Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 RITUALUL BOTEZULUI COPIILOR 

RITUALUL CELEBRĂRII BOTEZULUI

[Cuprins]

Capitolul II
RITUALUL BOTEZULUI PENTRU UN SINGUR COPIL
PRIMIREA COPILULUI
72. Pe cât este posibil, Botezul să se celebreze duminica, adică în ziua în care este comemorat de către Biserică misterul pascal, fiind de față și luând parte activă un mare număr de credincioși, cel puțin rudele, prietenii și vecinii.

73. Este datoria tatălui și a mamei ca, însoțiți de nași, să prezinte copilul la biserică, pentru a fi botezat.

74. Celebrantul, preot sau diacon, îmbrăcat cu albă sau cotă și stolă sau chiar și cu pluvial, obișnuit de culoare albă, se îndreaptă împreună cu ministranții spre ușa bisericii sau spre locul unde se află părinții cu nașii și copilul. Între timp credincioșii pot cânta un psalm sau un cântec potrivit.

75. Celebrantul îi salută pe cei de față, mai ales pe părinți și nași, reamintind în câteva cuvinte bucuria cu care părinții au primit copilul ca pe un dar al lui Dumnezeu, care este izvorul oricărei vieți și care acum voiește să îl facă părtaș de viața harului.

Dialogul cu părinții și nașii
76. Celebrantul îi întreabă pe părinți:
C - Ce nume ați dat copilului vostru?
P
- N.
C - Ce cereți de la Biserica lui Dumnezeu pentru N.?
P
- Botezul.
Celebrantul poate folosi și alte cuvinte pentru acest dialog.
Primul răspuns poate fi dat și de o altă persoană, care, după obiceiul locului, are dreptul de a pune nume copilului.
Pentru al doilea răspuns, părinții se pot folosi și de alte cuvinte, ca de exemplu: "Credința; Harul lui Cristos; Primirea în Biserică; Viața veșnică".

77. Celebrantul se adresează părinților cu aceste cuvinte sau altele asemănătoare:
C - Iubiți părinți, voi ați cerut Botezul pentru copilul vostru. Prin aceasta vă luați obligația de a-l educa în sfânta credință, așa încât, împlinind poruncile, să învețe a-l iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, după exemplul lui Cristos. Vă dați seama de această îndatorire?
P
- Ne dăm seama.

78. Celebrantul se adresează apoi nașilor cu aceste cuvinte sau altele asemănătoare:
C - Iubiți nași, sunteți dispuși să-i ajutați pe părinți la îndeplinirea îndatoririi lor, ca acest copil să devină bun creștin?
N
- Da.
79. Celebrantul spune:
C - N., Biserica noastră creștină te primește cu mare bucurie în rândul fiilor săi. În numele ei eu te însemn cu sfânta cruce; după mine, și părinții (împreună cu nașii) te vor însemna cu același semn al lui Cristos, Mântuitorul nostru.
Celebrantul face semnul sfintei cruci pe fruntea copilului, fără a spune ceva. După aceea îi invită pe părinți și, dacă este cazul, și pe nași, să facă același lucru.

80. Celebrantul îi invită pe cei prezenți să ia parte la liturgia cuvântului lui Dumnezeu. Dacă e posibil, se va merge în procesiune până la locul destinat, în timp ce se intonează un cântec, de exemplu Ps 84,7.8.9ab.

LITURGIA CUVÂNTULUI
Lecturile biblice și omilia
81. Se citește una sau chiar două din următoarele pericope, în timp ce poporul, dacă se consideră oportun, șade:
- Mt 28,18-20: "Învățați toate popoarele, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh".
- Mc 1,9-11: "Și îndată, ieșind din apă, Isus a văzut cerurile deschise și pe Duhul Sfânt coborându-se ca un porumbel asupra lui".
- Mc 10,13-16: "Lăsați copiii să vină la mine".
- In 3,1-6: "De nu se naște cineva din apă și Duh Sfânt, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu".
Se pot alege și alte pericope de la nr. 186-194 și 204-215 sau altele care se potrivesc mai bine cu dorința părinților și folosul sufletesc al credincioșilor.
Între lecturi se pot cânta psalmi responsoriali și versete propuse la nr. 195-203.

82. După lecturi, celebrantul ține o scurtă omilie, în care explică cele citite și prin care cei prezenți sunt ajutați să înțeleagă mai bine taina Botezului și să primească mai ușor obligațiile care decurg din ea, mai ales pentru părinți și nași.

83. După omilie sau litanie sau chiar în cursul litaniei, se recomandă un moment de reculegere, timp în care, la îndemnul celebrantului, toți se roagă în tăcere. Dacă este cazul, se va cânta un cântec potrivit, de exemplu dintre cele indicate la nr. 225-245.

Rugăciunea credincioșilor
84. Urmează rugăciunea credincioșilor. Celebrantul îi invită la rugăciune pe cei prezenți cu aceste cuvinte sau altele asemănătoare:
Fraților preaiubiți, să invocăm mila Domnului nostru Isus Cristos asupra acestui copil chemat să primească harul Botezului, asupra părinților lui, asupra nașilor și asupra tuturor celor care au primit Botezul.
- Ca să binevoiești, prin taina morții și învierii tale, să luminezi sufletul acestui copil, să-l faci să se nască la viața cea nouă a harului și să-l primești în sfânta Biserică.
R.
- Te rugăm, ascultă-ne.
- Ca să binevoiești a face ca, prin harul Botezului și al Mirului, acest copil să devină ucenicul tău și mărturisitor fidel al evangheliei tale. R.
- Ca să binevoiești a-l conduce pe acest copil pe calea sfințeniei, ca și el să dobândească viața veșnică împreună cu sfinții tăi. R.
- Ca să binevoiești a-i ajuta pe părinți și nași să devină o pildă vie pentru acest copil. R.
- Ca să binevoiești a păstra mereu familia acestui copil în iubirea ta. R.
- Ca să binevoiești a reînnoi în noi toți harul sfântului Botez. R.

Alte formule la alegere, nr. 217-220.

85. După aceea celebrantul îi invită pe cei de față să ceară mijlocirea sfinților. Se pot rosti aceste cuvinte:
C - Fraților, cei care sunt botezați intră în comuniunea sfinților, care sunt mijlocitorii lor în fața lui Dumnezeu. De aceea ne rugăm:
C - Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu.
T
- Roagă-te pentru noi.
C - Sfinte Ioane Botezătorule.
T
- Roagă-te pentru noi.
C - Sfinte Iosife.
T
- Roagă-te pentru noi.
C - Sfinților Petru și Paul.
T
- Rugați-vă pentru noi.
............................................
Se recomandă a se invoca în continuare alți sfinți, mai ales sfântul patron al copilului, al bisericii sau al locului. Se încheie:
C - Toți sfinții și sfintele lui Dumnezeu.
T
- Rugați-vă pentru noi.

Rugăciunea de exorcism și ungerea înainte de Botez
86. După invocații, celebrantul spune:
C - Dumnezeule atotputernic și veșnic, tu l-ai trimis în lume pe Fiul tău, Domnul nostru Isus Cristos, ca să zdrobească puterea Satanei, duhul cel rău, și să-l conducă pe om din întuneric la lumina veșnică în împărăția ta; te rugăm cu umilință, eliberează-l pe acest copil de păcatul strămoșesc, fă din el un templu al măririi tale, o locuință a Sfântului Duh. Prin Cristos, Domnul nostru.
T
- Amin.
În locul acestei rugăciuni se poate folosi rugăciunea de la nr. 221.

87. Celebrantul continuă:
C - Eu te ung cu untdelemnul mântuirii, iar Cristos Mântuitorul să te întărească cu puterea sa, el care viețuiește și domnește în vecii vecilor.
T
- Amin.
După această rugăciune, preotul, fără să spună nimic, unge copilul pe piept cu untdelemnul catehumenilor.

88. Dacă însă, pentru motive grave, conferința episcopală va găsi de cuviință, se poate omite ungerea dinainte de Botez. În acest caz celebrantul spune:
C - Cristos Mântuitorul să te întărească cu puterea sa, el care viețuiește și domnește în vecii vecilor.
T - Amin.
Impune mâna asupra copilului fără să spună nimic.

89. Dacă baptisteriul se află în afara bisericii sau nu este în văzul credincioșilor, se merge acolo în procesiune. Dacă însă locul pentru Botez se află așezat în așa fel încât toți îl pot vedea, atunci celebrantul, părinții și nașii se duc acolo. Ceilalți rămân la locurile lor.

CELEBRAREA BOTEZULUI
90. Ajunși la baptisteriu, celebrantul va aminti în câteva cuvinte celor prezenți planul minunat al lui Dumnezeu, care a voit să sfințească prin apă sufletul și trupul omului. El poate folosi următoarele cuvinte sau altele asemănătoare:
C - Fraților preaiubiți, să ne rugăm lui Dumnezeu atotputernicul ca el să-l renască pe acest copil la viața cea nouă prin apă și Duh Sfânt.
Sau:
C - Voi știți, fraților preaiubiți, că Dumnezeu a binevoit să ne dăruiască viața sa proprie prin misterul apei de Botez. Toți împreună să înălțăm către el rugăciunile noastre ca să trimită harul său asupra acestui copil, care va fi botezat în această apă.

Binecuvântarea și invocarea lui Dumnezeu asupra apei
91. Celebrantul, stând cu fața către vasul cu apa de Botez, rostește această binecuvântare care se folosește numai în afara timpului pascal:
C - Dumnezeule, prin semnele văzute ale sfintelor taine,
împlinești cu putere nevăzută
minunea mântuirii oamenilor.
De-a lungul timpurilor,
în diferite feluri, tu ai pregătit apa
ca să fie semnul vizibil al sfântului Botez:
încă de la începutul lumii Duhul tău plutea peste ape,
dându-le sămânța puterii de sfințire;
și potopul a fost o imagine a Botezului:
acum, ca și atunci,
apa simbolizează sfârșitul păcatului
și începutul unei vieți noi;
atunci când i-ai eliberat pe fiii lui Abraham din robie,
făcându-i să treacă nevătămați prin Marea Roșie,
ai simbolizat în ei
pe poporul celor mântuiți prin sfântul Botez;
iar la împlinirea timpului,
Fiul tău unul-născut, Domnul nostru Isus Cristos,
a fost botezat în apa Iordanului și uns cu Duhul Sfânt;
răstignit pe cruce, el a lăsat să iasă din coasta sa sânge și apă;
după înviere a poruncit apostolilor săi zicând:
"Mergeți și predicați evanghelia la toate popoarele,
botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh".
Și acum, Părinte Sfânt,
privește cu iubire asupra Bisericii tale
și deschide izvorul sfântului Botez;
revarsă în această apă, prin puterea Duhului Sfânt,
harul Fiului tău preaiubit,
pentru ca, prin taina Botezului,
omul făcut după chipul și asemănarea ta
să fie curățat de întinarea păcatului
și să învie ca o făptură nouă din apă și Duh Sfânt.

Celebrantul atinge apa cu mâna dreaptă și continuă:
C - Doamne, te rugăm să coboare în această apă
puterea Sfântului Duh,
pentru ca cei care prin ea vor primi taina Botezului,
înmormântați fiind în moarte împreună cu Cristos,
să învie împreună cu el la viața veșnică.
Prin Cristos, Domnul nostru.
T
- Amin.
Alte formule la alegere, nr. 223-224.

92. În timpul pascal, dacă este apă de Botez binecuvântată în noaptea Paștelui, pentru ca din ritualul Botezului să nu lipsească rugăciunea de mulțumire și cerere, se face binecuvântarea apei după formulele care se află la nr. 223-224, ținându-se cont de variația textelor de la sfârșitul formulelor.

Lepădarea de Satana și mărturisirea credinței
93. Celebrantul se adresează părinților și nașilor cu aceste cuvinte:
C - Iubiți părinți și nași, copilul pe care l-ați adus urmează acum să fie botezat. Dumnezeu, în iubirea sa, îi va da o viață nouă prin renașterea din apă și Duh Sfânt. Pentru ca viața dumnezeiască, pe care o primește în dar, să fie ocrotită împotriva păcatului și să se dezvolte din zi în zi, vouă vă revine obligația de a-l educa în credința lui Cristos.
Dacă, așadar, în puterea credinței voastre, sunteți hotărâți să împliniți această obligație, amintindu-vă totodată de Botezul vostru, lepădați-vă de păcat și mărturisiți-vă credința în Isus Cristos, care este și credința Bisericii, în care va fi botezat și copilul vostru.

94. Apoi îi întreabă:
C - Vă lepădați de Satana?
P și N
- Mă lepăd.
C - Și de toate faptele lui?
P și N
- Mă lepăd.
C - Și de toată trufia lui?
P și N
- Mă lepăd.
Sau:
C - Vă lepădați de păcat, pentru a trăi în libertatea copiilor lui Dumnezeu?
P și N
- Mă lepăd.
C - Vă lepădați de ademenirile răului, pentru a nu ajunge sub stăpânirea păcatului?
P și N
- Mă lepăd.
C - Vă lepădați de Satana, începutul și cauza oricărui păcat?
P și N
- Mă lepăd.
Dacă este cazul, această formulă poate fi adaptată mai pe larg de către conferințele episcopale, mai ales dacă se crede necesar ca părinții și nașii să renunțe la superstiții, preziceri ale viitorului și descântece care se fac asupra copiilor.

95. Celebrantul cere de la părinți și nași întreita mărturisire de credință, zicând:
C - Credeți în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul cerului și al pământului?
P și N
- Cred.
C - Credeți în Isus Cristos, Fiul său unic, Domnul nostru, născut din Maria Fecioară, care a pătimit și a fost îngropat, a înviat din morți și șade la dreapta Tatălui?
P și N
- Cred.
C - Credeți în Duhul Sfânt, sfânta Biserică Catolică, împărtășirea sfinților, iertarea păcatelor, învierea morților și viața veșnică?
P și N
- Cred.

96. La această mărturisire de credință, celebrantul împreună cu cei prezenți își dau asentimentul, spunând:
C - Aceasta este credința noastră. Aceasta este credința Bisericii. Și noi suntem fericiți că o putem mărturisi în Isus Cristos, Domnul nostru.
T
- Amin.
Această formulă poate fi înlocuită cu Simbolul apostolilor sau cu un cântec potrivit, prin care comunitatea mărturisește într-un glas credința sa.

Botezul
97. Celebrantul îi cheamă la locul Botezului pe părinți și nași, le spune să repete numele copilului, apoi le adresează următoarea întrebare:
C - Voiți, așadar, ca N. să primească Botezul în credința Bisericii, credință pe care am mărturisit-o împreună?
P și N
- Voim.
Celebrantul botează copilul, zicând:
C - N., eu te botez în numele Tatălui
scufundă copilul sau toarnă apă prima oară
și al Fiului
scufundă copilul sau toarnă apă a doua oară
și al Sfântului Duh.
scufundă copilul sau toarnă apă a treia oară.
După Botezul copilului, e foarte potrivit ca poporul să rostească o scurtă aclamație (cf. nr. 225-245).
Când Botezul se face prin turnare, se cuvine ca însăși mama sau tatăl să țină copilul în brațe; cu toate acestea, unde este obiceiul, copilul poate fi ținut de nașă sau de naș. Tot ei scot copilul din cristelniță, dacă Botezul a fost făcut prin scufundare.

RITURI EXPLICATIVE
Ungerea cu sfânta crismă
98. Celebrantul spune:
C - Dumnezeu cel atotputernic, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care te-a eliberat de păcat și te-a renăscut din apă și Duh Sfânt, el însuși te unge cu untdelemnul mântuirii, pentru ca, făcând de acum parte din poporul său, să rămâi mădular al lui Cristos, preot, profet și împărat, pentru viața veșnică.
T
- Amin.
Celebrantul îl unge cu crismă în creștetul capului pe copil, fără să spună nimic.

Înmânarea hainei albe
99. Celebrantul spune:
C - N., ai devenit o făptură nouă și ai fost îmbrăcat(ă) cu Cristos. Această haină albă să fie semnul demnității tale; ajutat(ă) de cuvintele și exemplul celor care te iubesc, păstreaz-o nepătată pentru viața veșnică.
T
- Amin.
Se oferă copilului haina albă; altă culoare nu se admite, afară de cazul în care obiceiul locului o cere. E de dorit ca familia însăși să aducă această haină.

Oferirea lumânării aprinse
100. Celebrantul prezintă lumânarea pascală și spune:
C - Primiți lumina lui Cristos.
Unul (de exemplu, tatăl sau nașul) aprinde de la lumânarea pascală lumânarea copilului.
Apoi celebrantul spune:

C - Vouă, părinților și nașilor, vă este încredințată această lumină, pe care trebuie să o întrețineți aprinsă fără încetare. Aveți grijă ca acest copil al vostru, luminat de Cristos, să trăiască totdeauna ca un fiu al luminii; și, rămânând statornic în credință, să poată ieși în întâmpinarea Domnului când va veni împreună cu toți sfinții în împărăția cerului.

"Efata"
101. Conferința episcopală, dacă va socoti de cuviință să-l păstreze, poate prescrie ritul "Efata". Celebrantul atinge cu degetul mare urechile și buzele copilului spunând:
C - Domnul nostru Isus Cristos, care i-a făcut pe surzi să audă și pe muți să vorbească, să-ți dea harul de a asculta cu bucurie cuvântul său și de a mărturisi credința, spre lauda și mărirea lui Dumnezeu Tatăl.
T
- Amin.

RITUL ÎNCHEIERII
102. Dacă Botezul nu a avut loc în prezbiteriu, se va merge în procesiune la altar, cu lumânările aprinse.

E de dorit ca între timp să se cânte un cântec de Botez, cum ar fi:
Câți în Cristos v-ați botezat,
în Cristos v-ați îmbrăcat, aleluia.

Melodia la nr. 235 bis. Alte cântări la alegere, nr. 225-245.

Recitarea Rugăciunii domnești
103. Celebrantul, stând în fața altarului, se adresează părinților și nașilor precum și celor prezenți cu următoarele cuvinte sau altele asemănătoare:
C - Fraților preaiubiți, acest copil, renăscut prin Botez, se numește și este cu adevărat copilul lui Dumnezeu. Prin sfântul Mir el va primi plinătatea Duhului Sfânt; când se va apropia de altarul Domnului, el va lua parte la masa jertfei sale și, înconjurat de mulțimea fraților, se va putea adresa lui Dumnezeu numindu-l "Tată!". Acum, în numele lui, pătrunși de spiritul unor adevărați copii ai lui Dumnezeu, acel spirit pe care l-am primit cu toții, să ne rugăm împreună, așa cum ne-a învățat Domnul:

104. Toți împreună cu celebrantul spun:
Tatăl nostru, care ești în ceruri,
sfințească-se numele tău;
vie împărăția ta;
facă-se voia ta, precum în cer așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi
și ne iartă nouă greșelile noastre,
precum și noi iertăm greșiților noștri.
Și nu ne duce pe noi în ispită,
ci ne mântuiește de Cel Rău.

Binecuvântarea
105. Celebrantul o binecuvântează pe mama care ține copilul în brațe, pe tată și pe cei de față, spunând:
C - Dumnezeu cel atotputernic, care prin Fiul său născut din Fecioara Maria a dat tuturor mamelor creștine fericita speranță că fiii lor vor ajunge la viața de veci, el să te binecuvânteze pe tine, mamă, care ești aici de față; și precum astăzi aduci mulțumire pentru darul de a fi mamă, tot astfel, împreună cu copilul tău, să rămâi mereu recunoscătoare lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru.
T
- Amin.
C - Dumnezeu cel atotputernic, care dăruiește viața în timp și în veșnicie, el să te binecuvânteze pe tine, tată al acestui copil; împreună cu soția ta, să fiți primii mărturisitori ai credinței pentru copilul vostru, prin cuvânt și faptă, prin Isus Cristos, Domnul nostru.
T
- Amin.
C - Dumnezeu cel atotputernic, care ne-a renăscut din apă și Duh Sfânt pentru viața veșnică, el să vă binecuvânteze din belșug pe voi toți, pentru ca totdeauna și pretutindeni să fiți mădulare vii ale poporului său; și tuturor celor de față să vă dăruiască pacea sa, prin Isus Cristos, Domnul nostru.
T
- Amin.
C - Să vă binecuvânteze atotputernicul Dumnezeu, Tatăl și Fiul ? și Sfântul Duh.
T - Amin.
C - Celebrarea Botezului s-a sfârșit, mergeți în pace.
T - Mulțumim lui Dumnezeu.
Alte formule de binecuvântare, nr. 247-249.

106. După binecuvântare, dacă se crede de cuviință, toți cântă un cântec potrivit, care să exprime bucuria pascală și recunoștința pentru darul primit, sau cântarea sfintei Fecioare Maria: "Magnificat".
Acolo unde este obiceiul ca mamele să-i ducă la altarul sfintei Fecioare pe copiii lor de curând botezați, e bine să se păstreze acest obicei.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat