Miercuri, 5 octombrie 2011
Miercuri din saptamâna a 27-a de peste an
Ss. Placid si îns., m.; Alois Scrosoppi, pr.; Faustina Kowalska, calug.
LECTURA I
?ie-ți este milă de iederă, și mie cum să nu-mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare?
Citire din cartea profetului Iona 4,1-11
1 Când a văzut că Dumnezeu îi iartă pe locuitorii din Ninive, Iona s-a mâhnit și s-a aprins de mânie. 2 El s-a rugat Domnului astfel: "Doamne, n-am spus eu bine când mă aflam în țara mea? Tocmai pentru aceasta m-am grăbit să fug la Tarșiș, pentru că știam că ești un Dumnezeu milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate și care renunți la pedeapsă! 3 Acum, Doamne, ia-mi viața! Căci e mai bine să mor decât să trăiesc!" 4 Domnul i-a răspuns: "Faci tu bine că te mânii?" 5 Iona a ieșit atunci din cetate și s-a așezat în partea de răsărit a cetății. Acolo și-a făcut o colibă din crengi și s-a așezat în ea la umbră, ca să vadă ce se va întâmpla cu cetatea. 6 Domnul Dumnezeu a făcut să crească o iederă, care s-a ridicat deasupra capului lui Iona, făcându-i umbră și alungându-i supărarea. Iona s-a bucurat foarte mult pentru iederă. 7 Dar a doua zi, la revărsatul zorilor, Dumnezeu a dat poruncă unui vierme să roadă iedera și aceasta s-a uscat. 8 Când a răsărit soarele, Dumnezeu a făcut să sufle un vânt uscat de la răsărit și soarele a dogorât capul lui Iona. Simțind că leșină, el și-a rugat moartea zicând: "Mai bine să mor decât să trăiesc!" 9 Dumnezeu i-a zis lui Iona: "Ai dreptul să te mânii din pricina acestei iedere?" El i-a răspuns: "Da, am dreptul să mă mânii până acolo că îmi doresc și moartea!" 10 Atunci Domnul i-a zis: "Ție îți este milă de o iederă, care nu te-a costat nici o trudă și pe care nu tu ai făcut-o să crească, și într-o noapte s-a ivit și într-o noapte a pierit, 11 și mie cum să nu-mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de copii, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, fără a pune la număr mulțimea de animale?!"
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 85,3-4.5-6.9-10 (R.: cf. 15b)
R.: Doamne, tu ești îndelung răbdător și plin de îndurare!
3 Ai milă de mine, Doamne,
către tine strig toată ziua.
4 Înveselește inima slujitorului tău,
căci eu înalț sufletul meu către tine, Doamne! R.
5 Căci tu, Doamne, ești bunătate și îndurare,
plin de dragoste față de cei care te cheamă.
6 Ascultă-mi, Doamne, rugăciunea;
ia aminte la plângerile mele. R.
9 Toate popoarele pe care le-ai făcut vor veni și te vor adora,
vor preamări numele tău, Doamne,
10 pentru că ești mare și săvârșești lucruri minunate,
tu singur ești Dumnezeu! R.
ALELUIA Rom 8,15
(Aleluia) L-am primit pe Duhul Sfânt, prin care am devenit copii adoptivi
și prin care îl numim pe Dumnezeu "Tatăl nostru". (Aleluia)
EVANGHELIA
Doamne, învață-ne să ne rugăm!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 11,1-4
În acel timp, 1 Isus se afla în rugăciune. Când a terminat, unul dintre ucenicii săi l-a rugat: "Doamne, învață-ne să ne rugăm, așa cum și Ioan Botezătorul i-a învățat pe ucenicii săi". 2 El le-a răspuns: Când vă rugați spuneți: "Tată, sfințească-se numele tău, vie împărăția ta. 3 Dă-ne zilnic pâinea de care avem nevoie. 4 Iartă-ne păcatele, căci și noi iertăm oricui ne-a greșit, și nu ne duce pe noi în ispită".
Cuvântul Domnului