Dieceza de Iași
  Introducere
  Harta diecezei
  Păstori
  Statistici
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 DIECEZA DE IAȘI 

Ep. Dominic Jaquet

S-a născut la Grelley, în Elveția, la 31 octombrie 1843. A fost sfințit preot diecezan în anul 1866. Primii ani de preoție îi trăiește în Parohia Cerneux-Pequignet, fiind și profesor la Colegiul "Sfântul Mihai" din aceeași localitate. După 16 ani de pastorație intră în Ordinul Franciscan Conventual, fiind numit secretar și asistent al superiorului provincial. În scurt timp este numit profesor la Universitatea din Fribourg. Zelul și capacitatea sa au atras atenția contemporanilor, dar și a Sfântului Scaun, care, după demisia episcopului Camilli, îl numește episcop de Iași la 8 ianuarie 1895. A fost consacrat la Roma în ziua de 10 martie 1895. Venind în Moldova și-a ales drept colaboratori pe preotul Daniel Pietrobono, pe care l-a numit vicar general, și pe părintele Iosif Malinovski, pe care l-a numit secretar. Printre obiectivele sale principale a fost și înființarea Provinciei Franciscane, fapt consemnat la 15 iulie 1895.

Fiind un episcop cu perspective pastorale și academice de o deschidere deosebită, în vara anului 1897 a înființat Seminarul Franciscan de la Hălăucești, la 15 septembrie 1895 a deschis Colegiul "Cipariu" din Iași, în 1901 începe construirea edificiului Seminarului de pe Copou (Iași), a deschis Școala Sistematică de la Hălăucești, pentru pregătirea dascălilor din Moldova, și Școala Apostolică, o casă pentru candidații Societății lui Isus etc. Trebuie să amintim, de asemenea, meritele deosebite ale episcopului Jaquet în privința redeschiderii problemei Concordatului dintre Sfântul Scaun și Statul Român, alcătuind chiar un proiect de concordat în 16 articole, reabilitarea bisericească a regelui Carol I (la 24 noiembrie 1896) etc. Proiectele și înfăptuirile episcopului Jaquet nu au fost înțelese nici chiar de colaboratorii cei mai apropiați. Din această cauză a demisionat de la conducerea Episcopiei de Iași la 31 martie 1903, demisie aprobată de Sfântul Scaun abia la 30 iulie 1903. S-a retras apoi în Elveția, unde a fost numit arhiepiscop titular de Salamina, predând literatura creștină la Universitatea din Fribourg până în anul 1908, când a fost chemat la Roma în Colegiul Internațional al Ordinului Franciscan. În anul 1924 s-a întors în Fribourg, unde a murit în ziua de 3 februarie 1931.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat