2 august 2019
Vineri din saptamâna a 17-a de peste an
Ss. Eusebiu de Vercelli, ep. *; Petru Iulian Eymard, pr. * (Porțiuncula)
"Nu a făcut acolo multe minuni, din cauza necredinței lor". (Mt 13,58)
Tocmai acolo unde crescuse Isus s-a lovit de această "neîncredere": faptul că îl văzuseră crescând printre ei, tocmai ca unul dintre ei, era pentru poporul său un obstacol în a-l primi ca Fiu al lui Dumnezeu. Când cineva, primindu-l pe Isus, devine purtător al Duhului Sfânt, ai săi cu greu reușesc să primească această noutate de viață a sa. Isus îi înțelege și se oferă și pentru ei.
Text preluat din Calendarul "Cinci pâini de orz" 2019. © Editura Presa Bună Iași