Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 RITUALUL CELEBRĂRII CĂSĂTORIEI 

RITUALUL CELEBRĂRII CĂSĂTORIEI

[Cuprins]

CAPITOLUL I

RITUALUL CELEBRĂRII CĂSĂTORIEI ÎN CADRUL LITURGHIEI

Riturile introductive

Primul mod

45. La ora fixată, preotul, îmbrăcat cu albă, stolă și cazulă de culoarea prevăzută pentru Liturghia care se celebrează, merge împreună cu ministranții la ușa bisericii, îi primește pe miri și îi salută, arătându-le că Biserica ia parte la bucuria lor.

46. Apoi se face procesiunea spre altar: în față merg ministranții, după ei preotul, apoi mirii, pe care, potrivit obiceiurilor locurilor, îi pot însoți cu cinste la locul pregătit pentru ei, cel puțin părinții și doi martori. Între timp se cântă antifonul la intrare.

47. Preotul se apropie de altar, îl salută printr-o înclinație profundă și îl venerează sărutându-l. Apoi merge la scaun.

 

Al doilea mod

48. La ora fixată, preotul, îmbrăcat cu albă, stolă și cazulă de culoarea prevăzută pentru Liturghia care se celebrează, merge împreună cu ministranții la locul pregătit pentru miri sau la scaunul său.

49. Când mirii au ajuns la locul lor, preotul îi primește și îi salută, arătându-le că Biserica ia parte la bucuria lor.

50. Apoi, în timp ce se cântă antifonul la intrare, se apropie de altar, îl salută printr-o înclinație profundă și îl venerează sărutându-l. Apoi merge la scaun.

51. După ce a făcut semnul crucii, îi salută pe cei de față, folosind una dintre formulele care sunt în Liturghierul roman.

52. În continuare, se adresează mirilor și celor de față cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare spre a le dispune sufletele la celebrarea Căsătoriei:


Fraților preaiubiți,
am venit cu bucurie în casa Domnului
ca să celebrăm acest sacrament
și să fim alături de N. și N.
în ziua în care vor să-și întemeieze o casă proprie.
Acest moment are pentru ei o însemnătate deosebită.
De aceea îi înconjurăm
cu sentimentele de dragoste și de prietenie ale inimii noastre,
precum și cu rugăciunea noastră fraternă.
Împreună cu ei, să ascultăm cu atenție
cuvântul pe care ni-l adresează astăzi Dumnezeu.
Apoi, împreună cu sfânta Biserică,
prin Cristos Domnul nostru,
să ne rugăm cu umilință lui Dumnezeu Tatăl,
ca să-i ocrotească cu bunătate pe acești slujitori ai săi care se căsătoresc,
să-i binecuvânteze și să-i păstreze mereu uniți.

53. Sau:


N. și N., Biserica ia parte la bucuria voastră
și vă îmbrățișează cu dragă inimă
împreună cu rudele și prietenii voștri,
acum când, în fața lui Dumnezeu, Tatăl nostru,
doriți să vă uniți pentru toată viața.
Să vă asculte Dumnezeu în ziua bucuriei voastre.
Să vă trimită ajutor din cer și să vă ocrotească.
Să vă dea după inima voastră
și să vă împlinească toate rugăciunile.

Se omite actul penitențial.

54. În zilele în care sunt permise Liturghiile rituale, se folosește Liturghia "pentru miri", cu lecturile proprii. În zilele care se găsesc în tabelul zilelor liturgice la numerele 1-4, se celebrează Liturghia zilei, dându-se binecuvântarea nupțială și, dacă se consideră oportun, binecuvântarea finală proprie.

Dacă la Liturghia în cadrul căreia se celebrează Căsătoria participă comunitatea parohială, se celebrează Liturghia zilei, chiar și în duminicile din timpul Crăciunului și din "timpul de peste an".

 

Liturgia cuvântului

55. Liturgia cuvântului se desfășoară în mod obișnuit. Se pot citi trei lecturi, dintre care prima să fie din Vechiul Testament, iar în timpul pascal din Apocalips (nr. 179-222). Întotdeauna să fie aleasă cel puțin o lectură care vorbește în mod explicit despre Căsătorie.

56. Când nu se celebrează Liturghia rituală, una dintre lecturi poate fi luată dintre cele care sunt propuse în Lecționar, cu excepția zilelor care se găsesc la nr. 1-4 în tabelul zilelor liturgice.

Aici sunt propuse lecturile care exprimă în special valoarea și demnitatea Căsătoriei în economia mântuirii.

 

LECTURA ÎNTÂI

Bărbat și femeie i-a creat

Citire din cartea Genezei 1,26-28.31a


26 Dumnezeu a zis:
"Să-l facem pe om după chipul și asemănarea noastră,
ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului,
animalele domestice, toate fiarele sălbatice,
și toate vietățile care se târăsc pe pământ".
27 Și l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul său;
l-a creat după chipul lui Dumnezeu;
el a creat bărbatul și femeia.
28 Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând:
"Fiți rodnici, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l;
stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului,
peste toate animalele, peste toate vietățile care se mișcă pe pământ".
31 Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse,
și iată, erau foarte bune.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL 127 (128),1-2.3.4-5ac și 6a (R. 4)

R. Iată, așa este binecuvântat
cel care se teme de Domnul


1 Fericiți cei care se tem de Domnul
și umblă pe căile sale.
2 Atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale,
ești fericit și toate îți merg bine. R.

3 Soția ta este ca o viță roditoare
înăuntrul casei tale,
copiii tăi ca vlăstarele măslinului
împrejurul mesei tale. R.

4 Iată, așa este binecuvântat
omul care se teme de Domnul!
5 Să te binecuvânteze Domnul din Sion,
ca să vezi fericirea Ierusalimului în toate zilele vieții tale. R.

 

LECTURA A DOUA

Misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos și la Biserică

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 5,2a.25-32

2 Fraților, trăiți în iubire
după cum și Cristos ne-a iubit pe noi
și s-a oferit pentru noi ca ofrandă.
25 Bărbaților, iubiți-vă soțiile
așa cum Cristos a iubit Biserica
și s-a dat pe sine pentru ea
26 pentru a o sfinți,
purificând-o prin baia apei în cuvânt,
27 ca să și-o prezinte sieși ca o Biserică glorioasă,
fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător,
ci să fie sfântă și neprihănită.
28 Tot așa, și bărbații
trebuie să-și iubească soțiile lor ca pe trupul propriu.
Cine își iubește soția se iubește pe sine.
29 Căci nimeni nu și-a urât vreodată propriul trup,
dimpotrivă, îl hrănește și îl îngrijește
așa cum face Cristos pentru Biserică.
30 Căci toți suntem mădulare ale trupului său.
31 "De aceea, își va lăsa omul tatăl și mama
și se va uni cu soția sa și cei doi vor fi un singur trup".
32 Misterul acesta este mare:
eu o spun cu privire la Cristos și la Biserică,

Cuvântul Domnului

 

ALELUIA ȘI VERSETUL ÎNAINTE DE EVANGHELIE cf. Ps 133 (134),3.

R. Aleluia

V. Să vă binecuvânteze Domnul din Sion, el care a făcut cerul și pământul.

R. Aleluia

sau, în timpul Postului Mare: cf. 1In 4,16b.12.11.

R. Cântați cu bucurie lui Dumnezeu care vine în ajutorul nostru.

V. Dumnezeu este iubire, să ne iubim unul pe altul așa cum el ne-a iubit pe noi.

R. Cântați cu bucurie lui Dumnezeu care vine în ajutorul nostru.

 

EVANGHELIA

Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă

+ Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 19,3-6

În acel timp,
3 câțiva farisei s-au apropiat de Isus
pentru a-l prinde în vorbă;
ei l-au întrebat:
"Este oare îngăduit unui om
să-și lase soția pentru orice motiv?"
4 El le-a răspuns:
"N-ați citit că la început
Creatorul oamenilor i-a creat bărbat și femeie
5 și le-a zis:
De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa
și se va uni cu soția sa,
și amândoi vor fi un singur trup?
6 Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup.
Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!"

Cuvântul Domnului

57. După citirea Evangheliei, preotul, în omilie, explică din textul sacru misterul Căsătoriei creștine, demnitatea iubirii conjugale, harul sacramentului și datoriile soților, ținând seama de situațiile diferite ale celor care îl ascultă.

 

Celebrarea Căsătoriei

58. Dacă se întâmplă să se celebreze împreună două sau mai multe Căsătorii, atât întrebările dinaintea consimțământului, cât și consimțământul însuși și primirea consimțământului să se facă la singular pentru fiecare Căsătorie. Celelalte însă, inclusiv binecuvântarea nupțială, să se spună o singură dată pentru toți, la plural.

59. În timp ce toți stau în picioare, chiar și mirii, avându-i alături pe martori, preotul se adresează mirilor cu aceste cuvinte sau cu altele asemănătoare:

Preaiubiților,
ați venit în casa Domnului
pentru ca voința voastră de a încheia Căsătoria
în fața slujitorului Bisericii și a comunității
să fie întărită de Domnul cu pecetea sa sfântă.
Cristos binecuvântează din belșug
dragostea voastră conjugală.
Pentru a rămâne mereu fideli unul altuia
și pentru a putea îndeplini și celelalte îndatoriri ale Căsătoriei,
el îi îmbogățește și îi întărește cu un sacrament deosebit
pe cei pe care i-a consacrat deja prin sfântul Botez.
De aceea vă întreb înaintea Bisericii despre intențiile voastre.

 

Întrebările dinaintea consimțământului

60. Preotul îi întreabă pe miri dacă au venit de bunăvoie, dacă vor fi fideli unul altuia și dacă vor să primească și să-și educe copiii; fiecare răspunde separat.

N. și N., ați venit aici fără nici o constrângere,
ci în mod liber și din toată inima
ca să încheiați legământul Căsătoriei?

Sunteți pregătiți, mergând pe drumul Căsătoriei,
să vă iubiți și să vă respectați unul pe altul pentru toată viața?

Întrebarea care urmează se poate omite dacă împrejurările o cer, de exemplu, dacă cei care se căsătoresc sunt înaintați în vârstă.

Sunteți pregătiți să primiți cu dragoste copiii
pe care Dumnezeu va binevoi să vi-i dea
și să-i educați după legea lui Cristos și a Bisericii sale?

 

Consimțământul

61. Celebrantul îi invită pe miri să-și exprime consimțământul:

Deoarece sunteți hotărâți să încheiați legământul sfintei Căsătorii,
dați-vă mâna dreaptă și exprimați-vă consimțământul
în fața lui Dumnezeu și a Bisericii sale.

Mirii își dau mâna dreaptă.

62. Mirele spune:

Eu, N., te iau pe tine, N., de soție
și promit că îți voi fi credincios în orice împrejurare,
fericită sau nefericită, în caz de boală ca și în timp de sănătate,
să te iubesc și să te respect în toate zilele vieții mele.

Mireasa spune:

Eu, N., te iau pe tine, N., de soț
și promit că îți voi fi credincioasă în orice împrejurare,
fericită sau nefericită, în caz de boală ca și în timp de sănătate,
să te iubesc și să te respect în toate zilele vieții mele.

63. Dacă din motive pastorale se consideră că este mai potrivit, preotul poate să ceară consimțământul mirilor prin întrebări.

Mai întâi îl întreabă pe mire:

N., vrei să o iei pe N. de soție
și promiți că îi vei fi credincios în orice împrejurare,
fericită sau nefericită, în caz de boală ca și în timp de sănătate,
să o iubești și să o respecți în toate zilele vieții tale?

Mirele răspunde:

Vreau.

Apoi preotul o întreabă pe mireasă:

N., vrei să îl iei pe N. de soț
și promiți că îi vei fi credincioasă în orice împrejurare,
fericită sau nefericită, în caz de boală ca și în timp de sănătate,
să-l iubești și să-l respecți în toate zilele vieții tale?

Mireasa răspunde:

Vreau.

Primirea consimțământului

64. Preotul, primind consimțământul, le spune mirilor:

Dumnezeu, în bunătatea sa,
să întărească acest consimțământ
pe care l-ați dat înaintea Bisericii
și să binevoiască a împlini în voi binecuvântarea sa.
Ceea ce Dumnezeu unește, omul să nu despartă.

Sau:

Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacob,
Dumnezeul care i-a unit pe primii noștri părinți în paradis,
să întărească în Cristos și să binecuvânteze acest consimțământ al vostru,
pe care l-ați dat înaintea Bisericii,
pentru ca ceea ce el unește, omul să nu despartă.

65. Preotul îi îndeamnă pe cei prezenți să-l preamărească pe Dumnezeu:

Să-l binecuvântăm pe Domnul.

Toți răspund:

Mulțumim lui Dumnezeu.

Se poate spune și o altă aclamație.

Binecuvântarea și înmânarea inelelor

66. Preotul spune:

Domnul să binecuvânteze + aceste inele,
pe care le veți dărui unul altuia
în semn de iubire și fidelitate.

R. Amin.

Alte formule pentru binecuvântarea inelelor, la nr. 229-230.

Dacă se consideră oportun, preotul stropește inelele cu apă sfințită și le dă mirilor.

67. Mirele pune inelul miresei în degetul inelar al acesteia și, dacă se crede de cuviință, spune:

N., primește acest inel
ca semn al iubirii și al fidelității mele.
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

La rândul ei, mireasa pune inelul mirelui în degetul inelar al acestuia și, dacă se crede de cuviință, spune:

N., primește acest inel
ca semn al iubirii și al fidelității mele.
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

68. În acest moment, întreaga comunitate poate să înalțe un imn sau un cântec de laudă.

 

Rugăciunea universală

69. Apoi se face, ca de obicei, rugăciunea universală (câteva modele ale acesteia sunt propuse la nr. 251-252).

În continuare se spune Crezul, dacă e prevăzut în rubrici să se spună.

 

Liturgia euharistică

70. La pregătirea darurilor, dacă se consideră oportun, mirele și mireasa pot duce pâinea și vinul la altar.

71. La rugăciunea euharistică mirii sunt pomeniți folosindu-se formula propusă la nr. 237-239.

 

Binecuvântarea nupțială

72. După ce s-a spus Tatăl nostru, omițându-se Mântuiește-ne, te rugăm, Doamne, preotul, cu fața spre miri, invocă asupra lor binecuvântarea lui Dumnezeu, care nu trebuie să fie omisă niciodată.

Dacă unul dintre miri, sau amândoi nu se împărtășesc, în invitația la rugăciune se omit cuvintele dintre paranteze.

Dacă împrejurările sunt de așa natură, de exemplu, dacă mirii sunt înaintați în vârstă, se pot omite cuvintele dintre paranteze, din ultimul paragraf al rugăciunii.

73. Mirii urcă la altar sau, dacă se consideră oportun, rămân la locul lor și se așază în genunchi.

Preotul, cu mâinile împreunate, îi invită pe cei de față la rugăciune:

 

Fraților preaiubiți,
să-l rugăm cu umilință pe Domnul
ca să reverse cu îndurare binecuvântarea harului său
asupra acestor slujitori ai săi care s-au căsătorit întru Cristos,
și el, care i-a unit prin legământul sfânt
(și prin taina trupului și sângelui lui Cristos),
să-i păstreze uniți în dragoste.

Alte formule, la nr. 104. 241. 243.

Toți se roagă un timp în tăcere.

 

74. Apoi preotul, cu mâinile întinse asupra mirilor, continuă:

Dumnezeule, care prin puterea ta ai creat toate din nimic,
care, după ce ai rânduit începuturile a toate
și l-ai făcut pe om după chipul tău,
i-ai dăruit bărbatului un ajutor de nelipsit în femeie,
ca să nu mai fie doi, ci un singur trup,
învățându-ne că ceea ce tu ai unit
nimeni nu are dreptul să mai despartă vreodată;

Dumnezeule, care ai sfințit unirea dintre soți
printr-un sacrament atât de sublim,
încât ai făcut din legământul căsătoriei
un semn al tainei lui Cristos și a Bisericii;

Dumnezeule, prin care femeia este unită cu bărbatul,
iar familia orânduită în chip deosebit de tine
primește acea binecuvântare,
care singura nu s-a pierdut
nici prin pedeapsa păcatului strămoșesc,
nici prin cea a potopului.

Privește cu bunăvoință la acești slujitori ai tăi,
care, uniți prin legătura Căsătoriei,
cer să fie întăriți cu binecuvântarea ta;
trimite harul Duhului Sfânt asupra lor,
pentru ca, revărsând iubirea ta în inimile lor,
să rămână credincioși în legământul Căsătoriei.

Slujitoarea ta, N., să fie înzestrată cu darul iubirii și al păcii
și să urmeze exemplul femeilor sfinte
pe care le laudă Sfânta Scriptură.

Să se încreadă într-însa inima soțului ei,
care, văzând în ea o însoțitoare egală
și o împreună moștenitoare a harului vieții,
să o cinstească așa cum se cuvine
și să o iubească mereu cu acea iubire
cu care Cristos și-a iubit Biserica.

Și acum, Doamne, te rugăm
ca acești slujitori ai tăi să rămână statornici în credință
și în împlinirea poruncilor tale
și, fideli unul altuia,
să strălucească prin integritatea moravurilor;
întăriți cu puterea evangheliei,
să dea tuturor o bună mărturie despre Cristos;
(să fie rodnici în copii,
să fie părinți încercați în virtute;
amândoi să-i vadă pe copiii copiilor lor)
și, ajungând la bătrânețea pe care și-o doresc,
să aibă parte de viața fericiților și de împărăția cerurilor.
Prin Cristos Domnul nostru.
R. Amin.

Alte formule pentru binecuvântarea nupțială la nr. 242. 244.

75. Omițându-se rugăciunea Doamne Isuse Cristoase, se spune imediat Pacea Domnului. Atunci mirii și toți ceilalți își exprimă pacea și dragostea reciprocă.

76. Mirii, rudele lor, martorii, cei care le sunt apropiați pot primi sfânta Împărtășanie sub ambele specii.

 

Încheierea celebrării

77. La sfârșitul Liturghiei, preotul binecuvântează mirii și poporul spunând:

Dumnezeu Tatăl veșnic
să vă păstreze statornici în iubire unul față de altul,
pentru ca pacea lui Cristos să locuiască în voi
și să rămână mereu în casa voastră.
R. Amin.

Să aveți parte de binecuvântare în copii,
de mângâiere din partea prietenilor
și de pace adevărată cu toți.
R. Amin.

Să fiți martori ai iubirii lui Dumnezeu în lume,
plini de bunătate față de cei care se află în suferință și lipsuri,
pentru ca aceștia să vă întâmpine într-o zi cu recunoștință în lăcașurile veșnice.
R. Amin.

Și pe voi toți, care sunteți aici de față,
să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu,
Tatăl și Fiul + și Sfântul Duh.
R. Amin.

Alte formule la nr. 249-250

78. La sfârșitul Liturghiei, martorii și preotul semnează actul Căsătoriei. Semnarea poate avea loc fie în sacristie, fie în fața poporului, totuși să nu se facă pe altar.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat