» înapoi la cuprins «

6. MUNCA - RESURSĂ PENTRU FAMILIE

A. Cântul şi salutul de început

B. Invocarea Duhului Sfânt

C. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu

"Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Preţul ei întrece mărgeanul. Într-însa se încrede inima soţului ei, iar câştigul nu-i va lipsi niciodată. Ea îi face bine şi nu rău în tot timpul vieţii sale. Ea caută lână şi cânepă şi lucrează voios cu mâna sa. Ea se aseamănă cu corabia unui neguţător care de departe aduce hrana ei. Ea se scoală dis-de-dimineaţă şi împarte hrana în casa ei şi dă porunci slujnicelor. Gândeşte să cumpere o ţarină şi o dobândeşte; din osteneala palmelor sale sădeşte vie. Ea îşi încinge cu putere coapsele sale şi îşi întăreşte braţele sale. Ea simte că bun e câştigul ei; sfeşnicul ei nu se stinge nici noaptea. Ea pune mâna pe furcă şi cu degetele sale apucă fusul. Ea întinde mâna spre cel sărman şi braţul ei spre cel necăjit. N-are teamă pentru cei ai casei sale în vreme de iarnă, căci toţi din casă sunt îmbrăcaţi în haine stacojii. Ea îşi face scoarţe; hainele ei sunt de vizon şi de porfiră. Cinstit este bărbatul ei la porţile cetăţii, când stă la sfat cu bătrânii ţării. Ea face cămăşi şi le vinde, şi brâie dă neguţătorilor. Tărie şi farmec este haina ei şi ea râde zilei de mâine. Gura şi-o deschide cu înţelepciune şi sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei. Ea veghează la propăşirea casei sale şi pâine, fără să lucreze, ea nu mănâncă. Feciorii săi vin şi o fericesc, iar soţul ei o laudă: «Multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate!». Înşelător este farmecul şi deşartă este frumuseţea; femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată! Să se bucure de rodul mâinilor sale, şi la porţile cetăţii hărnicia ei să fie dată ca pildă!" (Prov 31,10-31).

D. Cateheza biblică

1. Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Descrierea luată din Cartea Proverbelor acordă o valoare de prim rang activităţii femeii în economia casnică şi familială. Ca figură a înţelepciunii umane şi divine, femeia exprimă prin muncă geniul creativ al întregii omeniri. Calităţile care îi sunt atribuite sunt valabile pentru toate persoanele chemate să fie responsabile faţă de familie şi muncă.

Cadrul surprinde femeia ideală, care trăieşte în relaţii bune în sânul familiei. Având încredere în calităţile sale de bună gospodină şi de femeie harnică, bărbatul israelit se putea dedica profesiei de judecător, rol care revenea bărbaţilor înţelepţi - în mod obişnuit, bătrânilor - care dobândiseră înţelepciunea odată cu înaintarea în vârstă.

Împărţirea îndatoririlor domestice şi profesionale aruncă o lumină asupra importanţei acordului bilateral - dintre bărbat şi femeie - în planificarea muncii: fiecăruia cerându-i-se să-şi dea silinţa ca soţul/soţia să-şi exprime cel mai bine talanţii. Societatea, la rândul său, trebuie să dea tot sprijinul posibil familiei, ca astfel soţii să fie în stare să-şi aleagă locul de muncă în mod liber şi responsabil. La fel şi copiii, împreună cu tatăl, îi aduc elogiu mamei, lăudându-i virtuţile. Acest mic cadru de familie, cu trăsăturile sale - desigur idealizate - este propus ca model de inspiraţie şi de la care să se poată primi stimuli. Familia exemplară trăieşte în frica de Dumnezeu şi îşi pune încrederea în el. Prosperitatea de care se bucură şi care este recunoscută ca dar de la Dumnezeu este păstrată şi valorificată prin truda zilnică.

Femeia este conştientă de responsabilitatea sa şi se străduieşte din toată inima să corespundă îndatoririi încredinţate. Prin atitudinea sa invită orice persoană să fie responsabilă de acţiunile proprii, şi, în acelaşi timp, să aibă grijă de ceilalţi membri ai familiei şi se îngrijeşte de viaţa socială participând la binele comun. Darurile şi zestrea femeii sunt totodată o responsabilitate faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Asta ne duce cu gândul la parabola talanţilor daţi fiecăruia pentru a-i înmulţi (cf Mt 25,14-30).

2. Ea se scoală dis-de-dimineaţă. Trezitul dis-de-dimineaţă şi munca până târziu în noapte descriu zelul femeii, care nu lasă loc vreunui dram de lene. Textul accentuează şi mai mult truda sa, arătând că nu lasă loc nici celei mai mici nepăsări: "Ea veghează la propăşirea casei sale şi pâine, fără să lucreze, ea nu mănâncă". Oricine este chemat să vegheze în permanenţă ca să nu cedeze ispitei lenei. Căderea în ispită ar duce la neîmplinirea responsabilităţilor şi la neglijarea îndatoririlor.

