duminică, 12 iunie 2011
† COBORÂREA SF. DUH (RUSALIILE)
Lecturi: | Fap 2,1-11; Ps 103; 1Cor 12,3b-7.12-13; In 20,19-23 |
Culoare: | roșu |
Psaltire: | P |
Sf. Ioan de Facundo
Liturghie proprie, Gloria, Secvență, Credo, prefață proprie
S-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească.
Trimite, Doamne, Duhul tău, ca să reînnoiască fața pământului (sau Aleluia!).
Toți am fost botezați într-un Duh, ca să fim un singur trup.
După cum m-a trimis pe mine Tatăl, vă trimit și eu pe voi: primiți pe Duhul Sfânt.
Lecturile zilei... * * * Gândul zilei... * * * Sfântul zilei...
Rusaliile și Paștele coincid pentru Ioan, precum Duhul Sfânt și Cristos înviat erau profund legați în cele cinci promisiuni ale Duhului prezente în discursul de la ultima Cină. Ca și în celelalte apariții de la Ierusalim, trei sunt elementele structurale: inițiativa lui Isus ("Pace vouă!"), recunoașterea lui ("le-a arătat mâinile și coasta"), misiunea ("Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor"). Simbolul central este "suflarea" lui Isus asupra discipolilor, un gest care amintește de actul primordial al creației lui Dumnezeu. În iertarea păcatelor este semnul prezenței Duhului Sfânt în mijlocul nostru și este începutul unei noi creații care face să înceapă o omenire nouă și răscumpărată. Rusaliile înseamnă redescoperirea prezenței sacramentale a lui Cristos cu ajutorul Duhului Sfânt în Biserica sa.
după Agenda liturgică 2011 editată și tipărită la Presa Bună, Iași