așadar, nu vă temeți. Eu voi avea grijă de voi și de copiii voștri". Așa i-a liniștit și le-a îmbărbătat inimile. 22 Iosif a rămas în Egipt împreună cu familia tatălui său; el a trăit o sută zece ani, 23 așa încât a văzut pe nepoții și pe strănepoții fiului său Efraim. Chiar și pe copiii lui Machir, fiul lui Manase, celălalt fiu al său, i-a primit pe genunchii săi când s-au născut. 24 Apoi Iosif a spus fraților săi: "Curând voi muri, însă Dumnezeu va avea grijă de voi; vă va scoate din țara aceasta și vă va duce în acea țară pe care a promis-o cu jurământ lui Abraham, lui Isaac și lui Iacob". 25 Și Iosif i-a pus pe fiii lui Iacob să facă acest jurământ: "Când Dumnezeu vă va scoate din țara aceasta, luați de aici cu voi și oasele mele!" Așa a murit Iosif în vârstă de o sută zece ani.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 104,1-2.3-4.6-7 (R.: cf. Ps 67,33)
R.: Căutați-l pe Domnul; el este izvorul vieții.
1 Lăudați-l pe Domnul, preamăriți numele lui!
Faceți cunoscute printre popoare faptele sale minunate!
2 Cântați, cântați în cinstea lui!
Vorbiți despre toate minunile sale! R.

3 Lăudați-vă cu numele lui cel sfânt!
Să se bucure inima celor care îl caută pe Domnul!
4 Alergați la Domnul și la ajutorul lui,
căutați întotdeauna fața lui! R.

6 Voi, urmașii lui Abraham, slujitorul Domnului,
voi, copiii lui Iacob, alesul Domnului,
7 Domnul este Dumnezeul nostru;
hotărârile lui sunt lege pentru tot pământul. R.

ALELUIA 1Pt 4,14
(Aleluia) Dacă sunteți insultați pentru numele lui Cristos, fericiți sunteți, deoarece Duhul lui Dumnezeu se odihnește peste voi. (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu vă temeți de cei care ucid trupul.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,24-33
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 24 "Ucenicul nu este mai presus de maestrul său și nici slujitorul mai presus de stăpânul său. 25 Ucenicul să fie mulțumit, dacă este ca maestrul său, iar servitorul, dacă este ca stăpânul său. Dacă pe stăpânul casei l-au numit «Belzebul», cu cât mai rău va fi pentru cei din casa lui!? 26 Deci nu vă temeți de oameni, căci nimic nu este acoperit care să nu fie scos la iveală și nimic ascuns care să nu fie făcut cunoscut. 27 Ceea ce vă spun la întuneric, vestiți la lumină și ceea ce vă spun la ureche, predicați de pe acoperișuri. 28 Să nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul. Temeți-vă mai curând de acela care poate să piardă și sufletul și trupul în Gheenă. 29 Nu se vând oare două vrăbii pe un ban? Și totuși nici una dintre ele nu cade la pământ fără voia Tatălui vostru. 30 Cât despre voi, până și firele de păr de pe cap vă sunt numărate. 31 Deci nu vă temeți: voi valorați mai mult decât toate vrăbiile din lume. 32 Dacă cineva dă mărturie despre mine înaintea oamenilor, și eu voi da mărturie despre el înaintea Tatălui meu care este în ceruri; 33 și pe cel care mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega și eu înaintea Tatălui meu care este în ceruri".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat