vineri, 14 august 2015
Vineri din săptămâna a 19-a de peste an
Sf. Maximilian Kolbe, pr. m. **
| Lecturi: | Ios 24,1-13; Ps 135; Mt 19,3-12 |
| Culoare: | roșu |
| Psaltire: | P |
Liturghie proprie, prefață pentru sfinți
L-am luat pe tatăl vostru Abraham de dincolo de Râu; v-am scos din Egipt și v-am adus în țară.
Lăudați-l pe Domnul, pentru că este bun, pentru că veșnică este îndurarea lui!
Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să vă lăsați soțiile. De la început însă nu a fost așa.
Lecturile zilei... * * * Gândul zilei... * * * Sfântul zilei...
Raymund Kolbe s-a născut la 8 ianuarie 1894 în Polonia. A intrat de foarte tânăr în Ordinul Fraților Minori Conventuali. Își ia numele de Maximilian Kolbe și, în anul 1918, este sfințit preot la Roma. A întemeiat, împreună cu părintele provincial Iosif Pal, o asociație numită "Armata Neprihănitei" (1917). În Polonia scoate revista lunară "Cavalerul Neprihănitei". Fondează orașul Neprihănitei - Niepokalanów - lângă Varșovia, în anul 1927, iar în anul 1930 la Nagasaki (Japonia). În timpul războiului conduce presa și-i îndeamnă pe toți la iubire. Arestat de Gestapo, este eliberat, dar la 17 februarie este arestat din nou și ajunge în lagărul de la Auschwitz. Și-a oferit viața ca ardere de tot pe altarul iubirii față de aproapele, la 14 august 1941.
după Agenda liturgică 2015 editată și tipărită la Presa Bună, Iași