vineri, 7 decembrie 2012
Vineri din săptămâna 1 din Advent
Sf. Ambrozie, ep. înv. **
Lecturi: | Sir 44,16-17.19-20.23;45,1-4.15-16; Ps 88; In 10,11-16 |
Culoare: | alb |
Psaltire: | P |
Liturghie proprie, prefață pentru sfinți
Era iubit de Dumnezeu și de oameni.
În veci voi cânta, Doamne, milostivirea ta.
Păstorul cel bun își dă sufletul pentru oile sale.
Lecturile zilei... * * * Gândul zilei... * * * Sfântul zilei...
Născut la Trier în jurul anului 340, dintr-o familie romană, Ambrozie a studiat la Roma. Aflându-se la Milano în anul 374, a fost, în mod neașteptat, ales episcop al acelui oraș, fiind consacrat la 7 decembrie după ce a fost mai întâi botezat, fiind doar catehumen. Foarte conștiincios în îndeplinirea îndatoririlor, a arătat tuturor o mare iubire și a fost, pentru credincioșii încredințați lui, un adevărat păstor și învățător. Ajunge purtătorul de cuvânt, uneori puțin cam aspru, al credinței catolice și a moralei naturale în fața împăraților. Combate erezia ariană, mai ales compunând imnuri populare pentru a fi cântate în adunările liturgice. Prin prestigiul său contribuie la convertirea lui Augustin. A murit în Sâmbăta Sfântă, la 4 aprilie 397.
după Agenda liturgică 2012 editată și tipărită la Presa Bună, Iași