Horleşti - Trupul şi Sângele Domnului
Adresa:	Str. Principală, nr. 69, 707260-Horleşti, jud. Iaşi Tel.: 0232/413221 E-mail: horlesti@ercis.ro
Înfiinţare:	înfiinţată în anul 1840
Statistică:	Familii: 366 (277 înt. + 89 jum.) Credincioşi: 976 Botezuri: 7 Prima Împărtăşanie: 18 Miruiţi: - Căsătorii: 3 Căsătorii mixte: 1 Înmormântări: 23
Parohia:	Horleşti - "Trupul şi Sângele Domnului". Biserică zidită în perioada 1990-2015, sfinţită la 23 august 2015.; fm: 347 (258 î. + 89 j.), cr: 921
Filiale:	1. Slobozia - "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" (1891) - 15 km. Biserică din anul 1905, renovată în anii 1961 şi 1972.; fm: 28 (25 î. + 3 j.), cr: 56; 2. Bogdăneşti; fm: 2 (2 î. + 0 j.), cr: 5; 3. Lungani; fm: 3 (3 î. + 0 j.), cr: 8; 4. Scopoşeni; fm: 1 (0 î. + 1 j.), cr: 1; 5. Voineşti; fm: 1 (1 î. + 0 j.), cr: 2
Liturghii:	d, s: 11.00; 17.00 (18.00); z: 07.00; 17.00 (19.00); Slobozia: d, s: 09.00
Preoţi:	Paroh pr. Cochior Valentin

Prezentare

(Lumina creştinului, aprilie 1992, p. 5)

Aşezată în partea de Sud a depresiunii Jijia-Bahlui, la 25 km sud-vest de Iaşi, la o altitudine medie de 200-300 m (deasupra nivelului mării), înconjurată aproape în totalitate de dealuri acoperite în mare parte cu păduri, localitatea Horleşti, îşi trage numele de la cuvântul de origine slavonă oriol-vulture, sau de la numele unui vechi gospodar mai înstărit: Horlescu.

Întemeierea satului s-ar situa prin anul 1653, însă primii locuitori ai aşezării par a fi câţiva refugiaţi poloni şi germani din Transilvania, unde situaţia religioasă era tulbure. Acest lucru s-a petrecut înainte de 1600, iar ocupaţiile lor de bază au fost exploatarea forestieră şi agricultura. Mai târziu, în partea nordică s-au construit câteva case şi o cârciumă aparţinând unor nemţi. Aceştia, în anul 1600 donează Episcopiei romano-catolice de Iaşi o suprafaţă de teren. O parte din acest teren şi anume 10,65 ha a fost oferit spre vânzare de către episcopie în 1946 spre a fi folosit ca teren pentru construcţii de case.

Tot ca atestarea documentară putem aminti o hartă datată 1595, opera bibliotecarului Abraham Ortelius, intitulată "Daciarum Mesianemque vetus descriptio" şi dedicată canonicului Ioan George de Werdenstein sfetnic al ducelui de Bavaria. Documentul care cuprinde oraşele, apele şi munţii Daciei şi Moesiei şi care este proprietatea parohiei, figurează pe lista inventarului parohial din 31 decembrie 1973, dată după care nu se mai ştie nimic despre această hartă.

În cimitirul actual se află o piatră, adusă din cimitirul vechi şi care are câteva inscripţii în Limba Germană, în alfabet gotic. Anul înscris pe ea este 1782, bătrânii susţin că ar fi piatra funerară a unei domniţe care a dat terenul necesar pentru construirea caselor oamenilor pe care i-a adus de prin ţinutul Romanului spre a munci pământul. Unii susţin că mai sunt şi alte pietre funerare cu mult mai vechi, dinainte de 1600, dar sunt îngropate.

Deşi în arhiva parohiei se păstrează şi documente mai vechi, anterioare anului 1800 ca de exemplu "Rituale Romanum" editat de Congregaţia De Propaganda Fide în 1750 pe timpul papei Paul V, o listă completă cu preoţii care au muncit în această parohie nu s-a putut întocmi decât de la 1823 încoace.

La 19 noiembrie 1871, ca răspuns la manifestare dorinţei credincioşilor din Horleşti de a construi o biserică, episcopul diecezan Iosif Camilli arată că acest lucru este necesar, biserica veche, din lemn este în pericol de a se dărâma singură peste credincioşi în timpul oficiului religios. La 6 aprilie 1872 Simhe Isacu din cătunul Horleşti declară în faţa autorităţilor locale că este angajat de pr. Vincenzo Valenza pentru a face 80.000 cărămizi până la 1 iulie.

Construcţia bisericii a fost încheiată în 1873, iar ca patron a fost ales Sfântul Iosif. În anul următor 1874 când s-a făcut sfinţirea bisericii pr. Valenza a cerut Sfântului Scaun indulgenţă plenară pentru vii şi răposaţi. I s-a acordat.

După 1913 în fundaţia de piatră a bisericii au apărut fisuri din ce în ce mai pronunţate. Ele au scos la iveală infiltrări masive de apă. Reparaţiile au fost multiple, complicate şi costisitoare: rezultatul a fost minim şi de scurtă durată. În 1965 sub directa îngrijire a pr. Iosif Pal edificiul bisericii a fost nu numai reparat, dar şi renovat. Bisericii i-au fost ataşate două aripi laterale iar în faţă un turn din cărămidă cu conturi de beton armat, pe fundaţie de piatră. O parte însemnată din piatra necesară a fost adusă din temelia vechii biserici dinainte de 1871.

În 1967 lucrările de renovare s-au încheiat. Turnul are o înălţime de 22 m, iar corpul bisericii are o lungime de 23 m şi o lăţime de 18 m.

Actualmente biserica se află într-un stadiu avansat de dezvoltare în urma cutremurelor şi alunecărilor de teren. Proiectul noii biserici se înscrie în stilul roman modernizat. Materializarea acestui măreţ edificiu, cu o lungime de 50 m şi o lăţime de 20 m, a început în toamna anului 1990.

Ca urmare a timpurilor grele şi a lipsei de preoţi, Parohia Horleşti a trebuit să fie centrul spiritual al credincioşilor de pe o întindere foarte mare. Astfel în 1928-1930 se aflau peste 2.200 de credincioşi răspândiţi în 32 de filiale.

Astăzi Parohia Horleşti are o singură filială, Slobozia, situată la 12 km de Horleşti şi 20 km de Iaşi în care sunt 32 familii cu 100 de suflete.

Biserica din Slobozia este situată în partea de est a satului şi a fost construită în 1905 din pământ cu piloni de stejar. Turnul este din lemn şi are o înălţime de şase m. Corpul bisericii are o lungime de 18 m şi o lăţime de şase m. În 1961 biserica a fost renovată. În 1972 în jurul bisericii

s-au turnat conturi şi trotuare de beton pentru protecţia pereţilor, iar în faţă s-au făcut trepte de beton.

Condiţiile materiale ale credincioşilor din această regiune mai izolată sunt modeste, mulţi au plecat în căutare de lucru în marile unităţi industriale din Iaşi, unii chiar stabilindu-se acolo şi numărul lor nu este mic. După unele estimări, dacă toţi fiii satului s-ar întoarce în locurile natale, numărul locuitorilor s-ar dubla. Numai în felul acesta putem înţelege de ce în ultimii 60 de ani registrele parohiei înregistrează o creştere de doar 500 de suflete.

În anul 1991 în Parohia Horleşti au fost 21 de botezuri, 25 de cununii şi 29 înmormântări.

Pr. Serafim Romila

* * *

Lansare de carte

(Lumina creştinului, ianuarie 2000, p. 11)

În ziua de 15 decembrie 1999 în sala "Henri Coandă" a Palatului Culturii din Iaşi a avut loc un eveniment cultural deosebit. După mai mulţi ani de cercetare a surselor arhivistice şi orale, domnul Mircea Ciubotaru, profesor şi cercetător la Institutul de Filologie Română "A. Philippide" din Iaşi, în colaborare cu doamna Petroliana Zară, bibliotecară la Biblioteca Comunală din Horleşti, au lansat lucrarea "Comuna Horleşti. Cadre istorice, sociale şi culturale", apărută la Editura "Performantica" - Iaşi. Ea a fost prezentată de prof. univ. dr. Ştefan S. Gorovei şi de Lucia Cireş, cercetător ştiinţific, moderator fiind Marcel Lutic, muzeograf. Cartea se poate comanda de la Librăria Presa Bună şi costă 30.000 lei.

După ce în numărul din luna iulie, anul trecut, al revistei "Lumina creştinului" aţi putut afla de lansarea unei lucrări care vorbea despre o comunitate catolică de pe valea Siretului, iată că putem prezenta acum, deşi foarte sumar, o carte care "schiţează principalele direcţii pentru o cercetare monografică a satelor din comuna actuală Horleşti", comună ce include unul din importantele centre ale catolicismului secolului al XIX-lea din Moldova, unde au avut reşedinţa mai mulţi episcopi.

Pornind de la puţinele informaţii pe care alţi cercetători le-au menţionat în studiile lor, autorii acestei lucrări au reuşit să descopere o bibliografie - arhivistică şi orală - imensă, care studiată cu mult interes a dat naştere acestei monografii.

Deşi autorii susţin că lucrarea prezentată nu este o monografie, cartea - care însumează mai bine de 250 de pagini - prezintă într-o manieră ştiinţifică numeroase aspecte din istoria unei comune situată la sud-vest de oraşul Iaşi, numită de la prima atestare - 3 iulie 1471: Horleşti. Autorii au încercat să surprindă tot ceea ce este necesar unei bune cunoaşteri a localităţilor componente ale comunei: urmele arheologice care denotă existenţa unei populaţii în acea zonă, evoluţia proprietăţilor (Horleştii, Bogdăneştii, Scoposenii, Boteştii, Dejenii, Belceştii, Cărhana, Găngureştii etc.), evoluţia demografică, date toponimice, onomastice etc. Capitole speciale sunt dedicate şcolii şi bisericii, cei doi piloni ai dezvoltării generale a comunităţii. N-au fost omise însă nici celelalte instituţii culturale existente (biblioteca, serviciile sanitare etc.), întrucât toate au contribuit şi contribuie la bunul mers al traiului locuitorilor acestei zone.

Fiind conştienţi că trecutul se reconstituie temeinic doar pe baze documentare certe (...), iar tradiţia orală, primită cu spirit critic, poate arunca lumini nebănuite în întunericul vremurilor trecute... autorii au inserat în paginile acestei monografii numeroase mărturii privind contribuţia locuitorilor acestei comune în războaiele mondiale, modul în care unii "horleşteni" şi-au vărsat sângele pentru apărarea patriei.

Materialele etnologice constituie un capitol special, dar în acelaşi timp destul de amplu, fiind analizate principalele momente ale vieţii omului, sărbătorile de peste an, diferite credinţe şi practici magice. Autorii au acordat o atenţie specială acestor materiale deoarece constituie vestigii de cultură şi civilizaţie populară pe cale de dispariţie. Unele dintre tradiţiile prezentate şi elementele etnografice evidenţiază originalitatea "horleştenilor", iar altele denotă impactul locuitorilor din comună cu alte zone folclorice din ţară.

În finalul lucrării, pentru a ilustra veridicitatea informaţiilor, autorii au anexat diferite catagrafii, liste matricole, planuri, hărţi, fotografii etc. Deşi sunt limitate ca spaţiu temporar, recensămintele şi catagrafiile au rolul de a evidenţia evoluţia sau persistenţa numelor locuitorilor acestei zone. Celelalte aspecte analizate de autori pe parcursul studiului nu fac altceva decât să întregească viziunea generică pe care această monografie doreşte să ne-o ofere.

Apreciind efortul depus de autori, aşteptăm ca şi alţi cercetători sau amatori în ale istoriei să desluşească, cel puţin parţial, istoria comunităţilor din Dieceza de Iaşi şi nu numai.

Pr. Alois Moraru