Luni, 28 noiembrie 2011
Luni din saptamâna 1 din Advent
Sf. Ecaterina Labouré, fc.
LECTURA I
Domnul cheamă toate popoarele la pacea veșnică a împărăției lui Dumnezeu.
Citire din cartea profetului Isaia 2,1-5
1 Viziunea pe care a avut-o Isaia, fiul lui Amos, cu privire la Iuda și Ierusalim. 2 În zilele care vor veni, muntele casei Domnului va fi înălțat peste vârfurile munților și se va ridica deasupra dealurilor. Toate popoarele se vor îndrepta într-acolo. 3 Multe popoare vor veni și vor zice: "Veniți să ne suim pe muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacob, ca el să ne învețe căile sale și să umblăm pe cărările sale". Căci din Sion va ieși legea și cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim. 4 El va judeca neamurile și va da legile sale multor popoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia și nu se vor mai pregăti pentru războaie; își vor transforma săbiile în fiare de plug și sulițele în seceri. 5 Voi, cei din casa lui Iacob, veniți să umblăm în lumina Domnului!
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 121,1-2.4-5.6-7.8-9 (R: cf. 1)
R.: Vom merge cu bucurie în casa Domnului.
1 M-am bucurat când mi s-a spus:
"Vom merge în casa Domnului".
2 Iată, picioarele noastre pășesc
prin porțile tale, Ierusalime. R.
4 Acolo urcă semințiile, semințiile Domnului,
ca, după Legea lui Israel, să laude numele Domnului.
5 Acolo sunt scaunele de judecată,
tronurile casei lui David. R.
6 Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului.
Pace celor care te iubesc.
7 Pacea să locuiască între zidurile tale
și liniștea în casele tale. R.
8 De dragul fraților și prietenilor mei,
spune: "Pace ție!"
9 De dragul casei Domnului Dumnezeului nostru
mă rog pentru fericirea ta! R.
VERS LA EVANGHELIE cf. Ps 79,4
(Aleluia) Doamne Dumnezeul nostru, vino și ne eliberează,
arată-ne fața ta și vom fi mântuiți. (Aleluia)
EVANGHELIA
Mulți vor veni de la răsărit și de la apus în împărăția cerurilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 8,5-11
În acel timp, 5 a intrat Isus în Cafarnaum și s-a apropiat de el un sutaș care l-a rugat zicându-i: 6 "Doamne, servitorul meu zace în casă paralizat, chinuindu-se cumplit". 7 I-a zis Isus: "Voi veni și-l voi vindeca". 8 "Doamne, a reluat sutașul, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, dar spune numai un cuvânt și se va vindeca slujitorul meu. 9 Căci și eu, deși sunt un om supus altora, am sub ascultarea mea ostași și dacă-i spun unuia: du-te, se duce; și altuia: vino, vine; și slugii mele: fă aceasta, face". 10 Auzind acestea Isus s-a mirat și a zis celor care veneau după el: "Adevăr vă spun, nici în Israel n-am găsit o credință atât de mare. 11 Și vă spun că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Abraham, cu Isaac și cu Iacob în împărăția cerurilor".
Cuvântul Domnului