24 aprilie 2019
Miercuri din octava Pastelui
Ss. Fidel din Sigmaringen, pr. m.; Maria a lui Cleofa și Salomea; Egbert, călug.
"În numele lui Cristos, ridică-te și umblă!" (Fap 3,6)
Nu reușeam să pun picăturile în ochiul bolnav al surorii mele. O slujire atât de simplă și cotidiană! Îmi mișcam mâna. Trecând în cele din urmă la celălalt ochi, am șoptit: "Isuse, ajută-mă!" Acel act de umilință, de a recunoaște că și pentru lucrurile cele mai mici am nevoie de Isus, a fost suficient. Îți mulțumesc, Isuse, că ești atât de aproape și atât de prompt pentru noi!
Text preluat din Calendarul "Cinci pâini de orz" 2019. © Editura Presa Bună Iași