Alungând orice suspiciune de lene, portretul ideal al femeii devine icoana celei care nu se teme de oboseală sau jertfe şi care ştie că dispensarea energiilor nu este zadarnică ci cu rost. Prin munca sa are grijă de familie şi e gata să vină în ajutorul săracului şi al cerşetorului.

Acest exemplu de mare actualitate interpelează viaţa de familie. Una dintre responsabilităţi este atenţia faţă de nevoile altora. Printre cele mai frumoase forme de iubire faţă de aproapele trăite de familie se numără grija faţă de săraci. A şti că din propria sudoare poate fi ajutat cel în nevoie,întăreşte angajarea şi susţine în trudă. Pe de altă parte, a da ceea ce ai cui nu are nimic, a împărţi cu cei săraci bogăţiile proprii înseamnă să recunoşti că tot ceea ce ai primit e har, că la originea prosperităţii se află mereu darul lui Dumnezeu, care nu poate fi ţinut pentru sine, ci împărtăşit şi altora. Printr-o astfel de atitudine se promovează dreptatea socială şi se contribuie la binele comun, contestându-se deţinerea egoistă a bogăţiei şi contrastând indiferenţa faţă de binele comun.

3. Gura şi-o deschide cu înţelepciune. O calitate specifică familiei ideale este abţinerea de la bârfe. Ce se vorbeşte în familie? Care este nivelul discuţiilor? În portretul din Cartea Proverbelor fascinaţia femeii este alimentată de faptul că ea "Gura şi-o deschide cu înţelepciune şi sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei". Părinţii au datoria de a-şi învăţa copiii să facă binele şi să fugă de rău şi, apoi, de a preţui porunca iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Coerenţa de viaţă a părinţilor confirmă şi dă adevăr învăţăturii lor, cu atât mai mult atunci când este vorba despre înfăptuirea binelui şi trăirea iubirii. Rămâne mereu în picioare modelul celui care trăieşte ceea ce învaţă şi, mai ales astăzi, conservă eficacitatea sa inegalabilă.

Comunicarea din zilele noastre pare a fi deseori distorsionată: se spun cuvinte şi se lansează mesaje cu o atât de mare uşurinţă încât nimeni nu-şi asumă nici o responsabilitate pentru consecinţele celor afirmate. Persoana responsabilă caută adevărul faptelor şi e convinsă de ceea ce spune. Înţelepciunea biblică ne cheamă să fugim de minciună şi să evităm discuţiile zadarnice. Prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, familia creştină are marea responsabilitate de a mărturisi (adevărul) cu fidelitate, fără a lăsa cuvintele inutile să-l sufoce.

Acolo unde comunicarea distorsionată şi mincinoasă se află la baza atâtor suferinţe şi neînţelegeri, familia poate deveni contextul propice de a educa la sinceritate şi adevăr. Admiterea erorilor proprii, a cere iertare şi asumarea responsabilităţilor în mod coerent, este stilul de viaţă radical opus celui spontan, la care trebuie educaţi copiii, din fragedă pruncie.

Femeia ideală, vorbind cu înţelepciune, are numai "sfaturi pline de dragoste pe limba ei". Înţelepciunea cuvântului constă în a da voce binelui, evitând discuţiile de critică - de dragul criticii - care distrug dialogul în familie. În acest scop, se cuvine să lăsăm ca ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, care iluminează şi îmbogăţeşte calitatea comunicării, să facă viaţa de familie mai evanghelică.

4. Încrezătoare întâmpină viitorul. Viaţa de familie, în general, şi a femeii în sânul familiei, în special, nu este atât de simplă şi uşoară, aşa cum ar reieşi din Cartea Proverbelor, de exemplu, acolo unde femeia este constrânsă la o îndoită muncă, în casă şi în afara casei. În asemenea situaţii este deosebit de important ca soţii să-şi împartă îndatoririle educative şi să colaboreze la treburile casnice. Cât de preţioasă se dovedeşte în multe familii prezenţa bunicilor, al căror aport la viaţa de familie riscă să fie prea puţin recunoscut şi excesiv exploatat.

Rămâne mereu actual farmecul femeii care priveşte încrezătoare la viitor, care trezeşte speranţa în inimi. Multe familii reprezintă un semn de speranţă pentru societate noastră, în ciuda trudei cotidiene. Originea virtuţii speranţei se află în abandonul plin de încredere în Providenţa divină.

Mulţumirea este mai mult decât trebuincioasă faţă de orice soţie şi mamă: "Să se bucure de rodul mâinilor sale, - observă Cartea Proverbelor - şi la porţile cetăţii hărnicia ei să fie dată ca pildă!". Munca domestică de îngrijire a casei, de educare a copiilor, de asistenţă a bătrânilor şi bolnavilor, are o valoare socială mult mai ridicată decât multe profesiuni lucrative oricât de bine retribuite ar fi acestea din urmă. Contribuţia de neînlocuit a femeii la formarea familiei şi la dezvoltarea societăţii aşteaptă încă recunoaşterea cuvenită şi o punere în valoare pe măsură.

Familia este ambientul de formare a multora dintre virtuţi, este şcoală de recunoştinţă faţă de angajarea zeloasă, gratuită şi iubitoare a părinţilor. A învăţa să spui "mulţumesc" este mult mai mult decât un fapt previzibil, este unul absolut indispensabil.

Dar şi responsabilitate alcătuiesc binomul înlăuntrul căruia se situează munca în familie şi munca fiecărui membru din sânul familiei. Toţi împreună sunt chemaţi să recunoască darurile primite de la Dumnezeu, să pună la dispoziţia altora propriile daruri şi să le valorizeze pe ale celorlalţi. Fiecare e responsabil de viaţa celuilalt: prin muncă se îngrijeşte de binele întregii familii şi poate oferi ajutorul celui aflat în nevoie. Trăind în felul acesta afectele şi legăturile de familie, ele se dilată până la punctul de a recunoaşte în orice bărbat şi în orice femeie un frate şi o soră, toţi copii ai aceluiaşi Tată.

E. Învăţătura Magisteriului

Munca este o resursă pentru familie atât în sensul constituirii unei baze de susţinere şi dezvoltare a acesteia cât şi în cel al exercitării solidarităţii între familii şi generaţii. Învăţătura Bisericii ne sugerează să ţinem corelate familia şi munca. De-altfel cum ne-am putea închipui un model de dezvoltare fără familia care să culeagă roadele (muncii) şi care să orienteze dezvoltarea prin alegerile sale (de viaţă) pentru viitor? Laborem Exercens propune corelarea între muncă şi familie şi aminteşte că "familia este, în acelaşi timp, o comunitate devenită posibilă prin muncă şi prima şcoală internă de muncă pentru toţi oamenii".

Munca şi familia

Munca este un drept natural şi o vocaţie a omului, de aceea este fundamentul pe care se construieşte viaţa de familie. Cele două sfere de valori - una legată de muncă, alta derivând din caracterul familial al vieţii umane - trebuie să fie ţinute împreună şi să se influenţeze reciproc, în mod corect. Munca este, într-un fel, condiţia care face posibilă fondarea unei familii, ţinând cont că în mod normal familia obţine mijloacele de subzistenţă prin muncă. Munca şi hărnicia condiţionează întregul proces de educare în familie, deoarece, într-un chip anume, fiecare "devine om" între ceilalţi prin muncă, iar faptul de a deveni om exprimă principalul scop al întregului proces educativ. Iată de ce aici intră în joc două aspecte ale muncii: cel care asigură viaţa şi subzistenţa familiei şi, cel prin care se realizează scopurile familiei, în primul rând educaţia. Cele două aspecte ale muncii, fără îndoială, sunt unite între ele şi se completează sub diferite aspecte.

În ansamblu, trebuie să amintim şi să afirmăm că familia constituie unul dintre cei mai importanţi termeni de referinţă, în funcţie de care trebuie să se formeze ordinea socială şi etica muncii umane. Doctrina Bisericii a rezervat întotdeauna o atenţie specială acestei probleme (...). Căci familia este, în acelaşi timp, o comunitate devenită posibilă prin muncă şi prima şcoală internă de muncă pentru toţi oamenii (Laborem Exercens, 10).

F. Întrebări pentru a dialoga în cuplu şi în grup

Întrebări adresate cuplului 1.

Îi mulţumim Domnului pentru munca prin care ne putem întreţine familia? 2.

Ce relaţie există între condiţia de muncitori şi vocaţia de soţi şi părinţi? 3.

Împărţim între noi grija faţă de copii şi munca în casă?

Întrebări adresate grupului de familii şi comunităţii 1.

La locul de muncă mai persistă discriminări între bărbaţi şi femei, între femeile necăsătorite şi cele căsătorite? 2.

Care este rolul educativ al familiei, şcolii, parohiei, în formarea tinerilor la angajarea şi responsabilitatea socială? 3.

Cum se poate recâştiga solidaritatea în câmpul muncii? Cum poate ajuta Biserica?

G. Angajament în viaţa de familie şi în societate

H. Rugăciuni spontane. Tatăl nostru

I. Cântul de încheiere