Sâmbăta, 5 februarie 2011
Sâmbata din saptamâna a 4-a de peste an
Sf. Agata, fc. m. **
LECTURA I
Voi sunteți mireasa feciorelnică și sfântă pe care eu i-am prezentat-o lui Cristos.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 10,17-11,2
Fraților, 17 cine vrea să se laude, să se laude în Domnul. 18 Căci pentru a recunoaște misiunea cuiva nu-i de ajuns să se recomande el însuși, ci trebuie să-l recomande Domnul. 11,1 O, de-ați putea suporta un pic de nebunie din partea mea! Dar, desigur, voi mă suportați. 2 Eu simt pentru voi un fel de gelozie, gelozia lui Dumnezeu, căci v-am logodit cu un singur mire; voi sunteți mireasa feciorelnică și sfântă pe care eu i-am prezentat-o lui Cristos.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 123,2-3.4-5.7b-8 (R.: 7a)
R.: Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din lațul vânătorului.
2 De n-ar fi fost Domnul de partea noastră
când s-au năpustit oamenii peste noi,
3 aceștia ne-ar fi înghițit de vii
în focul mâniei lor. R.
4 Ne-ar fi înecat apele,
ar fi trecut râurile peste sufletul nostru;
5 ar fi trecut peste sufletul nostru
valuri năprasnice. R.
7b Lațul s-a rupt și noi am scăpat.
8 Ajutorul nostru este în numele Domnului,
care a făcut cerul și pământul. R.
ALELUIA Mt 10,32
(Aleluia) Dacă cineva dă mărturie despre mine înaintea oamenilor,
și eu voi da mărturie despre el
înaintea Tatălui meu care este în ceruri. (Aleluia)
EVANGHELIA
Să nu vă temeți de cei care ucid trupul.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,28-33
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 28 "Să nu vă temeți de cei care ucid trupul dar nu pot ucide sufletul. Temeți-vă mai curând de acela care poate să piardă și sufletul și trupul în Gheenă. 29 Nu se vând oare două vrăbii pe un ban? Și totuși nici una dintre ele nu cade la pământ fără voia Tatălui vostru. 30 Cât despre voi, până și firele de păr de pe cap vă sunt numărate. 31 Deci nu vă temeți: voi valorați mai mult decât toate vrăbiile din lume. 32 Dacă cineva dă mărturie despre mine înaintea oamenilor, și eu voi da mărturie despre el înaintea Tatălui meu care este în ceruri; 33 și pe cel care mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega și eu înaintea Tatălui meu care este în ceruri".
Cuvântul Domnului