» înapoi la cuprins «

8. SĂRBĂTOAREA - TIMP PENTRU FAMILIE

A. Cântul şi salutul de început

B. Invocarea Duhului Sfânt

C. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu

"Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea s-a odihnit de toate lucrurile sale, pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa s-a odihnit de toate lucrurile sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul" (Gen 2,1-4a).

"Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine, Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit-o" (Ex 20,8-11).

D. Cateheza biblică

1. Ziua a şaptea a creaţiei. Omul modern a creat timpul liber şi a pierdut sensul sărbătorii. De aceea e necesară recuperarea sensului sărbătorii, şi în special al duminicii ca "timp pentru om" şi, în plus, "timp pentru familie". Umanizarea muncii depinde în mare măsură de a descoperi care este inima praznicului. De asemenea, e necesar să se dea muncii acea însemnătate care să nu o reducă la a fi un simplu răspuns la nevoie, dar să fie deschidere spre relaţie şi împărtăşire: cu aproapele, cu comunitatea, cu Dumnezeu.

Ziua a şaptea este pentru creştini "ziua Domnului", zi de celebrare a Celui Înviat, prezent în comunitatea creştină, în familie, în viaţa personală. Este Paştele săptămânal. Duminica nu se rupe de continuitatea cu sâmbăta ebraică, ci o duce la împlinire. Ca să înţelegem singularitatea duminicii nu putem face abstracţie de însemnătatea sabatului. Conform poruncii, pentru a sfinţi sărbătoarea, poporul lui Dumnezeu trebuie să dedice un timp rezervat lui Dumnezeu şi omului. În Vechiul Testament împletirea dintre ziua a şaptea a creaţiei şi legea de sfinţire a sabatului este puternică. În porunca sabatului de a rezerva un timp pentru Dumnezeu se ascunde intenţia de a crea un timp pentru om.

După lucrarea celor şase zile, odihna împlineşte opera creatoare a lui Dumnezeu. Domnul stabileşte măsura timpului cu alternanţa dintre zi şi noapte în ziua întâia; luminătorii, soarele şi luna, "ca să fie semne pentru sărbători, pentru zile şi pentru ani" (Gen 1,14), în ziua a patra; şi "ducerea la împlinire a creaţiei" în ziua a şaptea. Începutul, centrul şi sfârşitul săptămânii creaţiei sunt semnate de timp, al cărui scop este Dumnezeu. Ziua a şaptea este momentul de odihnă în care Domnul trimite binecuvântarea sa la toată creaţia. În această zi nu numai că se întrerupe activitatea umană, dar Dumnezeu dăruieşte fecunditatea legată de odihna sa. Cultul şi sărbătoarea dau în acest fel sens timpului uman. Prin cult, timpul pune omul în comuniune cu Creatorul şi Dumnezeu intră în istoria omului. Ziua a şaptea ocroteşte timpul omului spaţiul său de dărnicie şi relaţie.

Sărbătoarea ca "timp liber" este trăită astăzi în cadrul "sfârşitului de săptămână" care tinde să se dilate din ce în ce mai mult, luând căile dispersiei şi evaziunii. Week-end-ul, cum auzim tot mai des spunându-se, sufocă spaţiul duminicii. Locul odihnei este luat de divertisment, de fuga din oraşe, ceea ce influenţează familia, în chip special cea cu adolescenţi şi tineri. Cu greu mai poate fi găsit un moment de seninătate şi apropiere. Duminica pierde dimensiunea familiară: fiind mai degrabă un timp "individual" şi nu un spaţiu "comun". Timpul liber este cel mai adesea unul mobil cu riscul de a nu mai fi o zi "fixă" din cauza adaptării la exigenţele muncii şi organizării acesteia.

Odihna nu este doar în vederea întoarcerii la muncă, dar şi a sărbătorii. Mai mult ca oricând e oportun ca familiile să redescopere sărbătoarea ca loc de întâlnire cu Dumnezeu şi de apropiere reciprocă, creând atmosfera familială mai ales când copii sunt mici. Climatul trăit în primii ani în casa natală rămâne înscris pentru totdeauna în memoria omului. La fel şi gesturile de credinţă din zilele de duminică şi de sărbătoare îşi vor lăsa amprenta asupra vieţii de familie trăită în casă şi în comunitate. "Nu atât Israelul a ţinut sabatul - s-a spus - cât sabatul l-a ţinut pe Israel". Tot aşa şi duminica prezervă familia şi comunitatea creştină care o celebrează, deoarece deschide la întâlnirea cu sfântul mister a lui Dumnezeu şi reînnoieşte relaţiile de familie.

