duminică, 3 iulie 2011
† DUMINICA a 14-a de peste an
Lecturi: | Zah 9,9-10; Ps 144; Rom 8,9.11-13; Mt 11,25-30 |
Culoare: | verde |
Psaltire: | II |
Sf. Toma, ap.
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefață duminicală
Iată, regele tău vine la tine!
Te preamărim pe tine, Doamne, Dumnezeul și regele nostru (sau Aleluia!).
Dacă cu ajutorul Duhului ucideți pornirile dezordonate ale trupului, veți trăi.
Sunt blând și smerit cu inima.
Lecturile zilei... * * * Gândul zilei... * * * Sfântul zilei...
În Evanghelie, Isus ni se prezintă ca Fiu al lui Dumnezeu, care singur cunoaște pe Tatăl, dar și ca un stăpân blând și smerit cu inima, care ne invită să ne însușim învățăturile sale. Astfel se împlinește profeția lui Zaharia care ni l-a zugrăvit pe Mesia ca un rege care intră în Ierusalim "modest, călare pe un asin". Sfântul Paul ne învață că prin mărturisirea credinței și primirea Botezului ne-am făcut părtași la misterul pascal al lui Cristos, primind în dar Duhul lui Cristos, care ne insuflă îndemnul să avem o purtare demnă și blândă în același timp. Duhul lui Cristos rămâne și lucrează în noi dacă înfrânăm pornirile dezordonate ale trupului.
după Agenda liturgică 2011 editată și tipărită la Presa Bună, Iași