Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Joi, 13 ianuarie 2011 

Joi din saptamâna 1 de peste an
Sf. Ilarie, ep. înv. *

LECTURA I
Încurajați-vă unii pe alții, cât timp se mai poate spune: "astăzi".

Citire din Scrisoarea către Evrei 3,7-14
Fraților, 7 Duhul Sfânt spune într-un psalm: "Astăzi, dacă veți auzi glasul Domnului, 8 să nu vă împietriți inimile, ca în timpul răzvrătirii din pustiu, 9 în ziua în care părinții voștri mi-au arătat neîncredere și m-au pus la încercare. 10 Atunci, timp de patruzeci de ani, au văzut faptele mele. 11 De aceea m-am mâniat pe această generație și am zis: «Inima lor se abate mereu de la drumul cel drept, n-au recunoscut căile mele. De aceea m-am jurat în mânia mea: nu vor intra în odihna mea»". 12 Luați seama, fraților, ca nici unul dintre voi să nu aibă o inimă înrăită prin necredință, gata să se îndepărteze de Dumnezeul cel viu. Dimpotrivă, cât timp se mai poate spune: "Astăzi", 13 încurajați-vă zi de zi unii pe alții, pentru ca nimeni dintre voi să nu-și împietrească inima, lăsându-se amăgit de păcat. 14 Căci noi avem parte cu Cristos, numai dacă vom respecta până la sfârșit îndatoririle pe care le-am luat de la început.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 94,6-7.8-9.10-11 (R.: cf. 8)
R.: Când auziți glasul Domnului deschideți inimile voastre!
6 Veniți să ne închinăm și să ne plecăm în fața lui,
să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru,
7 căci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul păstorit de dânsul,
turma pe care mâna lui o povățuiește. R.

8 O, de ați asculta astăzi glasul lui:
"Nu vă împietriți inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa în pustiu,
9 acolo m-au pus la încercare părinții voștri,
m-au pus la încercare, deși au văzut lucrările mele. R.

10 Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta și de aceea am zis: "Este un popor cu inima rătăcită, nu cunosc căile mele".
11 De aceea am jurat în mânia mea:
"Nu vor intra în odihna mea!" R.

ALELUIA Mt 4,23
(Aleluia) Isus predica evanghelia despre împărăția lui Dumnezeu și-i vindeca pe cei bolnavi și suferinzi. (Aleluia)

EVANGHELIA
S-a îndepărtat lepra de la el și s-a vindecat.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,40-45
În acel timp, 40 un lepros a venit la Isus, a îngenuncheat în fața lui și l-a rugat: "Dacă vrei, poți să mă cureți". 41 Făcându-i-se milă de el, și-a întins mâna, l-a atins și i-a zis: "Vreau, curăță-te!" 42 Imediat s-a îndepărtat lepra de la el și s-a vindecat. 43 Isus i-a poruncit să plece 44 și l-a făcut atent: "Să nu spui o vorbă nimănui, ci du-te, arată-te preotului și adu ca mărturie a vindecării tale jertfa de curățire pe care a prescris-o Moise". 45 Omul însă a plecat și a povestit cele întâmplate peste tot, așa încât Isus nu mai putea să se arate în public în nici o cetate; era obligat să rămână în locuri pustii, dar și aici oamenii veneau la el de pretutindeni. Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat