Marți, 15 februarie 2011
Marti din saptamâna a 6-a de peste an
Sf. Claudiu de la Colombière, pr.
LECTURA I
Îl voi șterge de pe fața pământului pe omul pe care l-am creat.
Citire din cartea Genezei 6,5-8; 7,1-5.10
5 Domnul a văzut că răutatea omului pe pământ era mare și că toate gândurile inimii lui erau îndreptate tot timpul numai spre rău. 6 Domnului i-a părut rău că l-a făcut pe om și că l-a pus pe pământ, s-a mâhnit în inima sa 7 și a spus: "Îl voi șterge de pe fața pământului pe omul pe care l-am creat și împreună cu omul animalele, reptilele și păsările cerului; îmi pare rău că l-am făcut". 8 Însă Noe a aflat har în ochii Domnului. 7,1 Domnul i-a spus lui Noe: "Intră în arcă, tu și toată familia ta, căci tu ești singurul om drept pe care îl văd în această generație. 2 Din toate animalele curate ia câte șapte perechi din fiecare specie, parte bărbătească și parte femeiască; dintre animalele care nu sunt curate, ia câte o pereche din fiecare specie; 3 din păsările cerului câte șapte perechi de fiecare specie, bărbătușul și găinușa, ca să le dăinuiască sămânța pe toată fața pământului. 4 Mai sunt doar șapte zile, după care voi face să cadă ploaie pe pământ timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, ca să șterg de pe fața pământului toate ființele pe care le-am creat". 5 Noe a făcut tot ce i-a poruncit Domnul. 10 După șapte zile apele potopului au început să acopere pământul.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 28,1a și 2.3ac-4.3b și 9b-10 (R.: 11b)
R.: Domnul binecuvântează pe poporul său, dăruindu-i pacea.
1a Dați Domnului, fii ai lui Dumnezeu, 2 dați Domnului slava cuvenită numelui său. Închinați-vă înaintea Domnului îmbrăcați în odăjdii sfinte. R.
3ac Glasul Domnului răsună peste ape:
Domnul peste apele întinse.
4 Glasul Domnului este puternic,
glasul Domnului e plin de măreție. R.
3b Dumnezeul slavei face să bubuie tunetul
9b și în lăcașul său sfânt toți îi cântă slava.
10 Domnul a domnit în timpul potopului,
Domnul stăpânește ca rege veșnic. R.
ALELUIA In 14,23
(Aleluia) Dacă mă iubește cineva, va păzi cuvântul meu, spune Domnul;
Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el. (Aleluia)
EVANGHELIA
Păziți-vă de aluatul fariseilor și de cel al lui Irod.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 8,14-21
În acel timp, 14 ucenicii au uitat să ia pâine și nu aveau decât o singură pâine cu ei, în barcă. 15 Isus le-a spus: "Fiți atenți, păziți-vă de aluatul fariseilor și de cel al lui Irod". 16 Ei însă își făceau gânduri pentru că nu luaseră pâine cu ei. 17 Când Isus a observat aceasta, le-a zis: "Pentru ce vă faceți gânduri că nu aveți pâine? Nu vedeți? Nu înțelegeți încă? Vă este inima atât de împietrită? 18 Aveți ochi și nu vedeți? Aveți urechi și nu auziți? Nu vă aduceți aminte? 19 Când am frânt cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni, câte coșuri de firimituri ați strâns?" I-au răspuns: "Douăsprezece!" 20 Și când am frânt șapte pâini pentru cei patru mii, câte coșuri ați adunat? I-au răspuns: "Șapte!" 21 Atunci el le-a zis: "Tot nu înțelegeți?"
Cuvântul Domnului