Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Vineri, 7 octombrie 2011 

Vineri din saptamâna a 27-a de peste an
Sf. Fecioara Maria, Regina Rozariului **

LECTURA I
Stăruiau în rugăciune, împreună cu Maria, mama lui Isus.

Citire din Faptele Apostolilor 1,12-14
12 După ce Isus s-a înălțat la cer, apostolii s-au întors la Ierusalim de la muntele numit al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă. 13 Și când au intrat în cetate, au urcat în încăperea de sus, unde stăteau de obicei: Petru, Ioan, Iacob și Andrei, Filip și Toma, Bartolomeu și Matei, Iacob al lui Alfeu, Simon Zelotul și Iuda al lui Iacob. 14 Aceștia toți stăruiau într-un cuget în rugăciune împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații lui.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Lc 1,46-47.48-49.50-51.52-53.54-55 (R.: 47)
R.: Duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, mântuitorul meu.

46 Sufletul meu îl preamărește pe Domnul
47 și duhul meu tresaltă de bucurie
în Dumnezeu, mântuitorul meu. R.

48 Căci a privit la smerenia slujitoarei sale;
iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Puternic,
și numele lui e sfânt. R.

50 Milostivirea lui dăinuie din neam în neam
peste cei ce se tem de dânsul.
51 El arată puterea brațului său;
risipește pe cei mândri în inima lor. R.

52 Îi dă jos de pe tronuri pe cei puternici
și îi înalță pe cei smeriți.
53 Pe cei flămânzi i-a copleșit cu daruri,
iar pe cei bogați i-a lăsat cu mâinile goale. R.

54 L-a sprijinit pe slujitorul său, Israel,
amintindu-și de îndurarea sa,
55 după cum a promis părinților noștri,
lui Abraham și urmașilor lui în veci. R.

ALELUIA Cf. Ct 4,12; 6,9
(Aleluia) Ca o grădină închisă tu ești, Marie,
ca o grădină închisă, ca o fântână acoperită.
Generațiile te vor numi fericită,
întreg poporul îți va cânta laude. (Aleluia)

EVANGHELIA
Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,26-38
În acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, cu numele de Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif din casa lui David, iar numele fecioarei era Maria. 28 Intrând îngerul la ea, a zis: "Bucură-te, tu, care ești plină de har, Domnul este cu tine, tu ești binecuvântată între femei". 29 Ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și se întreba în sine: "Ce poate să însemneze salutul acesta?" 30 Îngerul i-a zis: "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. 31 Iată, vei zămisli și vei naște un fiu și îi vei pune numele Isus. 32 Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema. Domnul Dumnezeu îi va da lui tronul lui David, tatăl său; 33 va domni peste casa lui Iacob în veci și împărăția lui nu va avea sfârșit". 34 A zis Maria către înger: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu cunosc bărbat?" 35 Îngerul i-a răspuns: "Duhul Sfânt se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, pentru aceasta și Cel Sfânt, care se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. 36 Iată, și Elisabeta, ruda ta, a zămislit un fiu la bătrânețe și ea, căreia i se zicea sterilă, este acum în luna a șasea, 37 căci pentru Dumnezeu nimic nu este cu neputință". 38 Atunci a zis Maria: "Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău". Și îngerul a plecat de la ea.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat