Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Luni, 20 iunie 2011 

Luni din saptamâna a 12-a de peste an
Sf. Sever, pp. m.

LECTURA I
Abraham a plecat după cum i-a poruncit Domnul.

Citire din cartea Genezei 12,1-9
În zilele acelea, Domnul i-a spus lui Abraham: 1 "Ieși din țara ta, din neamul tău și din casa tatălui tău și du-te în țara pe care ți-o voi arăta. 2 Voi face din tine un popor mare, te voi binecuvânta și voi preamări numele tău; vei fi un izvor de binecuvântare. 3 Voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta și voi blestema pe cei care te vor blestema. În tine vor fi binecuvântate toate neamurile pământului". 4 Abraham a plecat, după cum i-a poruncit Domnul; împreună cu el a plecat și Lot. Abraham avea șaptezeci și cinci de ani când a plecat din Haran. 5 El a luat cu sine pe Sarai, soția lui, pe Lot, nepotul său, toată averea și toate slugile pe care le dobândise în Haran, și a plecat la drum, spre țara Canaanului. 6 Ajungând acolo, Abraham a străbătut țara de-a lungul ei până la stejarul lui More, din ținutul Sihem. Pe atunci locuiau acolo canaaneii. 7 Domnul s-a arătat lui Abraham și i-a spus: "Iată țara pe care o voi da urmașilor tăi". Atunci Abraham a zidit acolo un altar Domnului, care i se arătase. 8 De acolo a plecat în munți, la răsărit de Betel și-a întins cortul, Betel fiind la apus și Ai la răsărit. În acest loc a ridicat un altar Domnului și a invocat numele Domnului. 9 Apoi Abraham și-a tot mutat cortul din loc în loc, până la Negheb.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 32,12-13.18-19.20 și 22 (R.: 12b)
R.: Fericit este poporul pe care Domnul și l-a ales de moștenire.
sau
R.: Fericit este poporul lui Dumnezeu.
12 Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul,
fericit este poporul pe care el și l-a ales de moștenire.
13 Domnul privește din înălțimea cerului,
el îi vede pe toți fiii oamenilor. R.

18 Iată, ochii Domnului sunt îndreptați spre cei care se tem de dânsul,
spre cei care nădăjduiesc în mila lui,
19 ca să-i scape de la moarte
și să-i hrănească în timp de foamete. R.

20 Sufletul nostru îl așteaptă pe Domnul,
pentru că el este ajutorul și apărătorul nostru.
22 Fie, Doamne, mila ta asupra noastră,
pentru că și speranța noastră este în tine. R.

ALELUIA Evr 4,12
(Aleluia) Cuvântul lui Dumnezeu este viu și plin de putere: el judecă sentimentele și gândurile inimii. (Aleluia)

EVANGHELIA
Scoate mai întâi bârna din ochiul tău.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 7,1-5
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 1 "Nu judecați, ca să nu fiți judecați; 2 căci așa cum judecați voi pe alții, așa veți fi judecați și voi; măsura pe care o folosiți voi pentru alții va fi folosită și pentru voi. 3 De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar bârna din ochiul tău n-o observi? 4 Cum poți spune fratelui tău: «Stai să-ți scot paiul din ochi», când tu ai o bârnă în ochiul tău? 5 Fățarnicule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci poți încerca să scoți paiul din ochiul fratelui tău!"

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat