Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Joi, 27 octombrie 2011 

Joi din saptamâna a 30-a de peste an
Sf. Sabina, m.

LECTURA I
Nici o creatură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,31b-39
Fraților, 31b dacă Dumnezeu este de partea noastră, cine se va ridica împotriva noastră? 32 El nu l-a cruțat pe propriul său Fiu, ci l-a dat la moarte pentru noi toți, cum ar putea atunci să nu ne dăruiască toate împreună cu el? 33 Cine va aduce învinuire împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care îndreptățește! 34 Cine va rosti sentința de condamnare? Cristos Isus a murit, ba mai mult, el a înviat, șade de-a dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi! 35 Cine, așadar, ne va despărți de dragostea lui Cristos? Oare necazul, strâmtorarea, prigoana, foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia ori sabia? 36 Așa cum spune Scriptura: Pentru tine suntem omorâți în fiecare zi, suntem tratați ca niște oi duse la înjunghiat. 37 Nu, căci în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin acela care ne-a iubit pe noi. 38 Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici prezentul, nici viitorul, 39 nici înălțimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 108,21-22.26-27.30-31 (R.: cf. 26b)
R.: Mântuiește-mă, Doamne, după marea ta îndurare!
21 Tu, Doamne Dumnezeule, intervino pentru mine,
de dragul numelui tău, eliberează-mă, pentru că mare este iubirea ta.
22 Sunt sărac și nefericit,
mi-e inima rănită înăuntrul meu. R.

26 Ajută-mă, Doamne, Dumnezeul meu!
Salvează-mă prin iubirea ta.
27 Să se știe că aici este mâna ta,
să se vadă că tu, Doamne, ai făcut lucrul acesta! R.

30 Voi aduce mulțumire Domnului cu toată puterea glasului,
îl voi preamări în mijlocul mulțimii.
31 Căci el stă la dreapta săracului,
ca să-l scape de cei care îl condamnă. R.

ALELUIA cf. Lc 19,38; 2,14
(Aleluia) Preamărit să fie regele nostru care vine în numele Domnului;
mărire lui Dumnezeu cel Preaînalt și pace pe pământ. (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu este cu putință să moară un profet în afara Ierusalimului.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 13,31-35
În ceasul acela, 31 unii farisei au venit la Isus și i-au zis: "Pleacă, du-te de aici, pentru că Irod vrea să te ucidă!" 32 El le-a răspuns: "Mergeți și spuneți acelui vulpoi: Astăzi încă și mâine scot diavoli și vindec bolnavi, a treia zi voi ajunge la capăt. 33 Dar trebuie să-mi continui drumul astăzi, mâine și ziua următoare, fiindcă nu este cu putință să moară un profet în afara Ierusalimului". 34 "Ierusalime, Ierusalime, care omori pe profeți și îi ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine; de câte ori am vrut să-i strâng în jurul meu pe fiii tăi, așa cum își strânge cloșca puii sub aripi, dar n-ați vrut. 35 De aceea, Dumnezeu va părăsi templul vostru, lăsându-l în mâinile voastre; vă spun: nu mă veți mai vedea până în ziua în care veți zice: «Binecuvântat să fie cel care vine în numele Domnului»".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat