duminică, 4 decembrie 2011
† DUMINICA a 2-a din Advent
Lecturi: | Is 40,1-5.9-11; Ps 84; 2Pt 3,8-14; Mc 1,1-8 |
Culoare: | violet |
Psaltire: | II |
Ss. Ioan Damaschin, pr. înv.; Varvara, fc. m.
Liturghie proprie, Credo, prefață pentru Advent I
Pregătiți calea Domnului!
Arată-ne, Doamne, îndurarea ta și dă-ne mântuirea ta.
Așteptăm un cer nou și un pământ nou.
Drepte faceți cărările Domnului.
Lecturile zilei... * * * Gândul zilei... * * * Sfântul zilei...
Prima lectură ne spune că Dumnezeu vine și merge în fruntea poporului său ca să-l readucă, liber, din țara sclaviei spre țara proprie. Păstorul cel bun are grijă de cel mic și slab. Dumnezeul puternic își găsește bucuria în a ierta și în a reface totul. Mântuire, bucurie, iubire, adevăr, dreptate, toate acestea formează darul lui Dumnezeu și sunt bunurile alianței, ale prieteniei între Dumnezeu și ai săi. A doua lectură subliniază că sfințenia vieții nu este numai obiectul judecății finale, ci pregătirea ei; rugăciunea provenită din inimă nu cere numai venirea Domnului ca un eveniment neașteptat, ci o citește deja în episoadele istoriei umane. Văzute cu ochi profani, pot apărea ca lucruri sărace și inutile, dar, în realitate, în gesturile unui om sau ale unei comunități reînnoite, cine știe să citească zărește "un cer nou și un pământ nou". Ioan Botezătorul ne invită în Evanghelie să exprimăm, printr-un semn care să nu fie doar o ceremonie, voința noastră de convertire și speranța timpurilor noi: împărțirea, iertarea, primirea, din care reiese realitatea unei inimi noi.
după Agenda liturgică 2011 editată și tipărită la Presa Bună, Iași