Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Duminică, 2 octombrie 2011 

† DUMINICA a 27-a de peste an
Ss. Îngeri Pazitori

LECTURA I
Via Domnului universului este casa lui Israel.

Citire din cartea profetului Isaia 5,1-7
1 Voi cânta pentru prietenul meu cântecul celui ce mi-e drag despre via sa. Prietenul meu avea o vie pe o coastă mănoasă. 2 El a săpat-o, a curățit-o de pietre și a sădit viță de soi bun. A zidit un turn în mijlocul ei și a săpat un teasc. El trăgea nădejde să-i facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici. 3 Acum, așadar, voi locuitori ai Ierusalimului și bărbați din Iudeea, fiți judecători între mine și via mea. 4 Ce-aș mai fi putut face viei mele și nu i-am făcut? Eu am așteptat să-mi rodească struguri buni. Pentru ce mi-a rodit struguri sălbatici? 5 Vă voi spune acum ce voi face viei mele: îi voi smulge gardul, ca să pască în ea vitele; îi voi dărâma zidul, ca s-o calce toți în picioare. 6 Voi face din ea o coastă pustie; nu va mai fi nici curățată, nici săpată; o vor năpădi spinii și bălăriile. Voi porunci norilor să nu mai plouă peste ea. 7 Via Domnului universului este casa lui Israel, iar bărbații din Iudeea sunt vița pe care el o iubea. El se aștepta la dreptate și iată vărsare de sânge. El nădăjduia judecată dreaptă și iată strigătele celor nedreptățiți.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 79,9 și 12.13-14.15-16.19-20 (R.: Is 5,7a)
R.: Mântuiește, Doamne, pe poporul tău, căci el este via ta!
9 Poporul tău era ca o vie; tu ai smuls-o din Egipt
și ai alungat popoare, ca s-o sădești.
12 I-ai întins mlădițele până la mare
și lăstarii ei ajungeau până la Eufrat. R.

13 Pentru ce i-ai smuls gardul acum,
încât toți trecătorii o jefuiesc?
14 O pustiește mistrețul din pădure
și o pasc animalele sălbatice. R.

15 Doamne, Dumnezeul universului, întoarce-te iarăși!
Privește din cer și vezi,
îngrijește-te de via aceasta
16 și ocrotește ceea ce a sădit mâna ta puternică. R.

19 Atunci nu ne vom mai îndepărta de tine;
tu ne vei da viață și vom invoca numele tău.
20 Întoarce-ne, Doamne, Dumnezeul universului,
fă să ne strălucească fața ta și vom fi mântuiți! R.

LECTURA A II-A
Așa să faceți, și Dumnezeul păcii va fi cu voi.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 4,6-9
6 Fraților, nu vă lăsați tulburați de nici o grijă, dar în orice împrejurare arătați lui Dumnezeu trebuințele voastre prin rugăciuni, prin cereri și aduceri de mulțumire. 7 Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile și cugetele voastre în Isus Cristos. 8 În sfârșit, fraților, îndreptați-vă gândul și cugetul la tot ceea ce este adevărat și vrednic de cinste, la tot ceea ce este drept și curat, la tot ceea ce este vrednic de iubire și cu faimă bună, la tot ceea ce este virtute și vrednic de laudă. 9 Ceea ce ați învățat și ați primit, ceea ce ați văzut și auzit de la mine, acelea să le faceți. Și Dumnezeul păcii va fi cu voi.

Cuvântul Domnului

ALELUIA In 15,16
(Aleluia) Eu v-am ales pe voi din lume,
ca să mergeți și să aduceți roade, dar roade care să rămână. (Aleluia)

EVANGHELIA
Via o va arenda altor viticultori.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 21,33-43
În acel timp, Isus a spus mai-marilor preoților și fariseilor: 33 "Ascultați această parabolă: Un om a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat în ea un teasc și a ridicat un turn de pază, apoi a dat-o în arendă unor viticultori și a plecat într-o călătorie. 34 Când a sosit timpul culesului, și-a trimis slujitorii la viticultori, ca să-și ridice roadele. 35 Dar viticultorii au pus mâna pe slujitori și pe unul l-au bătut, pe altul l-au ucis, după un al treilea au aruncat cu pietre. 36 Atunci a trimis alți slujitori, mai mulți decât prima dată, dar și cu aceștia s-au purtat la fel. 37 În cele din urmă l-a trimis pe fiul său, zicându-și: «Pe fiul meu îl vor respecta». 38 Dar viticultorii, când l-au văzut pe fiul stăpânului, au spus între ei: «Acesta este moștenitorul; haideți să-l ucidem și să luăm noi în stăpânire moștenirea lui». 39 Au pus deci mâna pe el, l-au îmbrâncit afară din vie și l-au ucis. 40 Ei bine, când va veni stăpânul viei, ce le va face acestor viticultori?" 41 Ei îi răspund: "Ca pe niște răi ce sunt îi va ucide fără milă, iar via o va arenda altor viticultori, care îi vor da recolta la timpul cuvenit". 42 Isus le zice: "Nu ați citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au aruncat-o zidarii a ajuns în capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru și este minunat în ochii noștri?». 43 De aceea vă spun: împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui popor, care o va face să aducă roade".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat