Vineri, 11 februarie 2011
Vineri din saptamâna a 5-a de peste an
Sf. Fecioara Maria de la Lourdes *
LECTURA I
Veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.
Citire din cartea Genezei 3,1-8
1 Între toate viețuitoarele câmpului, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu, șarpele era cel mai viclean. El a zis către femeie: "A zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncați din roadele nici unui pom din grădină?" 2 Femeia a răspuns șarpelui: "Putem să mâncăm din roadele tuturor pomilor din grădină; 3 numai din rodul pomului din mijlocul grădinii ne-a zis Dumnezeu: «Să nu mâncați din el, nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți!»". 4 Atunci șarpele a zis către femeie: "Nicidecum nu veți muri! 5 Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul". 6 Așadar, femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit, și că pomul era de dorit, ca unul care dă înțelepciune, și a luat din el și a mâncat și a dat și bărbatului său care a mâncat și el. 7 Atunci li s-au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că erau goi; au cusut laolaltă frunze de smochin și-au făcut îmbrăcăminte din ele. 8 Auzind glasul Domnului Dumnezeu, care se plimba în grădină la adierea vântului de după-amiază, bărbatul și femeia s-au ascuns de privirea Domnului Dumnezeu printre pomii grădinii.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 31,1-2.5.6.7 (R.: 1a)
R.: Fericit este omul căruia i s-a iertat păcatul.
1 Fericit este omul căruia i s-a iertat păcatul,
căruia i s-a acoperit fărădelegea!
2 Fericit este omul, căruia Domnul nu-i ia în seamă nelegiuirea
și în sufletul căruia nu este prefăcătorie. R.
5 Eu ți-am mărturisit păcatul meu,
nu ți-am ascuns fărădelegea.
Am zis: "Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele!"
Și tu mi-ai luat povara vinovăției mele. R.
6 Astfel, orice om cucernic să ți se roage în vreme de restriște;
și atunci nici apele care se dezlănțuie nu-l vor putea atinge. R.
7 Tu ești pentru mine un loc de scăpare, tu mă scoți din necaz,
tu faci să izbucnească în jurul meu
cântări de bucurie ale mântuirii. R.
ALELUIA cf. Fap 16,14b
(Aleluia) Deschide, Doamne, inimile noastre, ca să pătrundă în ele cuvântul Fiului tău. (Aleluia)
EVANGHELIA
Pe surzi îi face să audă, iar pe cei muți să vorbească.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,31-37
În acel timp, 31 Isus a plecat din ținutul Tirului; trecând prin Sidon, s-a îndreptat spre Marea Galileii și a intrat în ținutul Decapole. 32 Acolo i s-a adus un surdo-mut și l-au rugat să-și pună mâinile peste el. 33 Isus, luându-l la o parte din mulțime, i-a pus degetele în urechi; apoi a luat salivă și i-a atins limba. 34 Ridicându-și ochii spre cer, a suspinat și a spus: "Efata!", adică "Deschide-te!" 35 Urechile i s-au deschis; îndată i s-a dezlegat și limba și vorbea corect. 36 Atunci Isus le-a poruncit să nu spună aceasta nimănui. Însă cu cât îi oprea, cu atât ei vorbeau și mai mult. 37 Uimiți peste măsură, spuneau: "Tot ce face el este minunat: pe surzi îi face să audă, iar pe cei muți să vorbească".
Cuvântul Domnului