Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Miercuri, 12 ianuarie 2011 

Miercuri din saptamâna 1 de peste an
Sf. Tatiana, m.

LECTURA I
El trebuia să devină asemănător în toate cu frații săi, ca să fie îndurător.

Citire din Scrisoarea către Evrei 2,14-18
Fraților, 14 deoarece oamenii au toți o natură de carne și sânge, Isus a voit să fie și el părtaș la această natură omenească: astfel prin moartea lui, el a putut să-l reducă la neputință pe acela care avea puterea asupra morții, adică pe diavol; 15 și i-a eliberat pe aceia pe care frica de moarte îi făcea să ducă o viață de sclav. 16 Căci cei cărora el le-a venit în ajutor nu sunt îngerii, ci fiii lui Abraham. 17 De aceea, el trebuia să devină asemănător în toate cu frații săi, pentru ca, în relațiile lor cu Dumnezeu, el să fie mare preot, îndurător și fidel, capabil să ispășească păcatele poporului. 18 Dat fiind faptul că el însuși a fost pus la încercare, și a suferit până la sfârșit, poate să vină în ajutorul acelora care se află în încercare.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 104,1-2.3-4.6-7.8-9 (R.: 8a)
R.: Domnul rămâne credincios legământului său.
1 Lăudați-l pe Domnul, preamăriți numele lui!
Faceți cunoscute printre popoare faptele sale minunate!
2 Cântați, cântați în cinstea lui!
Vorbiți despre toate minunile sale! R.

3 Lăudați-vă cu numele lui cel sfânt!
Să se bucure inima celor care îl caută pe Domnul!
4 Alergați la Domnul și la ajutorul lui,
căutați întotdeauna fața lui! R.

6 Voi, urmașii lui Abraham, slujitorul Domnului,
voi, copiii lui Iacob, alesul Domnului,
7 Domnul este Dumnezeul nostru;
hotărârile lui sunt lege pentru tot pământul. R.

8 El își aduce aminte totdeauna de legământul său,
de făgăduințele făcute pentru o mie de generații,
9 de legământul pe care l-a încheiat cu Abraham și de jurământul făcut lui Isaac. R.

ALELUIA In 10,27
(Aleluia) Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc pe ele și ele mă urmează. (Aleluia)

EVANGHELIA
El a vindecat tot felul de bolnavi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,29-39
În acel timp, 29 ieșind Isus din sinagogă, a intrat în casa lui Simon și Andrei împreună cu Iacob și Ioan. 30 Soacra lui Simon zăcea în pat, cuprinsă de febră. Îndată ce a ajuns, i-au vorbit despre bolnavă. 31 Isus s-a apropiat de ea, a prins-o de mână și a ridicat-o; numaidecât a lăsat-o febra și ea a început să-i servească. 32 Seara, după asfințitul soarelui, au adus la el pe toți bolnavii și pe cei stăpâniți de duhuri rele. 33 Toată cetatea s-a adunat în fața porții. 34 El a vindecat tot felul de bolnavi și a alungat mulți diavoli. Pe diavoli îi oprea să vorbească, pentru că știau cine este el. 35 Dimineața următoare, pe când era încă întuneric, Isus s-a sculat și s-a dus într-un loc retras, ca să se roage. 36 Simon și ceilalți care erau cu el s-au dus să-l caute. 37 Când l-au găsit, i-au spus: "Toți te caută". 38 El le-a răspuns: "Să plecăm în altă parte prin satele vecine: vreau să predic și acolo, căci pentru aceasta am venit". 39 A cutreierat deci toată Galileea, predicând prin sinagogile lor și alungându-i pe diavoli.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat