Marți, 4 octombrie 2011
Marti din saptamâna a 27-a de peste an
Sf. Francisc din Assisi **
LECTURA I
Prin cruce, lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni 6,14-18
Fraților, 14 în ceea ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva, decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume. 15 Ceea ce contează nu este nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. 16 Pacea și îndurarea să coboare peste toți cei care urmează această regulă ca și asupra adevăratului Israel al lui Dumnezeu. 17 De acum înainte nimeni să nu mă supere, căci eu port în trupul meu semnele suferințelor lui Isus. 18 Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu duhul vostru, fraților. Amin.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 15,1-2a și 5.7-8.11 (R.: cf. 5a)
R.: Tu, Doamne, ești partea mea de moștenire.
1 Păzește-mă, Dumnezeule, pentru că mă încred în tine.
2a Am spus lui Dumnezeu: "Tu ești Dumnezeul meu!"
5 Domnul este partea mea de moștenire și cupa mea cu sorți,
tu ești acela care ai în mână soarta mea. R.
7 Îl binecuvântez pe Domnul care mi-a dat înțelepciune,
căci până și noaptea mă îndeamnă inima.
8 Îl am mereu în fața ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.
11 Tu îmi vei arăta cărarea vieții;
în fața ta sunt bucurii nespuse
și desfătări veșnice la dreapta ta. R.
ALELUIA Cf. Mt 11,29ab
(Aleluia) Luați jugul meu asupra voastră și învățați de la mine,
căci sunt blând și smerit cu inima. (Aleluia)
EVANGHELIA
Ai lăsat ascunse acestea celor înțelepți și le-ai descoperit celor mici.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 11,25-30
În acel timp, Isus a luat cuvântul și a spus: 25 "Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului și al pământului, pentru că ai lăsat ascunse acestea celor înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit celor mici. 26 Da, Părinte, căci așa ai voit tu în bunătatea ta. 27 Toate mi-au fost date de către Tatăl meu; și nimeni nu-l cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl; nici pe Tatăl nu-l cunoaște nimeni, decât numai Fiul și acela căruia Fiul vrea să-i descopere. 28 Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă. 29 Luați jugul meu asupra voastră și învățați de la mine căci eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. 30 Căci jugul meu e dulce și povara mea este ușoară".
Cuvântul Domnului