Poiana Micului - Preasfânta Inimă a lui Isus
Adresa:	Str. Principală, nr. 73, com. Mănăstirea Humorului, 727357-Poiana Micului, jud. Suceava Tel.: 0753/669993; 0330/116899 E-mail: poianamicului@ercis.ro www.poianamicului.ro
Înfiinţare:	reînfiinţată în anul 1989
Statistică:	Familii: 181 (131 înt. + 50 jum.) Credincioşi: 518 Botezuri: 4 Prima Împărtăşanie: 2 Miruiţi: - Căsătorii: 5 Înmormântări: 2
Istoric:	Biserica "Sfântul Ioan Paul al II-lea", zidită în perioada 2008-2011, sfinţită la 21 mai 2011; biserica veche zidită în perioada 1944-1964, sfinţită în anul 1964.
Liturghii:	s: 11.00; biserica Sf. Ioan Paul al II-lea: d: 11.00; s: 18.00; z: 18.00
Preoţi:	Paroh pr. Butnaru Alin-Cătălin

Prezentare

(Lumina creştinului, martie 2001, p. 11)

Satul Poiana Micului este aşezat pe valea pârâului Humor, care se scurge ca într-o covată printre obcinile munţilor răsăriteni. La vărsarea pârâului Humor în râul Moldova se întinde oraşul cu numele acestui pârâu, Gura Humorului. Pornind din acest oraş pe cursul apei în sus, la o distanţă de circa 5 km întâlnim satul Mănăstirea Humorului. Mai sus cu circa 8 km este amplasat satul Poiana Micului, localitate ce se întinde între versanţii colinelor, de-a lungul albiei pârâului, pe o distanţă de 10 km. La mijlocul satului, adică la km 5, întâlnim cimitirul cu biserica, ce străjuieşte pe parohienii răposaţi.

Satul s-a format în jurul anul 1830, când aproximativ 40 de familii poloneze din ţinutul Cieszyn, Silezia superioară, au venit din Polonia şi s-au stabilit aici. În mijlocul codrilor, unde au fost repartizaţi de comisia din Cernăuţi, ei au găsit o mică poiană cu un cioban care se numea Micu. De aici se trage şi numele satului. Venind tot din zonă muntoasă, polonezii se pricepeau să defrişeze terenurile, să practice exploatarea lemnului, să crească animale şi să cultive pământul. După construirea locuinţelor, au ridicat şi o capelă pentru rugăciune. Lunar, aici se celebra sfânta Liturghie de preotul care venea de la Cacica.

După şapte ani, în 1837, a venit un alt val de colonişti. Erau familii de germani, circa 40, veniţi din munţii Sudeţi. Ei au ocupat partea de sus a cursului apei Humor. Acum, fiind mai mulţi, era nevoie de o capelă mai mare. Capela au ridicat-o din lemn, în mijlocul satului, având de data aceasta şi un paroh. Liturghia se celebra în limba latină, iar predica şi evanghelia erau tălmăcite în limbile polonă şi germană. Primii preoţi au fost: I. Gorak, I. Muszynski, A. Zoles, I. Gmoch, F. Bazal şi B. Garbicz.

În anul 1887 s-a început construirea unei biserici de zid sub coordonarea părintelui Andrei Zoles. Biserica s-a ridicat din piatră şi a fost sfinţită în anul 1894. În apropierea bisericii a fost ridicată şi o şcoală, unde se preda în limba germană şi polonă.

Între anii 1891 şi 1896 au emigrat din Poiana Micului câteva zeci de familii în Bosnia şi în Brazilia (Rio-Negro), simţindu-se vădit golul lor. Cu timpul, viaţa şi-a urmat cursul normal şi liniştit până la izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial. În vara anului 1939 toate familiile germane au plecat la locurile lor de baştină, împreună cu parohul, rămânând satul şi casele goale.

La 1 mai 1944, când nemţii se retrăgeau cu frontul spre apus, au dat foc satului şi bisericii. Locuitorii satului au reuşit să scape de la foc, dar casele, animalele şi păsările au ars. Când a venit iarna, locuitorii rămaşi în sat şi-au făcut bordeie în pământ. După această nenorocire au venit seceta şi foametea din anul 1946. Strâmtoraţi de atâtea lipsuri, neavând nimic de pierdut, 94 de familii, cu circa 450 de suflete, au emigrat în Polonia, aproape de meleagurile de unde au migrat strămoşii lor. Restul de familii, cam tot atâtea câte au plecat în Polonia, au rămas pe loc şi au construit o biserică în anul 1964.

După plecarea credincioşilor de origine germană, în anul 1939, Poiana Micului a fost filială a Parohiei Gura Humorului, până în anul 1976, când a fost dată în grija Parohiei Soloneţu Nou. Între anii 1946 şi 1976, a locuit în sat venerabilul părinte Iosif Tălmăcel, care a ajutat mult această comunitate, atât pe plan duhovnicesc cât şi pe plan social-economic, fiind specialist în plante medicinale. Dintre ceilalţi preoţi care au activat la Poiana Micului îi amintim pe: I. Handl, K. Bendz, I. Krucki, I. Breaban şi I. Schurgoth. Din anul 1989, satul are preot stabil şi anume pe pr. pensionar Cazimir Cotolevici. În anul 2000, în Poiana Micului erau 200 de familii, cu 600 de credincioşi, s-au oficiat trei cununii, nouă botezuri şi o înmormântare.

Pr. Cazimir Cotolevici

* * *

Sfinţirea noii biserici

(Lumina creştinului, mai 2011, p. 13)

Satul Poiana Micului a fost înfiinţat în anul 1894 de către colonişti germani şi poloni care au venit în părţile noastre pentru a prelucra lemnul. Aşezat pe marginea pârâului Humorel, fiind un sat de munte, el se întinde pe 9 km lungime cu o populaţie de aproximativ 300 de familii, din care 160 de religie catolică. Biserica existentă, închinată Preasfintei Inimi a lui Isus, a fost ridicată de polonezi şi nemţi, la kilometrul 5 al localităţii, în inima localităţii. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în primăvara anului 1944, biserica a fost arsă din temelii.

Cu sprijinul Episcopiei de Iaşi, prin vânzarea unui teren din zonă, am pornit fără prea multe garanţii financiare în ridicarea acestui lăcaş, iar la 18 iunie 2008 sfinţeam piatra de temelie, eveniment la care a fost prezent şi PS Petru Gherghel.

Construcţia fiind începută, am căutat organizaţii şi persoane dispuse să sprijine financiar acest proiect. Am început cu Polonia. Biserica mariană din Cracovia a fost una dintre locaţii, unde îl avem drept colaborator pe pr. Stanislav Cuharec din Poiana Micului. Am fost ajutaţi de credincioşii veniţi la hramuri în Suceava, Vatra Dornei şi Bacău. Am primit ajutor personal din partea unor prelaţi, din partea Dom Polski Suceava. Ne-am făcut prieteni în Elveţia (fam. Karl şi Idda Kempf) prin intermediul pr. Anton Farcaş, de fericită memorie, care au donat vitraliile, altarul (cu picioarele din bronz masiv de 700 de kg şi placa de marmură cioplită de 800 de kg), pupitrul (de asemenea, din marmură roşie cioplită) şi o parte din băncile bisericii. Ne-au ajutat vechii prieteni şi foşti locuitori de origine germană din Poiana Micului aflaţi în Germania (dl. Herman Schuster) care au donat ţigla, pardoseala şi restul de bănci. Ne-a sprijinit din nou episcopia prin proiectele realizate la Renovabis prin PS Aurel Percă. Bineînţeles, în mod cu totul deosebit au participat credincioşii din Poiana Micului, atât prin donaţii, cât mai ales prin muncă.

Astfel, la 22 decembrie 2009 am celebrat prima sfântă Liturghie în acest lăcaş, chiar dacă eram cu această construcţie la roşu. La 6 august 2010 am inaugurat în mod oficial biserica, moment la care ne-a fost alături PS Aurel Percă.

Biserica măsoară 24 m lungime, 10 m lăţime, 5 m până la grindă, 10 m până la acoperiş, turnul ajungând la 18 m. Capacitatea noii construcţii este de 180 de persoane.

Aducem mulţumire tuturor celor care ne-au susţinut în realizarea acestui proiect, inclusiv firmelor de construcţii care s-au perindat, printre care un ajutor deosebit ni l-a dat pr. strabosfor ing. drd. Radu Diaconu. O mulţumire deosebită se îndreaptă şi către pr. Iosif Antoci, paroh la biserica Arsenal din Viena, dl. deputat Ghervazen Longer, care a susţinut construirea bisericii în mod personal sau prin proiecte finanţate şi de Guvernul României. De asemenea, un gând de preţuire, chiar dacă acum este la Domnul, se cuvine pr. Ştefan Babiaş, care ne-a susţinut în demersul nostru, ne-a încurajat şi ne-a mijlocit şi fonduri prin proiecte depuse la Consiliul Judeţean Suceava. Tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei biserici, le spunem: "Domnul să vă răsplătească!" Sau, cum se spune în limba poloneză: Bóg zaplac!

Noua biserică din Poiana Micului, cu hramul "Fericitul Ioan Paul al II-lea", va fi sfinţită la 21 mai 2011, de către ES Stanislaw Dziwisz, cardinal şi mitropolit al Cracoviei, în cadrul celebrării care va începe la ora 11.00, la care va fi prezent şi PS Petru Gherghel.

Pr. Gabriel Bucur

* * *

Centenarul bisericii din Pleşa

(Lumina creştinului, octombrie 2004, p. 9)

Pentru a şasea oară, în perioada 10-12 septembrie, Uniunea Polonezilor din România cu sediul la Suceava a organizat Zilele Culturii Polone desfăşurate sub deviza "Mai aproape unii de alţii". A intrat deja în tradiţia Zilelor Culturii Polone ca cea de-a treia zi a manifestărilor să fie dedicată unei comunităţi rurale de polonezi bucovineni. Alegerea s-a oprit, de data aceasta, la satul Pleşa, com. Mănăstirea Humorului. Alegerea a fost motivată de împlinirea a 100 de ani de la sfinţirea bisericii din această localitate întemeiată în 1836.

După multe decenii, locuitorii Pleşei şi-au văzut visul cu ochii, acela de a avea biserica lor, ea a fost sfinţită în 1904 purtând hramul "Sfânta Ana". Pe rând, biserica a aparţinut parohiilor Gura Humorului şi Soloneţu Nou, pentru ca din ianuarie 2003 să fie afiliată Parohiei Poiana Micului, paroh fiind în prezent pr. Marius Bucevschi. În altarul central tronează statueta patroanei satului şi bisericii: sfânta Ana.

După 1989, biserica a fost renovată din temelii, iar locuitorii satului au avut cinstea de a primi pe Excelenţa sa Petru Gherghel, episcop de Iaşi, care a resfinţit biserica în ziua de 26 iunie 1993.

În ziua de 12 septembrie, la ora 12.00, s-a celebrat sfânta Liturghie pentru a marca centenarul bisericii din Pleşa. Au participat invitaţii la Zilele Culturii Polone, consulul Republicii Polone la Bucureşti, Marian Borys Sekala, delegaţia voievodatului Silezia condusă de Jan Grela, delegaţia voievodatului Lubuski condusă de Edward Fedko, reprezentanţi ai autorităţilor locale, numeroşi credincioşi din Soloneţu Nou, Poiana Micului şi alte localităţi bucovinene, reprezentanţi ai comunităţilor poloneze din Suceava, Bucureşti, Iaşi, Constanţa. Liturghia a fost oficiată de episcopul Petru Gherghel în prezenţa prelaţilor veniţi din Polonia: Jerzy Pawlik din Katowice, Tadeusz Pater din Przemy?l, Andrzej Ziólkowski din Cracovia şi capelanul muntenilor, Czadca, Wladyslaw Hejmej. Au fost prezenţi şi preoţii Stanislaw Kucharek din Chişinău, originar din Poiana Micului şi Ionuţ Strejac de la catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti. Dintre preoţii decanatului de Suceava au fost prezenţi: pr. paroh Marius Bucevschi şi pr. Ştefan Babiaş.

Prin nota sa religioasă, cea de a treia zi a manifestărilor din cadrul Zilelor Culturii Polone a dovedit, încă o dată, că dimensiunea spirituală face parte integrantă din viaţa cotidiană a polonezilor. Pentru cei peste 200 de locuitori ai acestui sat izolat pe înălţimile Obcinilor Bucovinei, această zi a reprezentat o sărbătoare cu semnificaţii deosebite ce nu va fi uitată şi despre care se va vorbi încă mult timp de acum înainte ca intrând în tradiţia orală ce va fi transmisă din generaţie în generaţie.

Stanislava Iachimovschi

Din istoria localităţii Pleşa

Istoria acestei localităţi bucovinene este legată de emigrarea muntenilor (górale) din regiunea Czadca, situată la graniţa slovaco-polonă, în Bucovina. La începutul sec. al XIX-lea (1803) aceşti munteni s-au aşezat la periferia Cernăuţiului (suburbiile Clocucica şi Calceanca), dar şi în localităţi ca Tereblecea, Crasna Stara Huta ş.a.

Din cauza condiţiilor grele de trai, o parte dintre cei stabiliţi aici au decis să se aşeze în altă parte a Bucovinei, înaintând în 1835 o petiţie administraţiei districtului Cernăuţi prin care cereau să li se aprobe aşezarea pe teritoriul domeniului Ilişeşti, la sud de muntele Pleş (734 m), denumirea transformată fiind ulterior în Pleşa. În urma aprobării cererii, 16 familii de munteni polonezi (24 după alţi autori) au întemeiat, în 1836, colonia Pleş, aşezată de-a lungul drumului militar austriac, mai la sud de Soloneţu Nou.

Numărul locuitorilor Pleşei s-a menţinut aproximativ constant, de la întemeierea satului până astăzi. În anul 1857 în Pleşa locuiau 141 de persoane, în 1880 - 217, în 1890 - 216 în 1900 - 210, în 1910 - 254, în 1930 - 259, în 1967 - 250 (47 de familii după Emil Biedrzycki), 210 persoane conform recensământului populaţiei din 7 ianuarie 1992.