4 martie 2019
Luni din saptamâna a 8-a de peste an
Ss. Cazimir, rege *
"Fericit este omul căruia i s-a iertat fărădelegea". (Ps 31,2)
Binecuvântat este omul care nu are o mască pentru a ascunde ceea ce are înăuntru. Binecuvântat este cel care își încredințează toată sărăcia în marea milostivire a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, uneori, fără să ne dăm seama de aceasta, ne îndreptăm spre o atitudine duplicitară: îi spunem Domnului că îl iubim, dar în profunzime acordăm mai multă importanță altui lucru. La fel a făcut și omul din evanghelia de astăzi: nu a cunoscut adevărata fericire și a plecat trist, înșelat de propriile sale bogății.
Text preluat din Calendarul "Cinci pâini de orz" 2019. © Editura Presa Bună Iași