Decret episcopal
Schema teologico-pastorală
Către
Membrii Comisiei de Pregătire a Sinodului Diecezan
Cucernicii părinți parohi și vicari
Institutele de viață consacrată din dieceză
Duc in altum!
După prezentarea catehezelor din faza de pregătire a diecezei în vederea
celebrării Sinodului,
după analiza făcută în cadrul Comisiei de Pregătire a Sinodului precum și a
Consiliului Prezbiteral
cu privire la alcătuirea schemei Lineamenta, care va sta la baza lucrărilor din faza de
pregătire a
Sinodului,
ținând cont de sugestiile și propunerile făcute,
stabilim următoarea schemă teologico-pastorală, care va sta la baza lucrărilor
Sinodului din prima
faza de pregătire.
Biserica lui Cristos care este în Moldova: identitate și misiune
Transmiterea credinței: evanghelizarea și catehizarea
Liturgia și viața creștină: sacramentele în viața creștină
Căsătoria și familia creștină: chemare și misiune
Vocațiile la preoție și viața consacrată
Preoții și persoanele consacrate în slujirea diecezei
Pastorația copiilor și a tinerilor
Instruirea și educația catolică în școală
Prezența Bisericii în societate și cultură
Grija Bisericii față de categorii speciale de credincioși
Biserica și mass-media
Ecumenismul și dialogul ecumenic
Misiunea "ad gentes" și colaborarea între Biserici
Emigrația și probleme pastorale
Activitatea social-caritativă a Bisericii locale
Structurile ecleziale diecezane
Instrumente în slujba pastoralei: bunurile economice și administrarea lor
Temele vor fi analizate în cadrul comisiilor sinodale parohiale și, paralel cu
această dezbatere, se
va prezenta și credincioșilor stadiul desfășurării lucrărilor Sinodului diecezan.
Fiecare temă va fi elaborată de un grup de coordonare, format din preoți,
persoane consacrate și
laici competenți în materia respectivă.
Sinodul diecezan este un drum pe care îl parcurgem împreună; este un timp în
care privim la
trecut și la prezent în vederea unui viitor mai bun ca Biserică a lui Cristos care se află în Moldova.
Este un timp pentru a asculta mai atent cuvântul lui Dumnezeu; un timp pentru a ne ruga mai
intens împreună, un timp pentru a ne converti împreună, pentru a da o imagine mai vie Bisericii
noastre locale.
Invoc lumina Duhului Sfânt asupra tuturor păstorilor, credincioșilor și
persoanelor consacrate din
dieceză, pentru o colaborare fructuoasă în dezbaterea temelor alese și stabilite pentru următoarea
fază de pregătire a Sinodului nostru diecezan.
28 decembrie 2002
Petru Gherghel, episcop de Iași