2. Porunca de a sfinţi sabatul. Porunca a treia a decalogului aminteşte eliberarea din Egipt. Darul libertăţii îl constituie pe Israel ca popor. Este "semnul peren" al alianţei dintre Dumnezeu şi om, la care participă orice formă de existenţă, inclusiv viaţa animală. Ia parte şi pământul (care are odihna sa în cel de-al şaptelea an) şi toată creaţia (jubileul, sabatul anilor) (Lev 25,1-7 e 8-55). Sabatul din decalog are o însemnătate socială şi eliberatoare. Porunca nu este motivată numai de opera creatoare dar şi de acţiunea răscumpărătoare: "Adu-ţi aminte că ai fost rob în pământul Egiptului şi Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo... de aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o ţii cu sfinţenie" (Dt 5,15). Opera creaţiei şi memorialul eliberării merg mână în mână. "A păzi ziua odihnei" e un "exod" pentru eliberarea omului, trecând de la "sclavie" la "slujire". Şase zile omul slujeşte în sudoarea frunţii, dar în a şaptea se opreşte din munca sa servilă ca să poată sluji în mulţumire şi laude. Sabatul se desprinde din slujire/sclavie pentru a duce la slujire/libertate.

Găsim în Liturghier o frumoasă rugăciune (Rugăciunea asupra darurilor din Duminica a XX-a din timpul de peste an) care ne ajută să descoperim sărbătoarea ca pe o împlinire a muncii omului: "Primeşte, Doamne, darurile noastre, prin care se săvârşeşte un schimb minunat între sărăcia noastră şi măreţia ta, pentru ca, oferindu-ţi ceea ce tu ne-ai dăruit, să ne învrednicim a te primi pe tine însuţi". Textul invocă minunata întâlnire între sărăcia noastră şi măreţia lui Dumnezeu. Acest schimb se realizează prin întâlnirea dintre muncă şi sărbătoare, între dimensiunea "productivă" şi dimensiunea "gratuită" a vieţii. În casă şi în comunitatea creştină, familia experimentează bucuria de a transforma viaţa de toate zilele într-o liturghie vie. Prin rugăciunea de acasă, cuplul pregăteşte şi iradiază celebrarea liturgică festivă. Dacă copii îşi văd părinţii rugându-se înaintea lor şi cu ei, vor învăţa să se roage în comunitatea eclezială.

3. Rugăciunea asupra darurilor, mai sus amintită, se încheie astfel: să ne învrednicim a te primi pe tine însuţi. Nu i se cere lui Dumnezeu numai sănătate, linişte, pace în familie, ci de a ne face în stare să-l primim pe el însuşi. Sensul trudei săptămânale este de a transforma munca într-o ofertă plăcută, ca recunoştinţă la darul pe care l-am primit: viaţa, soţul/soţia, copii, sănătatea, lucrul, căderile şi ridicările vieţuirii. Libertatea creştină constă în eliberarea omului de muncă şi în muncă, pentru ca să fie liber pentru Dumnezeu şi aproapele. Bărbatul şi femeia - dar mai ales familia - trebuie să înscrie în stilul lor de viaţă sensul sărbătorii, încât să nu trăiască doar ca subiecţi în nevoie, calitatea de comunitate care se întâlneşte.

Întâlnirea cu Dumnezeu şi cu aproapele e inima sărbătorii. Sfânta Liturghie duminicală, în casă şi cu comunitatea, este diferită de cea de toate zilele: cea de toate zilele slujeşte la supravieţuire; cea de duminică pentru a trăi bucuria întâlnirii. Liturghia festivă este timp pentru Dumnezeu, spaţiu de ascultare şi comuniune, disponibilitate pentru cult şi caritate. Celebrarea şi slujirea sunt cele două forme fundamentale ale legii cu care Dumnezeu este cinstit şi prin care se primeşte darul său de iubire: în cult Dumnezeu ne comunică în mod gratuit caritatea sa; în slujire darul primit devine iubire împărtăşită cu alţii. Dies Domini trebuie să devină şi dies hominis! Dacă familia se apropie în acest fel de sărbătoare, aceasta va fi trăită cu adevărat ca ziua "Domnului".

E. Învăţătura Magisteriului

Familia care ştie să surprindă fluxul continuu al timpului şi să se oprească pentru a aduce mulţumire pentru binefacerile primite de la Domnul se străduieşte să intre în odihna Domnului. Familia chemată să se odihnească în Domnul ştie să reorienteze dispersia zilelor către ziua mulţumirii. Ştie să îndrepte aşteptarea zilelor spre unica aşteptare a Zilei Domnului. Se întoarce asemenea leprosului vindecat ca să aducă mulţumire pentru mântuirea tuturor. Prin stăruinţa rugăciunii sale scurtează timpul de aşteptare a zilei a opta, în care Mirele făgăduieşte miresei: "Da, voi veni curând!" "Amin. Vino, Doamne Isuse" (Ap 22,20).

Aminteşte-ţi de ziua de Sabat.

În cartea Exodului, porunca din Decalog prin care Dumnezeu impune respectarea sabatului este formulată, într-o manieră caracteristică: "Adu-ţi aminte de ziua sabatului ca s-o sfinţeşti" (20,8). Mai departe, textul inspirat prezintă şi motivaţia, atunci când aminteşte lucrarea lui Dumnezeu: "Căci în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul şi marea şi toate câte sunt în ea şi s-a odihnit în ziua a şaptea. De aceea a binecuvântat Domnul ziua sabatului şi a sfinţit-o" (v. 11). Înainte de a impune un anume lucru de făcut, porunca semnalează ceva care trebuie reamintit. Ea cere să fie rememorată lucrarea lui Dumnezeu, măreaţă şi fundamentală, care este creaţia. Această amintire trebuie să însufleţească întreaga viaţă religioasă a omului pentru a duce la ziua în care omul este chemat să se odihnească. În acest fel, odihna pare a avea o valoare sacră caracteristică: credinciosul este invitat să se odihnească nu doar aşa cum s-a odihnit şi Dumnezeu, ci să se odihnească în Domnul, oferindu-i întreaga creaţie, prin laude, rugăciuni de mulţumire, intimitate filială şi prietenie nupţială.

Tema "amintirii" faptelor minunate ale lui Dumnezeu, în legătură cu odihna din sabat, apare şi în textul Deuteronomului (5,12-15), unde fundamentul preceptului se situează nu atât în lucrarea creaţiei cât în cea a eliberării înfăptuite de Dumnezeu în Exod: "Aminteşte-ţi că ai fost rob în ţara Egiptului şi că Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână tare şi cu braţ întins; de aceea Domnul Dumnezeul tău ţi-a poruncit să păzeşti ziua sabatului" (Dt 5,15).

Această formulare este complementară precedentei: luate împreună, ele dezvăluie sensul "zilei Domnului" într-o perspectivă unitară de teologie a creaţiei şi a mântuirii. Conţinutul preceptului nu constă în primul rând într-o simplă întrerupere a lucrului, ci într-o celebrare a faptelor minunate ale lui Dumnezeu.

În măsura în care această "amintire", pătrunsă de recunoştinţă şi laudă faţă de Dumnezeu, este vie, odihna omului, ziua Domnului, îşi dobândeşte întregul sens. O dată cu ea, omul intră în dimensiunea "odihnei" lui Dumnezeu şi participă profund la aceasta, devenind astfel capabil să resimtă freamătul de bucurie pe care Creatorul însuşi l-a simţit în urma creaţiei, văzând că toate câte le făcuse "erau foarte bune" (Gen 1,31) (Dies Domini 16-17).

F. Întrebări pentru a dialoga în cuplu şi în grup

Întrebări adresate cuplului

1. Cum trăim stilul duminicii în familia noastră?

2. Este duminica o zi de "odihnă în Domnul"?

3. În Biblie sărbătoarea e un timp de liberare interioară, de ascultare reciprocă şi de proximitate familială: cum este atmosfera domestică de ziua Domnului?

4. Întâlnirea cu Dumnezeu şi cu aproapele este inima sărbătorii: duminica noastră pune cu adevărat în centru celebrarea lui Dumnezeu şi timpul pentru ceilalţi?

Întrebări adresate grupului de familii şi comunităţii

1. Care sunt în timpurile de faţă stilurile de a trăi sărbătoarea şi timpul liber?

2. Ce experienţe propun comunităţile creştine ca Duminica să fie trăită ca timp pentru Dumnezeu şi aproapele?

3. Parohia şi adunările ecleziale ajută la făurirea duminicii: ce iniţiative ar putea pune în act?

4. Cum ar putea deveni Liturghia duminicală "rugul aprins" care să ducă la redescoperirea sensului lui Dumnezeu?

G. Angajament în viaţa de familie şi în societate

H. Rugăciuni spontane. Tatăl nostru

I. Cântul de încheiere