Itinerar
Consiliu Prezbiteral - Prezentarea primei teme
Joi, 5 decembrie 2002, la sediul Episcopiei Romano-Catolice de Iași a avut loc
întrunirea
Consiliului Prezbiteral. Au participat PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă și alți 30 de membri.
Pe agenda de lucru au fost: precizarea mandatului pentru consilieri și consultori; reflecție asupra
misterului Bisericii locale, prezentată de pr. prof. dr. Eduard Ferenț; evoluția și continuarea
activităților legate de Sinod, prezentată de PS Aurel Percă; prezentarea primei teme de
Lineamenta, de pr. prof. dr. Ștefan Lupu; activitatea pastorală legată de emigrație;
proiectul
capelaniei universitare din Iași pentru studenții catolici; diverse.
Preasfințitul Petru Gherghel a deschis ședința la ora 10.30 cu o rugăciune, i-a
salutat pe cei
prezenți și i-a invitat să facă profesiunea de credință ca membri ai Consiliului Prezbiteral și ai
consultorilor diecezani, fiecare primind numirea sau confirmarea în funcția deja avută.
Astfel, Consiliul Prezbiteral (1-28) își va continua activitatea până la faza de
celebrare a
Sinodului, când vor fi stabilite noile structuri diecezane. Activitatea Consiliului Prezbiteral se va
desfășura în conformitatea cu normele Codului de drept canonic (can. 495-501) și cu statutul
aprobat. Colegiul consultorilor diecezani (1-12) își desfășoară activitatea în conformitate cu
normele Codului de drept canonic (can. 5021) și cu statutul aprobat pe o perioadă de 5 ani.
Aceștia sunt: 1. ep. Aurel Percă; 2. pr. Grigore Duma; 3. pr. Alois Fechet; 4. pr.
Dumitru
Gabor; 5. pr. Petru Gabor; 6. pr. Wilhelm Dancă; 7. pr. Anton Săboanu; 8. pr. Ștefan Erdeș; 9.
pr. Dumitru Patrașcu; 10. pr. Iosif Doboș; 11. pr. Isidor Dâscă; 12. pr. Cornel Cadar; 13. pr.
Alois Bulai; 14. pr. Dumitru Farcaș; 15. pr. Alois Dămoc; 16. pr. Vasile Rediu; 17. pr. Mihai
Enășel; 18. pr. Mihai Budău; 19. pr. Iosif Păuleț; 20. pr. Iosif Dorcu; 21. pr. Anton Despinescu;
22. pr. Ioan Ciuraru, OFMConv.; 23. pr. Petru Mareș; 24. pr. Isidor Mocanu; 25. pr. Ioan
Sociu; 26. pr. Petru Beșleagă; 27. pr. Mihai Pătrașcu; 28. pr. Adrian Herciu, OFMConv. 29. pr.
Cristinel Fodor; 30. pr. Mihai Diac.
Pr. Eduard Ferenț a prezentat o reflecție asupra misterului Bisericii locale, cu
tema: "Euharistia,
taina care constituie Biserica locală". Părintele a vorbit despre pericolul de a transforma Biserica
într-un lucru sacru, despre Euharistie, centrul vieții creștine, despre ecleziologia euharistică... A
încadrat tema în contextul Sinodului început la 8 decembrie 2001. Concluziile l-au condus la
necesitatea pentru toți a unei reînnoiri personale și ecleziale: a ne cunoaște pe noi ca mister, taină,
sacrament al lui Cristos. Cristos nu este unul dintre mistere, el este misterul. Apropiindu-ne de
Domnul din Euharistie, Biserica se va trezi ca taină și în sufletele noastre.
Păstorul diecezei a reluat esența conferinței: "Persoanele sunt importante, mai
importante ca
structurile..." I-a invitat apoi pe cei prezenți să-și exprime părerea sau să comenteze asupra celor
arătate. Printre altele s-au făcut următoarele remarci: "Biserica prezentată ca persoană, nu ca
lucru. Persoana trebuie să se maturizeze cu bogăția sa interioară. E momentul maturității noastre
ca Biserică din Moldova" (pr. Ștefan Lupu); "Biserica s-a născut în durere. Noi am fost Biserică
și în timpurile grele, condusă de Duhul Sfânt. Întrebare: Înainte de Conciliul Vatican II nu s-a
făcut nimic?" (pr. Wilhelm Dancă); "Intensificarea comuniunii noastre cu Cristos ca persoană ne
va duce la maturitate creștină. Înainte s-a neglijat această realitate. Ar trebui să se facă mai multă
cateheză asupra reînnoirii ecleziale" (pr. Eduard Ferenț); "La deschiderea Sinodului am avut în
vedere faptul că trebuie să înțeleagă toți că sunt parte din Biserică, cu angajare conștientă. Să-l
trăim pe Cristos în condițiile date" (PS Petru Gherghel); "Propunere practică: acel caracter matern
al Bisericii, bazat pe contactul uman. Uneori preotul paroh devine o povară pentru comunitate"
(pr. Anton Săboanu)...
Preasfințitul Aurel Percă a prezentat evoluția și continuarea activităților legate de
Sinodul
diecezan. Capitolul despre ecleziologie: misiunea Bisericii locale. În prima fază au răspuns 15
parohii; vor urma 17 teme spre dezbatere, care vor să acopere toate problemele pastorale din
dieceză. Sunt invitați să participe mai activ toți preoții, iar cei care "n-au înaintat în... larg" să
vină din urmă și să se regăsească în Sinod. Temele vor fi tratate după schema: cine suntem? ce
trebuie să fim? ce trebuie să facem?
S-a stabilit că Adventul este perioada de reflecție și stabilirea grupurilor sinodale,
perioada când
preoții se vor întruni pe decanate. Temele vor fi dezbătute în comisiile parohiale, în cinci-șase
întâlniri.
Pr. Ștefan Lupu a prezentat prima temă de Lineamenta: "Biserica lui
Cristos care este în Moldova,
identitate și misiune". Tema este însoțită de un rezumat și de un chestionar (care, după ce va fi
completat de comisiile parohiale, va fi trimis la secretariatul Sinodului). S-a subliniat că implicarea
credincioșilor îi va pune în situația de a trăi mai intens viața Bisericii și că preotul este chemat să
prezinte poporului - la nivelul respectiv - temele care să motiveze implicarea lor.
Cu privire la emigrație s-a vorbit despre prezența credincioșilor din Moldova în
străinătate. 278
de preoți sunt în pastorație în Moldova; 48 asigură pastorația românilor catolici din străinătate.
Este nevoie și de alți preoți. Pentru a avea o situație exactă, cu ocazia sfințirii caselor fiecare preot
este invitat să facă un recensământ al credincioșilor plecați în străinătate, urmând să-l trimită la
episcopie.
Mulți studenți dispar în anonimat, fiind în pericol de a-și pierde credința. Pentru
aceasta s-a
constituit capelania universitară; pr. Lucian Farcaș a fost numit capelan... Liturghia de referință
rămâne cea de la ora 16.00, duminica. Preoții parohi vor anunța studenții din parohiile lor,
eventual cu adresa. Se va face același lucru și pentru elevii catolici...
Pr. Petru Mareș a propus ca pr. Rafael Friedrich să fie promovat pentru creșterea
calității bisericii
locale. Preasfințitul Gherghel a adăugat: "S-a discutat despre martirii noștri la Conferința
Episcopală, nu numai despre episcopi, dar și despre preoți, călugări, laici: pr. Matei Sandu,
Veronica Antal de la Nisiporești... Trebuie începute investigațiile pentru a-i aduna pe toți cei care
s-au jertfit pentru credință".
S-a amintit, de asemenea, de: lucrările de construcție ale seminarului mic;
solidaritatea preoților
din Erfurt cu cei din Dieceza de Iași; contabilitatea parohiilor, registre, responsabilitatea părinților
decani etc.