Sâmbăta, 4 iunie 2011
Sâmbata din saptamâna a 6-a a Pastelui
Sf. Francisc Caracciolo, pr.
LECTURA I
Apolo dovedea din Scriptură, că Isus este Mesia.
Citire din Faptele Apostolilor 18,23-28
23 După ce a stat câtva timp în Antiohia, Paul a plecat. El a străbătut pe rând ținuturile Galației și Frigiei, întărindu-i pe ucenici. 24 La Efes, sosise un iudeu, pe nume Apolo, originar din Alexandria. El era un om îndemânatic în a vorbi și bine cunoscător al Scripturii. 25 Fusese instruit în învățătura Domnului. El vorbea cu înflăcărare și învăța fără greș despre Isus, deși nu cunoștea decât botezul lui Ioan. 26 El a început să vorbească fără sfială în sinagogă. Când Priscila și Acvila l-au auzit, l-au luat cu ei și i-au explicat mai cu de-amănuntul învățătura lui Dumnezeu. 27 Cum voia să treacă în Grecia, frații l-au încurajat și au scris ucenicilor să-l primească bine. Ajuns la Corint, le-a fost de mare folos credincioșilor, prin harul lui Dumnezeu; 28 căci îi înfrunta cu hotărâre pe iudei, în public, dovedind din Scriptură, că Isus este Mesia.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 46,2-3.8-9.10 (R.: 8a)
R.: Dumnezeu este împărat peste întreg universul.
sau
Aleluia.
2 Bateți din palme, voi, toate popoarele,
înălțați lui Dumnezeu strigăte de bucurie!
3 Căci Domnul, Cel Preaînalt este înfricoșător,
el este împărat peste tot pământul. R.
8 Căci Dumnezeu este împărat peste tot pământul,
cântați-i o cântare aleasă.
9 Dumnezeu stăpânește peste popoarele păgâne,
Dumnezeu stă în tronul său cel sfânt. R.
10 Stăpânitorii popoarelor se adună
împreună cu poporul Dumnezeului lui Abraham.
Căci ale lui Dumnezeu sunt scuturile pe pământ;
el este preamărit. R.
ALELUIA In 16,18
(Aleluia) Am plecat de la Tatăl și am venit în lume;
acum părăsesc lumea și mă duc la Tatăl. (Aleluia)
EVANGHELIA
Tatăl vă iubește, fiindcă voi mă iubiți cu adevărat pe mine și credeți că de la Dumnezeu am venit.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 16,23b-28
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 23b "Adevăr, adevăr vă spun: Orice veți cere de la Tatăl, în numele meu, vă va da. 24 Până acum nu ați cerut nimic în numele meu; cereți și veți primi: astfel bucuria voastră va fi deplină. 25 Acestea vi le-am spus prin asemănări, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci voi vorbi deschis despre Tatăl. 26 În acea zi veți cere în numele meu și nu zic că-l voi ruga pe Tatăl pentru voi, 27 căci însuși Tatăl vă iubește, fiindcă voi mă iubiți cu adevărat pe mine și credeți că de la Dumnezeu am venit. 28 Am plecat de la Tatăl și am venit în lume; acum părăsesc lumea și mă duc la Tatăl".
Cuvântul Domnului