Sinodul diecezan
  Introducere
  Documente
  Structuri
  Itinerar
  Rugăciune
  Materiale
  Cateheze
  Schema
  teol.-pastorală
  Cartea
  sinodală
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 SINODUL DIECEZAN 

Sinodul diecezan
Timp sacru destinat pentru:

  • a ne ruga împreună
  • a reflecta împreună
  • a trăi împreună
  • a crede împreună

Ce este sinodul?
Cuvântul sinod vine din limba greacă și înseamnă "a merge împreună". A fost folosit în Biserica din primele veacuri pentru a indica un moment special de întâlnire între responsabilii comunităților, fie la nivelul Bisericii Universale (și acestor întâlniri li s-a dat și numele de "conciliu", ceea ce înseamnă "chemare de a fi împreună"), fie la nivelul diferitelor Biserici particulare în jurul propriului episcop.

Sinodul diecezan este adunarea și lucrarea în care episcopul, folosindu-se de aportul unor experți în teologie, pastorație și drept canonic, și folosind sugestiile diferitelor componente ale comunității diecezane, exercită în mod solemn oficiul și ministerul de a paște turma ce i-a fost încredințată (Ecclesiae imago, nr. 163).

Sinodul diecezan este adunarea preoților și a altor credincioși ai Bisericii particulare, aleși pentru a oferi ajutor episcopului diecezan cu privire la binele întregii comunități diecezane, după normele canoanelor. (Codul de drept canonic, can. 460)


La ce folosește sinodul?
Este un organism consultativ care ajută episcopul:

  • să analizeze viața și realitatea unei Biserici locale;
  • să adapteze legile și normele universale la dieceză;
  • să indice metode de adoptat în activitatea pastorală;
  • să înlăture dificultățile inerente apostolatului și conducerii;
  • să stimuleze opere și inițiative cu caracter general;
  • să corecteze erorile cu privire la credință și morală.

Cine ia parte la sinod?
Sunt chemați să participe la sinod atât specialiști în probleme de teologie cât și alți membri ai comunității diecezane:
  • membri de drept (vicarii episcopali, consiliul prezbiteral, rectorul seminarului);
  • membri aleși din comunitățile parohiale (în lipsa consiliului pastoral diecezan și cel parohial, la propunerea parohului și convocarea din partea episcopului);
  • membri la libera alegere a episcopului;
  • observatori ai altor comunități necatolice.

Eu ce pot să fac?
Fiecare este chemat să contribuie:
  • rugându-se în particular și în comun;
  • participând activ la fazele antepregătitoare și pregătitoare la nivel parohial;
  • participând activ la faza pregătitoare în cadrul grupului sau asociației din care face parte;
  • informându-se, luând act de lineamenta, făcând să ajungă la secretariatul sinodului observații, propuneri, dorințe și sugestii pentru o acțiune pastorală mai eficace a Bisericii locale la acest început de nou mileniu;
  • implicând pe toți cei din jur - prieteni, colegi de muncă, de școală etc. - într-un eveniment atât de important pentru dieceză.

Date
6 noiembrie 1642 - Sinod la Cotnari.

27 aprilie - 1 mai 1663 - Sinod la Bacău.

30 octombrie 2000 - PS Petru Gherghel în cadrul consiliului prezbiteral a adus în discuție perspectiva de a organiza un sinod diecezan.

5 ianuarie 2001 - încheierea jubileului și anunțarea începerii pregătirilor pentru celebrarea sinodului diecezan.

1 mai 2001 - înființarea și numirea Comisiei Pregătitoare, faza antepregătitoare.

5 mai 2001 - Comisia Pregătitoare a stabilit chestionarul (cu patru întrebări) care a fost trimis tuturor preoților și institutelor de viață consacrată.

22 octombrie 2001 - Comisia de Pregătire a Sinodului Diecezan a prezentat "Raportul asupra răspunsurilor date de preoții și institutele de viață consacrată din Dieceza de Iași cu privire la celebrarea Sinodului". S-a luat în discuție cum se elaborează "lineamenta" și s-a prezentat o schemă teologică: "Duc in altum: Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, este trimisă în misiune la oamenii de astăzi". Aceasta va folosi la construirea catehezelor ce vor constitui pregătirea pentru înțelegerea rolului sinodului din partea credincioșilor Diecezei de Iași și angajarea lor la lucrările sinodale.

8 decembrie 2001 - proclamarea și convocarea solemnă a sinodului diecezan și stabilirea structurilor necesare pentru acest eveniment istoric.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat