Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Vineri, 8 aprilie 2011 

Vineri din saptamâna a 4-a din Post
Sf. Iulia Billart, calug.

LECTURA I
Să-l osândim la o moarte rușinoasă.

Citire din cartea Înțelepciunii 2,1a.12-22
1a Cei care cugetă nedrept și-au zis: 12 "Să-i întindem o cursă celui drept, fiindcă ne stingherește și se împotrivește faptelor noastre; ne învinuiește că încălcăm Legea lui Dumnezeu și ne învinovățește că stricăm datinile părintești. 13 El pretinde că are cunoștință despre Dumnezeu și se numește pe sine: Fiul lui Dumnezeu. 14 El este pentru noi o condamnare a gândurilor noastre și ne vine greu chiar și numai să-l privim. 15 Căci viața lui nu seamănă cu viața celorlalți și căile lui sunt cu totul altele. 17 Înaintea lui suntem socotiți ca niște oameni de nimic și se ferește de căile noastre, ca de niște murdării; el declară fericit sfârșitul celor drepți și se laudă că-l are pe Dumnezeu drept tată. Să vedem deci dacă cuvintele lui sunt adevărate; să urmărim ce i se va întâmpla și vom ști care îi va fi sfârșitul. 18 Căci dacă acest drept este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va apăra și îl va scoate din mâna dușmanilor săi. 19 Să-l supunem la ocări și la chinuri, ca să-i cunoaștem blândețea și să-i punem răbdarea la încercare. 21 Să-l osândim la o moarte rușinoasă, căci, după vorba lui, Dumnezeu va avea grijă de el". 21 Acestea sunt gândurile lor, dar ei se înșală; răutatea lor i-a orbit. 22 Ei nu cunosc tainele lui Dumnezeu, ei nu nădăjduiesc răsplata sfințeniei și nu cred că sufletele curate își vor primi cununa.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 33,17-18.19-20.21 și 23 (R.: 19a)
R.: Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită.
17 Domnul își întoarce fața împotriva celor răi,
pentru a șterge amintirea lor de pe pământ.
18 Când cei drepți strigă, Domnul îi aude
și-i scapă din orice strâmtorare. R.

19 Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită
și îi mântuiește pe cei cu sufletul mâhnit.
20 Multe încercări se abat peste cel drept,
dar Domnul îl eliberează din toate. R.

21 El are grijă de toate oasele celui drept,
nici unul dintre ele nu va fi zdrobit.
23 Domnul scapă sufletele robilor săi.
Nu vor fi pedepsiți cei ce se încred într-însul! R.

VERS LA EVANGHELIE Mt 4,4b
Nu numai cu pâine trăiește omul,
dar și cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu.

EVANGHELIA
Căutau să-l prindă, dar încă nu-i venise ceasul.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 7,1-2.10.25-30
1 În acel timp, Isus străbătea Galileea; el nu voia să meargă prin Iudeea, pentru că iudeii căutau să-l omoare. 2 Era aproape sărbătoarea iudeilor, numită a Corturilor. 10 După ce au plecat rudele lui la sărbătoare, a plecat și el, dar nu în văzul lumii, ci pe ascuns. 25 Unii dintre locuitorii Ierusalimului ziceau: "Nu este el acela, pe care caută să-l omoare? 26 Iată, vorbește pe față și ei nu-i spun nimic! Or fi recunoscut cumva căpeteniile noastre că el este Mesia? 27 Dar noi știm de unde este omul acesta; însă când va veni Mesia, nimeni nu va ști de unde este". 28 Isus, învățând poporul în templu, a strigat: "Da, mă cunoașteți și știți de unde sunt! Eu n-am venit de la mine însumi, ci trimis de către cel care există cu adevărat și pe care voi nu-l cunoașteți. 29 Eu îl cunosc, căci vin de la el și el m-a trimis". 30 Ei au voit atunci să-l aresteze, dar nimeni n-a pus mâna pe el, căci încă nu-i venise ceasul.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat