sâmbătă, 29 septembrie 2012
Sâmbătă din săptămâna a 25-a de peste an
SS. MIHAIL, GABRIEL ȘI RAFAEL, arhangheli
Lecturi: | Dan 7,9-10.13-14; (Ap 12,7-12a); Ps 137; In 1,47-51 |
Culoare: | alb |
Psaltire: | P |
Liturghie proprie, Gloria, prefață pentru îngeri
Milioane de servitori îi slujeau (Mihail împreună cu îngerii săi luptau împotriva balaurului).
Îți voi cânta, Doamne, înaintea îngerilor tăi!
Veți vedea pe îngerii lui Dumnezeu, urcând și coborând peste Fiul Omului.
Lecturile zilei... * * * Gândul zilei... * * * Sfântul zilei...
Mihail, Gabriel și Rafael, numele îngerilor pe care Biserica îi sărbătorește astăzi, zi în care a fost consacrată bazilica "Sfântul Mihai" din Roma, sunt luate din Biblie. Mihail, pe care îl întâlnim în cartea lui Daniel și în Apocalips, are un nume care amintește transcendența unicului Dumnezeu adevărat. "Cine este ca Dumnezeu?". Gabriel, care anunță lui Daniel și Fecioarei Maria modul în care Dumnezeu își va mântui poporul său, înseamnă: "Dumnezeu este putere". Rafael înseamnă "Dumnezeu vindecă"; el indică, în cartea lui Tobia, pe trimisul lui Dumnezeu, care prin intervențiile sale descoperă providența paternă față de oameni și răspunde la rugăciunile lor.
după Agenda liturgică 2012 editată și tipărită la Presa Bună, Iași