Biserica lui Cristos care este în Moldova

I. CINE SUNTEM?
Noul popor al lui Dumnezeu

Biserica este construită pe temelia apostolilor

Originea apostolică a Bisericii este ceva care poate fi verificat din punct de vedere istoric, aşa cum este şi originea ei de la Cristos. Într-adevăr, încă de la început găsim mereu alături de Cristos un grup de discipoli, numiţi "cei doisprezece", pe care el şi-i alege tocmai cu scopul de a le încredinţa bazele noului popor al lui Dumnezeu: învăţătura (venirea împărăţiei), riturile (sacramentele), legile (porunca cea nouă), valorile (în special credinţa în Dumnezeu, speranţa împărăţiei, iubirea faţă de toţi), ministerele (de a predica, de a sfinţi şi de a conduce).

Rolul primar al celor doisprezece, numiţi şi "apostoli", în faza iniţială a Bisericii transpare cu evidenţă din toate cărţile Noului Testament, unde ni se oferă cu diferite ocazii lista exactă a numelor lor. Astfel Matei notează:

Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: cel dintâi Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacob, fiul lui Zebedeu, şi Ioan, fratele lui; Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacob, fiul lui Alfeu, şi Tadeu; Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul, cel care l-a trădat. Isus i-a trimis pe aceştia doisprezece, poruncindu-le: "Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în cetatea samaritenilor. Mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. Mergând, predicaţi: "S-a apropiat împărăţia cerurilor". Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţaţi-i pe cei leproşi, alungaţi-i pe diavoli (Mt 10,2-8).

La rândul său, Luca, ucenicul lui Paul, ne informează că, după înălţarea lui Isus la cer, discipolii

s-au întors la Ierusalim, de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă. Şi când au intrat, s-au urcat în încăperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru şi Ioan, Iacob şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacob al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacob. Toţi aceştia erau într-un cuget, stăruiau în rugăciune, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui (Fap 1,12-14).

Apostolii nu sunt doar primii discipoli ai lui Isus, cei dintâi care l-au ascultat, care l-au preţuit şi au urmat învăţătura lui, ci şi cei pe care el a voit să-i aibă alături de el ca principali colaboratori în instruirea şi conducerea noului popor al lui Dumnezeu; ei sunt colaboratorii cei mai apropiaţi pe care Isus i-a ales pentru a pune fundamentul Bisericii. Pentru a-i pregăti cum se cuvine pentru o misiune atât de înaltă, Isus le acordă o atenţie deosebită: le oferă o instrucţie specială, explicându-le semnificaţia parabolelor, care pentru ceilalţi erau misterioase şi obscure, le încredinţează sarcini speciale (să predice, să boteze, să vindece bolnavii) şi le dăruieşte autoritatea de a conduce şi guverna comunitatea sa.

Astfel, apostolii, fiind mesagerii oficiali, martorii calificaţi şi plenipotenţiari ai Domnului răstignit şi înviat, fiind maeştrii, fondatorii şi capii comunităţilor, ocupă în mod normal primul loc în Biserică. Sfântul Paul, atunci când enumeră carismele, îi pune înaintea tuturor: "Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli..." (1Cor 12,28; cf. şi Ef 4,11). Fără mărturia şi slujirea acestor primi martori oficiali, fără mărturia şi slujirea lui Pentru, dar şi a lui Iacob, Ioan şi a tuturor celorlalţi apostoli până la ultimul, Paul, Biserica nu ar fi văzut niciodată lumina zilei. Acest lucru îl afirmă clar acelaşi Paul: "Aţi fost zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, având ca piatră unghiulară pe însuşi Cristos" (Ef 2,20).

Apostolii sunt iniţiatorii şi temeliile trainice ale Bisericii, a cărei piatră unghiulară şi cheie de boltă este Cristos. În acest sens, Biserica este numită apostolică.

Apostolicitatea nu indică doar un fapt sau un fenomen tranzitoriu, care priveşte originea Bisericii, ci este şi una dintre proprietăţile sale esenţiale, un semn de neşters care o însoţeşte necontenit în toate momentele existenţei sale. Ierusalimul ceresc, descris în Ap 21,14, are douăsprezece pietre de temelie, pe care sunt înscrise numele celor doisprezece apostoli.

Aşa cum în vechea alianţă avea drept de apartenenţă doar cel care reuşea să-şi demonstreze descendenţa din unul din cei doisprezece fii ai lui Israel, tot astfel şi în noua alianţă: din noul popor al lui Dumnezeu face parte doar acela a cărui credinţă derivă de la cei doisprezece apostoli şi pe care o păstrează nealterată.

Despre Cristos şi despre Maria s-a spus că sunt nu numai cauza eficientă, ci şi exemplară, tipul ideal al Bisericii şi al creştinului. Acest lucru este valabil şi pentru apostoli, întrucât ei sunt martorii oficiali, ambasadorii acreditaţi, prietenii iubiţi, fiii întâi născuţi pe care Dumnezeu i-a ales pentru a da mărturie despre misiunea de iubire, pe care Cristos, Fiul unul născut al Tatălui, a venit să o desfăşoare în mijlocul oamenilor. Credinţa noastră în Cristos, iubirea reciprocă, bucuria răscumpărării, speranţa venirii finale a împărăţiei lui Dumnezeu trec prin credinţa, bucuria, speranţa, iubirea apostolilor. Credinţa noastră este autentică, sacramentele sunt valide, ascultarea este legitimă, speranţa fondată, iubirea curată şi supranaturală, dacă sunt în comuniune cu credinţa, sacramentele, ascultarea, speranţa, iubirea apostolilor.