marti, 22 noiembrie 2011
Marți din săptămâna a 34-a de peste an
Lecturi: | Os 2,14.15b.19-20; Ps 150; Mt 25,1-13 |
Culoare: | roșu |
Psaltire: | P |
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghie proprie, prefață pentru sfinți
Va cânta ca în vremea tinereții ei.
Îl voi lăuda pe Domnul în toată viața mea.
Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!
Lecturile zilei... * * * Gândul zilei... * * * Sfântul zilei...
Cinstită la Roma încă din secolul al V-lea drept fecioară și martiră, Cecilia ar fi fost fondatoarea bazilicii de dincolo de Tibru, care-i poartă numele. Povestirea Passio (Istoria pătimirii ei) este un poem în cinstea fecioarei creștine. În secolul al XV-lea sfânta a fost aleasă ca patroana muzicanților, avându-se în vedere o frază din Passio: "În timp ce instrumentele muzicale cântau pentru nunta ei, Cecilia cânta în inima sa pentru Domnul". Este exemplu desăvârșit de creștină care a îmbrățișat fecioria și a suferit martiriul de dragul lui Cristos.
după Agenda liturgică 2011 editată și tipărită la Presa Bună, Iași