duminică, 17 aprilie 2011
† DUMINICA FLORIILOR
Lecturi: | Is 50,4-7; Ps 21; Fil 2,6-11; Mt 26,14-27,66 |
Culoare: | roșu |
Psaltire: | II |
Sf. Rudolf, m.
Liturghie proprie, Credo, prefață proprie
Fața nu mi-am întors-o de la cei care mă ocărau și mă scuipau.
Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?
S-a înjosit pe sine; de aceea și Dumnezeu l-a înălțat.
Cât îmi dați să vi-l dau?
Lecturile zilei... * * * Gândul zilei... * * * Sfântul zilei...
Săptămâna Mare care începe astăzi celebrează întregul mister al morții și învierii lui Cristos. Astăzi Liturghia pune accentul asupra patimii, iar duminica următoare asupra învierii. Domnul, care vine aclamat de popor și de discipolii săi, este același profet care va fi prins, bătut, osândit și răstignit pe cruce. Isus intră în Ierusalim pentru a desăvârși misterul morții și învierii sale, el intră ca un împărat, iar darul său este pacea. Să strigăm și noi împreună cu discipolii și mulțimea: "Binecuvântat să fie împăratul care vine în numele Domnului! Pace în cer și mărire întru cei de sus!". Trebuie să ne străduim ca Liturghiile la care participăm să nu fie doar o reconstruire folclorică unde nu se mai află prezența și provocarea adevăratului Mesia. La strigătul "Osana" urmează "Să fie răstignit: două momente care pregătesc "ceasul lui Isus care pentru noi se îndreaptă liber spre întâmpinarea morții sale pe cruce".
după Agenda liturgică 2011 editată și tipărită la Presa Bună, Iași