Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Sâmbăta, 31 decembrie 2011 

A 7-a zi din octava Craciunului
Ss. Silvestru I, pp. *; Melania

LECTURA I
Cel Sfânt v-a sfințit prin ungere, ca să știți toate.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 2,18-21
18 Copiii mei, este ceasul de pe urmă: după cum ați auzit, Anticrist trebuie să vină, iar acum mulți anticriști s-au arătat; din aceasta cunoaștem că acum este ceasul de pe urmă. 19 Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre ai noștri, căci de ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; însă au ieșit, ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri. 20 Cel Sfânt v-a sfințit prin ungere, ca să știți toate. 21 Nu vă spun că nu cunoașteți adevărul, dar vă spun: "Îl cunoașteți" pentru că nici o minciună nu vine din adevăr.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 95,1-2.11-12.13 (R.: 11a)
R.: Să se bucure cerurile și să se veselească pământul.
1 Cântați Domnului un cântec nou.
Cântați Domnului toți locuitorii pământului.
2 Cântați Domnului, binecuvântați numele lui.
Vestiți din zi în zi mântuirea lui. R.

11 Să se bucure cerurile și să se veselească pământul,
să vuiască marea și tot ce se află într-însa.
12 Să se bucure câmpiile și tot ce este pe ele,
să tresalte de bucurie toți copacii pădurilor. R.

13 Să se bucure în fața Domnului care vine,
pentru că vine să judece pământul.
El va judeca lumea cu dreptate
și popoarele în adevărul său. R.

VERS LA EVANGHELIE In 1,14.12b
(Aleluia) Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi.
Celor care l-au primit le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 1,1-18
1 La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. 2 Acesta era la început la Dumnezeu. 3 Toate lucrurile au fost create prin el și nimic din ce a fost creat nu a fost creat fără el. 4 În el era viața și viața era lumina oamenilor. 5 Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a cuprins-o. 6 A fost un om trimis de Dumnezeu și numele lui era Ioan. 7 El a venit ca martor, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toți să creadă prin el. 8 Nu era el lumina, ci el a venit ca să dea mărturie despre lumină. 9 Cuvântul era adevărata lumină care luminează pe tot omul care vine în lume. 10 El era în lume, și lumea a fost creată prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. 11 A venit la ai săi și ai săi nu l-au primit. 12 Dar tuturor celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat putere să devină copii ai lui Dumnezeu, 13 copii născuți nu din sânge, nici din dorință trupească, nici din voință omenească, dar născuți din Dumnezeu. 14 Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi, și noi am văzut slava lui, slava unicului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. 15 Ioan a dat mărturie despre el, atunci când a strigat: "Iată-l pe acela despre care am spus: «Cel care vine după mine este mai presus decât mine pentru că el era mai înainte de a fi eu»". 16 Noi toți am primit din plinătatea lui har peste har. 17 Căci prin Moise ni s-a dat Legea, iar harul și adevărul au venit prin Isus Cristos. 18 Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată, dar unicul său Fiu, care este spre sânul Tatălui, el l-a făcut cunoscut.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat