Miercuri, 16 noiembrie 2011
Miercuri din saptamâna a 33-a de peste an
Ss. Margareta a Scotiei *; Gertruda, fc. *
LECTURA I
Creatorul lumii vă va reda duhul și viața.
Citire din cartea a doua a Macabeilor 7,1.20-31
În zilele acelea, 1 în timpul persecuției lui Antioh împotriva poporului israelit, au fost arestați șapte frați împreună cu mama lor. Regele Antioh a poruncit să fie loviți cu biciul și cu vâna de bou, silindu-i astfel să mănânce carne de porc, care era oprită de legea lor. 20 Mama era deosebit de distinsă și demnă de o strălucită amintire, pentru că văzându-i murind pe cei șapte fii ai ei într-o singură zi, a suportat aceasta cu tărie, punându-și toată speranța în Domnul. 21 Ea îndemna pe fiecare în limba părinților; această mamă eroină le vorbea cu un curaj bărbătesc: 22 "Nu știu cum ați luat ființă în sânul meu. Nu eu v-am dat duhul și viața, iar mădularele fiecăruia dintre voi nu eu le-am alcătuit. 23 Creatorul lumii este acela care l-a plăsmuit pe om la început, el hotărăște începutul oricărui lucru. Și tot el este acela care, în bunătatea lui, vă va reda duhul și viața, pentru că nu țineți seama de propria voastră viață, din iubire față de legile sale". 24 Antioh credea că ea îl disprețuiește și bănuia că îl insultă prin cuvintele ei. El a început să-l îndemne pe cel mai tânăr fiu, singurul care mai rămăsese în viață. Mai mult, îi promitea cu jurământ să-l facă bogat și fericit, dacă va părăsi legile strămoșilor; îl va face prietenul său și-i va încredința funcții înalte în stat. 25 Întrucât tânărul nici nu-l lua în seamă, regele a chemat-o pe mamă și a îndemnat-o să-l sfătuiască pe băiatul ei, pentru a-l salva. 26 După multe stăruințe ea s-a învoit să-l sfătuiască pe fiul ei. 27 S-a aplecat asupra lui și, înșelându-l pe crudul tiran, i-a vorbit astfel în limba părinților săi: "Fiul meu, ai milă de mine: timp de nouă luni te-am purtat în sânul meu; te-am hrănit cu laptele meu timp de trei ani; te-am îngrijit și te-am crescut până ai ajuns la această vârstă. 28 Te implor, fiul meu, privește cerul și pământul cu toate câte sunt în ele: nu uita că Dumnezeu a făcut toate acestea din nimic și că neamul omenesc a luat ființă în același fel. 29 Nu te teme de acest călău. Fii demn de frații tăi și primește moartea, pentru ca să te regăsesc împreună cu ei în ziua îndurării". 30 Când a terminat de vorbit, tânărul a zis regelui: "Ce mai aștepți? Eu nu mă supun hotărârii tale, ci ascult de porunca Legii dată părinților noștri prin Moise. 31 Iar tu care ai născocit toate felurile de chinuri împotriva iudeilor nu vei scăpa de mâna lui Dumnezeu!"
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 16,1.5-6.8bc și 15 (R.: 15b)
R.: Dis-de-dimineață voi contempla cu nesaț chipul tău.
1 Ascultă-mă, Doamne, și fă-mi dreptate,
ia aminte la strigătele mele;
pleacă-ți urechea la rugăciunea mea
rostită cu buze neprefăcute. R.
5 Mi-am ținut pașii pe cărările tale,
picioarele mele nu s-au clătinat
6 Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculți,
pleacă-ți urechea spre mine, ascultă cuvintele mele. R.
8bc Păzește-mă ca pe lumina ochilor,
adăpostește-mă la umbra aripilor tale.
15 Eu care sunt nevinovat voi putea privi fața ta,
dis-de-dimineață voi contempla cu nesaț chipul tău. R.
ALELUIA In 15,16
(Aleluia) Eu v-am ales pe voi din lume,
ca să mergeți și să aduceți roade, dar roade care să rămână. (Aleluia)
EVANGHELIA
De ce nu mi-ai pus banii la bancă?
din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 19,11-28
În acel timp, 11 pentru că Isus era aproape de Ierusalim, iar oamenii care îl ascultau își închipuiau că împărăția lui Dumnezeu avea să se arate în curând, el le-a spus această parabolă: 12 "Un om dintr-o familie de principi urma să plece într-o țară îndepărtată ca să primească puterea și apoi să se întoarcă acasă ca rege. 13 A chemat zece dintre servitorii săi, le-a dat zece monede de aur și le-a spus: «Investiți-i în negustorie până la întoarcerea mea!». 14 Deoarece locuitorii țării sale îl urau, au trimis după el o delegație ca să spună: «Nu vrem ca acesta să domnească peste noi!». Totuși el a fost numit rege. 15 După întoarcerea lui, i-a chemat pe servitorii cărora le încredințase banii, ca să vadă cum i-a folosit fiecare. 16 Primul s-a înfățișat și i-a zis: «Stăpâne, moneda pe care mi-ai dat-o a adus câștig alte zece». 17 Regele i-a zis: «Foarte bine, ești un servitor destoinic. Pentru că te-ai dovedit fidel în lucruri mici, îți dau stăpânirea peste zece cetăți!». 18 Apoi a venit al doilea și i-a zis: «Stăpâne, moneda ta a adus câștig alte cinci». 19 Acestuia regele i-a zis: «Îți dau stăpânirea peste cinci cetăți». 20 A venit un altul și i-a zis: «Stăpâne, iată moneda ta: am învelit-o într-o pânză și am ascuns-o, căci mă temeam de tine. 21 Știam că ești un om aspru, iei ceea ce n-ai pus deoparte și seceri ceea ce n-ai semănat!». 22 El i-a răspuns: «Din cuvintele tale te judec, slugă netrebnică! Ai știut că sunt un om aspru, că iau ceea ce n-am pus deoparte și secer ceea ce n-am semănat. 23 De ce nu mi-ai depus banii la bancă? La întoarcere i-aș fi luat înapoi cu dobândă!». 24 Apoi a zis celor de față: «Luați-i moneda și dați-o celui care are zece!». 25 Ei i-au spus: «Stăpâne, dar mai are zece!». 26 Vă spun: «Celui care are i se va mai da, celui care nu are, și ceea ce are i se va lua! 27 Iar pe dușmanii mei, care n-au vrut ca să fiu regele lor, aduceți-i aici și ucideți-i în fața mea!»". 28 După ce a spus acestea și-a continuat drumul împreună cu ucenicii săi, îndreptându-se spre Ierusalim.
Cuvântul Domnului