sâmbătă, 27 august 2011
Sâmbătă din săptămâna a 21-a de peste an
Lecturi: | Sir 26,1-4.16-21; Ps 127; Lc 7,11-17 |
Culoare: | alb |
Psaltire: | P |
Sf. Monica **
Liturghie proprie, prefață pentru sfinți
Farmecul femeii frumoase în casa bine întreținută este asemănător unui răsărit de soare.
Fericită este casa celui care se teme de Domnul.
I-a spus fiului văduvei: "Tinere, îți spun, scoală-te!".
Lecturile zilei... * * * Gândul zilei... * * * Sfântul zilei...
Creștină din Tagaste (astăzi Souk-Ahres), din Africa romană, Monica (331-387), după 30 de ani de rugăciune, a obținut convertirea bărbatului ei păgân, Patriciu, care era violent și desfrânat. Ea l-a îmblânzit prin metoda pe care o explica astfel: el își ținea mâna departe de ea, deoarece ea își stăpânea limba. A avut mângâierea să-l aducă la baia Botezului cu un an înainte de a muri. A avut doi fii, pe Augustin și Navigiu, și o fiică al cărui nume nu este cunoscut. Fiul ei mai mare, Augustin, o nemulțumea prin purtarea lui nedemnă. Încurajată de cuvintele episcopului de Milano, sfântul Ambrozie: "Nu e posibil ca fiul atâtor lacrimi să piară", ea nu încetează să se roage pentru Augustin, pe care-l convertește după 16 ani de rugăciuni, murind apoi în brațele lui, la Ostia. Exemplu de mamă desăvârșită, și-a hrănit credința din meditație și rugăciune și și-a arătat-o prin virtuți.
după Agenda liturgică 2011 editată și tipărită la Presa Bună, Iași